Întrebat de reporteri dacă crede povestea pe care i-a relatat-o Oprea despre accidentul motociclistului, Sfinxul de la Cotroceni a tăcut, afişând un zâmbet sceptic. Era, dealtfel, limpede: faţă de comunicatul iniţial al Poliţiei, varianta lui Oprea avea câteva neconcordanţe, între care cea mai flagrantă era aceea că s-ar fi oprit la locul dramei şi ar fi dat indicaţii să se intervină operativ, faţă de cea relatată de el, în care habar n-a avut ce s-a întâmplat şi că maşina sa a plecat mai departe la îndemnul echipajului de poliţie de la faţa locului.
Probabil că după ce Parchetul îşi va definitiva cercetarea vom afla şi o a treia variantă, mai apropiată de realitate.
De fapt, nici una nu are relevanţă în condiţiile în care, după sfatul prietenesc primit din partea celui cu care a băut mai multe cafele în perioada în care se spera că va alege, totuşi, interesul naţional şi se va alătura opoziţiei la moţiunea de cenzură, a spus, clar şi răspicat, că nu are de gând să-şi dea demisia. Am putea înţelege că vicepremierul consideră demisia un act de laşitate şi, ca un oştean ce este, nu concepe să renunţe la luptă în focul bătăliei.
Nu ştiu dacă preşedintele aşteaptă ceva în urma sfatului său, sau a fost doar un exerciţiu de retorică. Un exerciţiu care începe să se uzeze prin repetiţie (nici Ponta nu s-a dovedit mai sensibil) şi să pună în evidenţă limitele puterii prezidenţiale. Iohannis poate să ceară, dar nu poate să impună. Constituţional.
Dincolo de semnificaţia morală a acestui episod, funcţionează din plin oportunitatea. Oprea poate să spună că dacă n-ar fi contextul politic, n-ar fi nici o problemă să demisioneze.
Doar că în actualele condiţii ar face jocul opoziţiei, care s-ar putea trezi în postura de câştigătoare, pe mâna lui. Ceea ce nu se face, mai ales pentru o persoană atât de dedicată interesului de partid şi cuvântului dat. Este circumstanţa care îl va menţine în funcţie, chiar dacă cu un prestigiu serios mototolit.
Problemele adevărate ale lui Oprea vor putea să vină doar dintr-o anchetă serioasă a Parchetului referitoare la toate circumstanţele afacerii. Nu ştiu cât de ilegală – din punct de vedere strict juridic – este recurgerea la serviciul coloanei oficiale. Cred, însă, că întârzierea cu care Poliţia strânge dovezile cerute de procurori are un schepsis. Şi mă refer la posibilitatea de a se „aranja” comunicaţiile dintre membrii coloanei oficiale şi vicepremier, în aşa fel încât să-l scoată din cauză. Este contextul în care făceam referire, într-un comentariu anterior, la un „Watergate”, şi la un Nixon care era cât pe ce să facă puşcărie datorită măsluirii casetelor, şi nu pentru operaţiunile ilegale ale staff-ului său.
Aşadar, Oprea merge mai departe, iar alianţa de la guvernare se poate bizui în continuare pe el. Atâta timp cât interesul „naţional” se va suprapune pe cel personal.
Adaugă un comentariu