Demisie cu lacrimi: „Nu sunt şpăgar”

Dragoş Anastasiu a organizat, duminică, 27 iulie, o conferinţă la Palatul Victoria, în care şi-a anunţat demisia din funcţia de vicepremier, pe fondul presiunii publice şi politice generate de dezvăluirile legate de implicarea sa într-un dosar de corupţie privind mituirea unei funcţionare ANAF în perioada 2009–2017.
Vicepremierul şi-a motivat decizia de a demisionat printr-un climat ostil şi un proces continuu de denigrare publică, care – spune el – riscă să aducă mai mult rău decât bine: „În acest moment, în acest climat, îmi este foarte clar că nu mai pot ajuta. Indiferent ce aş spune sau ce aş face, procesul de denigrare va continua — pornind, poate, de la unele fapte reale, dar împinse la extrem şi folosite pentru a compromite”. În momentul în care a vrut să mulţumească familiei, vicepremierului i s-a pus un nod în gât, iar emoţia l-a făcut să izbucnească în lacrimi.
Între 2009 şi 2017, firmele din grupul Eurolines, deţinute de Anastasiu, au plătit peste 150.000 de euro unei funcţionare ANAF, în schimbul protecţiei la controalele fiscale. Mita a fost mascată prin contracte de consultanţă cu firma deţinută de fiii inspectoarei şi prin oferirea de vacanţe în locaţii de lux pentru aceasta şi anturajul său.
„În momentul în care am aflat toate aceste lucruri — şi vă spun sincer, când ai peste 20 de companii, e greu să ai toate informaţiile în acelaşi timp — am decis, împreună cu partenerul meu, să spunem adevărul. El semnase contractul, eu am ştiut din prima fază, am fost martor şi mi-am asumat această realitate. A fost o situaţie de criză majoră, iar ce s-a întâmplat apoi aţi văzut: am fost catalogat ca şpăgar”, a explicat vicepremierul, duminică.
Dragoş Anastasiu a explicat că firma sa „s-a aflat într-o zonă de frică şi de adaptare. De supravieţuire”: „Aş vrea să spun de la început un lucru foarte clar. S-a făcut un studiu recent cu privire la şpagă în România. Există două tipuri de şpagă: şpaga de supravieţuire şi şpaga de îmbogăţire. În anii ’90, şpaga se dădea cu plicul sau cu geamantanul. Din anii 2000, lucrurile s-au schimbat: nu se mai merge cu plicul, ci cu contracte de consultanţă sau alte forme mai «sofisticate»”. În cazul nostru, situaţia a fost una de supravieţuire. Pe toată perioada în care aceste contracte au continuat, cu facturi neplătite, compania noastră s-a aflat într-o zonă de frică şi de adaptare. De supravieţuire.”
Atanasiu a subliniat că, în niciun moment, nu ar fi fost vorba despre o dorinţă de îmbogăţire personală.  „Şi mai spun ceva: în toată această perioadă, compania noastră a plătit 75 de milioane de lei impozite la stat. Nu a existat nicio secundă în care să se poată spune că am făcut evaziune fiscală. Avem şi vom avea toate veniturile înregistrate. Am avut şi vom avea toate salariile plătite oficial — spre deosebire de multe firme unde salariile se plătesc pe minimul pe economie şi restul „în plic”. Şi poate ar trebui să ne întrebăm de ce se întâmplă asta. Repet: nu a fost vorba, în niciun moment, despre dorinţa de îmbogăţire personală”, a explicat Anastasiu.