Decesul lui Gușă

Anunțăm – cu oarecare întârziere – pe această cale, decesul celui care a fost președintele PIN, regretatul Cozmin Gușă. Tragicul eveniment a avut loc în ziua primului tur pentru alegerile locale, mai exact atunci când s-au anunțat rezultatele provizorii. Cu pulsul scăzut brusc până la nivelul 5,76 procente, președintele PIN n-a mai putut fi resuscitat. Și-a dat obștescul sfârșit politic pe catafalcul partidului pentru care funcționase ca un fel de mocăniță (PIN obținând în București doar 3,87 procente). O grea tăcere s-a așternut asupra numelui și persoanei dlui Gușă, până când, zilele trecute, a avut loc un miracol: a înviat, din moartea (politică) pre moarte călcând! S-a confesat atunci unui post de televiziune, anunțând cu durere renunțarea la viața politică datorită profundei dezamăgiri produse de un electorat incapabil să-i înțeleagă nobilele idealuri și să le gireze cu votul său. Nici soarta partidului nu este mai bună, dl Gușă afirmând că, foarte probabil, acesta va ieși din scenă, nemaiavând fonduri pentru o viitoare campanie electorală. Și asfel, o istorie de succes, începută la doar câteva zile după alegerile din 2004, odată cu conflictul cu noul șef al statului, care a dus la abandonarea partidului din care făcuse parte și la crearea unuia nou, se încheie în tăcere și dezastruos. Cozmin Gușă este unul dintre meteoriții politicii românești. Apărut din neantul business-ului, unde l-a ochit „vânătorul de capete” Adrian Năstase, s-a trezit instalat, dintr-o dată, în fotoliul înalt de secretar general al unui partid care la momentul respectiv deținea toate pârghiile puterii. În postura de „mare aranjor”, de post-Hrebenciuc, Gușă s-a simțit ca peștele în apă. Certele sale calități de combinator s-au exersat cu frenezie până la punctul carambolului cu vechea generație din partid, care nu putea asista nepăsătoare la acest transfer de putere și influență către o mână de noi-veniți. Conflictele s-au acutizat până la momentul în care, sub presiunea unor intervenții centrifuge, Năstase a fost nevoit (dar nu cu foarte multe regrete) să-l descăuneze. Orgolios, Gușă n-a acceptat o condiție comună și a părăsit partidul în care de abia intrase. S-a orientat rapid către steaua în urcare a lui Băsescu, căruia a dorit să-i devină un soi de mentor politic, ignorând instinctele primare ale acestuia. La primul semn de încălcare a disciplinei de bord - solicitarea imperioasă a direcției unuia dintre serviciile de informații - marinarul l-a aruncat în mare. S-a salvat de la înec printr-un colac de salvare pe care l-a botezat PIN și cu care a încercat să ajungă la un țărm mult prea îndepărtat. În alte condiții - între care și aceea a ne-arderii unor etape (mi-l amintesc, cu o statură crescută brusc, primind cu aere de pașă solicitanții de favoruri care-i lustruiau clanța ușii biroului somptuos din Kisseleff - și cu ceva mai multă șansă, poate că Gușă ar fi reușit să coaguleze un pol de politică nouă, mai tânără și mai deschisă. A avut însă ghinionul intersectării - în etapa hotărâtoare - a unui personaj de aceeași factură, doar de calibru superior: Oprescu. Acesta i-a confiscat din start orice atu, condamnându-l la moarte.