Demisia impusă - act unilateral?

Cazul directorilor de servicii secrete ia amploare. După ce aceștia și-au făcut cunoscută intenția de a demisiona, în urma faptului că președintele și-a exprimat nemulțumirea față de neglijențele care au făcut posibilă dispariția lui Hayssam, lucrurile au început să se contureze cu mai multă claritate. Primul element limpezit constă în faptul că ei au fost, practic, obligați să-și prezinte demisiile. Tehnic, au fost demiși. Chiar dacă nu ar fi dat curs solicitării imperative a șefului statului, zilele lor ar fi fost, oricum, numărate, la comanda instituțiilor. Culmea este că exact ceea ce le-a întărit pozițiile în urmă cu un an, pe vremea crizei ostaticilor, le-a fost fatal acum: Hayssam. Când l-au identificat a fi artizanul scenariului cu răpirea au primit onoruri și mulțumiri. Când au dovedit că nu sunt în stare măcar să-i pună o „coadă”, ca lumea, s-a dat cu ei de pământ. E greu, probabil, să fii șef de serviciu secret și să mai și reușești să mulțumești, întodeauna, pe toată lumea. De data asta, directorii l-au nemulțumit doar pe președinte, cel care a făcut din Hayssam port-drapelul cruciadei sale împotriva terorismului - atât cât e - și a corupției. Traian Băsescu s-a implicat în această afacere mai mult decât i-ar fi permis-o reglementările constituționale, cu aceeași nonșalanță cu care nu ține cont de nimic din ceea ce l-ar împiedica să-și atingă obiectivele (vezi, ca model, „forțarea” numirii guvernului Tăriceanu). Această asumare îi aruncă acum în spate costurile succesului. Pierderea lui Hayssam este poate cea mai dură lovitură pe care o primește șeful statului în mandatul său lung deja de 19 luni. Toate vorbele mari și frumoase despre noul cadru, neticăloșit, alunecă în derizoriu în condițiile în care întregul caz Hayssam nu este altceva decât o „mânărie” pe față, lipsită de cea mai mică intenție de a-i estompa carențele de fond. Judecătorii mai mult decât înțelegători, procurori prietenoși, servicii neglijente care lasă unul în seama celuilalt ceea ce au de făcut și, peste toate acestea, tronând bătălia de orgolii și de interese meschine a politicienilor. Luat și analizat la rece, cazul Hayssam își dezvăluie cu maximă claritate simplitatea planului care viza scăparea acestuia. Culmea-culmilor e că nici măcar în momentul în care acesta a fost pus în libertate fără a se lua nici un fel de măsuri de supraveghere, numeni nu și-a pus nici cea mai mică întrebare: de ce oare? Pe fondul acesta, demisia impusă a directorilor este un abuz. Un abuz care nu ține cont de lipsa cronică de reglementări și de clarificare a atribuțiilor fiecărui organ în parte, într-un domeniu care, în ultimii zece ani, a făcut pur și simplu cărare. O cărare pe care s-au pierdut în ceață, liniștiți, clienți de marcă ai unei justiții mai dispuse să se lupte cu găinarii sau cu neplătitorii de amenzi.