Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6625 RON

1 GBP = 5.8158 RON

1 XAU = 356.8680 RON

1 AED = 1.2695 RON

1 AUD = 3.0043 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.8909 RON

1 CAD = 3.3895 RON

1 CHF = 5.1291 RON

1 CNY = 0.6441 RON

1 CZK = 0.1968 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0960 RON

1 HUF = 1.2637 RON

1 INR = 0.0558 RON

1 JPY = 3.0201 RON

1 KRW = 0.3392 RON

1 MDL = 0.2616 RON

1 MXN = 0.2750 RON

1 NOK = 0.4235 RON

1 NZD = 2.7635 RON

1 PLN = 1.1489 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4281 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1177 RON

1 XDR = 6.1402 RON

1 ZAR = 0.2449 RON

Editia 8166 - 19 apr 07:17

Decizia finală de construire a fabricii de elicoptere Super Puma la Ghimbav se va lua în vară

Autor: Ovidiu VRÂNCEANU

Publicat la 19 martie 2015

În cazul unui vot pozitiv, investiţia de 40 de milioane de euro va fi implementată abia din lunile octombrie – noiembrie

Decizia finală de construire a fabricii de elicoptere Super Puma la Ghimbav se va lua în vară

Noul manager general al Eurocopter România, Serge Durand (foto), a declarat, ieri, că o decizia finală a board-ului de conducere al grupului Airbus Helicopters în privinţa construirii fabricii de asamblare a elicopterelor Super Puma MK 1 la Ghimbav va fi luată abia la vară. Potrivit acestuia, decizia ar urma să fie luată în funcţie de mai mulţi factori, unul dintre acestea vizând forţa de muncă. „Noi căutăm 200 de tehnicieni pentru a-I angaja în acest proiect, iar acum sunt tot mai greu de găsit”, a explicat Durand într-o emisiune a unui post regional de televiziune.
Airbus Helicopters derulează, în paralel, o investiţie în Polonia. „Braţovul nu este concurent cu Polonia pentru această investiţie, ea fiind una paralelă”, a mai explicat Durand.  În cazul în care în vară se va lua decizia de a construi fabrica la Ghimbav, dezvoltarea efectivă a acesteia va începe abia în lunile octombrie sau noiembrie, a mai arătat sursa citată.
În ciuda acestor declaraţii, Guillaume Faury, preşedinte şi CEO al Airbus Helicopters, a declarat, la ceremonia de celebrare a unui an de la schimbarea denumirii concernului din Eurocopter în Airbus Helicopters, că o parte din echipamentele de asamblare pentru Super Puma sunt deja mutate la subsidiara din România - Eurocopter România - după ce aceasta a finalizat anul trecut modernizarea 24 de elicoptere Puma pentru Royal Air Force, notează ESDPA - European Security and Defence Press Association.
Fabrica ar urma să fie construită pe un teren de 27.000 de metri pătraţi pus la dispoziţie de compania IAR Ghimbav. Investiţia se ridică la aproximativ 40 de milioane de euro, la care se vor adăuga alte 11 milioane de euro pe care va trebui să le investească IAR Ghimbav, companie care va fi principalul furnizor al fabricii.

O hală de 8.550 de metri pătraţi
Potrivit anunţurilor iniţiale, fabrica de la Ghimbav va fi operată de compania Vadstena SRL, o firmă înfiinţată de cei de la Airbus Helicopters, iar hala industrială se va întinde în prima fază pe 8.550 de metri pătraţi. Investiţia se va derula în trei etape. În primele două etape este avută în vedere „varianta civilă a elicopterului Super Puma MK1, caz în care autoritatea de proiectare şi a asigurare a aeronavigabilităţii va fi în sarcina Airbus Helicopters, industrializarea elicopterului se va face în România, prin deschiderea unei linii de asamblare finală, care să permită existenţa pe flux a unor elicoptere în diverse faze pentru a permite livrarea de elicoptere la termene scurte”, se arată într-un document supus aprobării acţionarilor IAR Ghimbav anul trecut. Vadstena SRL va fi responsabilă cu contractarea directă a motoarelor, trenului de aterizare, structurii, cablajelor etc, direct de la furnizori. Susţinerea post-livrare şi service-ul elicopterelor vor fi asigurate pentru flota existentă de către Airbus Helicopters, iar pentru viitorii clienţi de către Vadstena SRL.
În etapa a doua se mai are în vedere şi varianta militară a elicopterului, precum şi o variantă alungită a modelului C1e, precum şi creşterea numărului de componente ce vor fi cumpărate din România. „În etapa a treia de dezvoltare a proiectului se are în vedere ca, pentru aceste modele, autoritatea de proiectare şi de asigurare a aeronavigabilităţii să fie în sarcina Vadstena SRL, iar elicopterul civil să obţină un Certificat de Tip Românesc. Din punct de vedere al industrializării, se are în vedere creşterea numărului de componente asigurate local, structura elicopterului rămânând a fi fabricată la TAI Turcia. Susţinerea post-livrare şi service-ul pentru flota mondială de elicoptere MK1 vor fi asigurate de către Vadstena SRL”.
Proiectul prevede ca în 2017 să iasă de pe linia de fabricaţie primul elicopter civil de tip C1e, urmată în 2018 de ieşirea de pe linia de fabricaţie a primului elicopter de tip militar, plus forma alungită a acestuia. Proiectul mai prevede ca în anii 2015 şi 2016 să fie vândute elicoptere Super Puma MK1 produse pe linia de fabricaţie Airbus Helicopters, în perioada 2017 - 2018 să fie vândute elicoptere produse atât de Airbus Helicopters, cât şi pe linia dezvoltată în România, iar din 2019 să fie vândute doar elicoptere de acest tip produse în România.
 
IAR Ghimbav ar putea produce şi fuselajul sau cablajele electrice
Pentru IAR Ghimbav deschiderea liniei de fabricaţie a Airbus Helicopters la Braşov va reprezenta posibilitatea unei colaborări importante. Printre acestea se numără „fabricarea din prima zi a unor componente de structură (circa 2.000 de ore de manoperă pe elicopter), cu condiţia ca IAR să îşi execute, cu costuri proprii, pregătirea de fabricaţie aferentă componentelor respective, fabricarea în termen mediu a fuselajului acestui tip de elicopter, cu condiţia obţinerii de către Airbus Helicopters a acordului TAI Turcia (aceasta deţine în prezent drepturile exclusive de a fabrica fuselajul şi alte câteva subansamble)”. De asemenea, IAR ar putea produce şi cablajele electrice, cu condiţia reducerii cu cel puţin 10% a costurilor nerecurente comparativ cu Labinal Maroc, furnizorul actual al gigantului.
 

+1 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie