Demisia lui Orban

În disperare de cauză, sub presiunea nivelului extrem de redus a fondurilor europene, Băsescu a recurs la o soluție de avarie – după metodele absorbției lui Murphy: când ceva merge prost, fă o comisie! N-a făcut o comisie, ci a înființat un nou minister, pe lângă cele câteva profund inutile, și a pus în fruntea sa un om care fusese comisar european, pe ideea că știe cum merg lucrurile pe la Bruxelles și le poate cârpi din mers. Liniștitul Leonard Orban s-a trezit, peste noapte ministru. Dar fără minister! El urma să coordoneze departamentele de specialitate din celelalte portofolii. Cum poate să funcționeze un asemenea mecanism, cu multiple subordonări și fără putere de decizie s-a văzut cât se poate de repede. În cele 5 luni de funcționare, Ministerul dlui Orban nu a reușit să salte procentul fondurilor europene accesate peste nivelul de 5,5% din ceea ce Comisia a pus la dispoziția României în intervalul 2007-2013. Marea problemă, în momentul de față, nu este atât că am accesat puțin, ci faptul că alocările pentru următorul interval nu vor depăși nivelul realizat în precedentul. Cu alte cuvinte, riscăm să obținem din partea forurilor europene fonduri de doar vreo 20% din ce nu s-a alocat până acum. Pentru o țară a cărei unică șansă de a ieși din criză, în absența investițiilor străine și a productivității interne, rămân fondurile de coeziune, va fi o veritabilă tragedie. Premierul Ungureanu a declarat că obiectivul său principal rămâne acesta. Dar timpul trece și mecanismele accesării și dovedesc greoaie și ineficiente. Ce poate să facă Orban în asemenea condiții? O soluție – disperată – este aceea pe care a lansat-o zilele trecute: are nevoie să angajeze urgent încă 500 de funcționari pentru organigrama de personal din structurile centrale de gestionare a fondurilor europene. Puțin probabil că se vor găsi bani pentru aceștia în condițiile în care bugetul e secătuit, iar de la Bruxelles banii decontați vin cu țârâita. A doua soluție este o demisie a ministrului Afacerilor Europene, ca o recunoaștere a faptului că el personal este depășit de complexitatea problematicii, iar instituția pe care o reprezintă este ca și inexistentă. O asemenea mișcare va genera o reacție în lanț care va putea pune la pământ întregul sistem de accesări. O perspectivă mai rea decât aceasta nici nu se poate imagina.