Dealul melcilor societății

Amărâții, orfanii, aurolacii, leneșii și potăile lor puricoase s-au adunat cu toții pe un singur deal: Dealul Melcilor. De-a lungul timpului, ei au format o mică comunitate anarhistă, a cărei „constituție” stipulează lipsa unui viitor, a unui loc de muncă, scotocitul prin containere și pierderea timpului în afara oricăror reguli ale societății. Aici există peste 10 grote și coșmelii improvizate, iar la un moment dat, exista și un mic război între clanuri. Legea noastră nu-i poate atinge pentru că nu au nimic de pierdut: își iau „casa”- n spate și se târăsc de pe o zi pe alta, lăsând în urmă o dâră de gunoaie Dealul boschetarilor este o lume neștiută pentru oamenii cu loc de muncă, chirie și rate. Nu există brașovean care să nu fi pus piciorul pe Dealul Melcilor, să nu fi stat o oră la soare, la mititei și bere. La acest nivel se oprește cunoașterea acestui loc. Pentru pleava societății, însă, el este casă, masă și loc de divertisment. Trăiesc ca tracii de acum două milenii După cum cu 2000 de ani în urmă, vechii traci se așezaseră pe acest deal, lăsând în urma lor ceea ce numim astăzi cultura „Glina III Schneckenberg”, boschetarii și-au făcut adăposturi și improvizații pentru dormit și pentru gătitul hranei culese din containere. Deși nu au carte de identitate, permis de conducere, card bancar, contract de proprietate pe un apartament, ei există și trăiesc după bunul plac, după cum le dictează vremea și cheful. De multe ori, stârnesc repulsie și teamă. „Trag din pungă, sug din pungă. Sunt multe femei cu copii care vin la iarbă verde pe deal și le este frică. Și mie frică, dar de aia port tot timpul cu mine o secure. I-am dat una la picior de l-am lăsat acolo”, ne spune un bunic venit să se joace cu nepoții pe Dealul Melcilor. Cercetătorul boschetarilor Brașoveanul Gheorghe Macarie este un bun observator al boschetarilor. La fel cum la sfârșitul secolului trecut, cercetătorul Julius Teutch avea să descopere pe Dealul Melcilor urmele vechii civilizații tracice, acest pensionar avea să descopere viața acestor paria. L-am descoperit pe deal, acolo unde vine în fiecare zi. Fiind pensionar, în fiecare zi urcă aici și stă la soare. Așa a ajuns să cunoască o parte din tagma boschetarilor, să le știe cuiburile, obiceiurile și chiar viața socială. „Sunt oameni ca și noi, doar rămași fără casă, fără nimeni. Nu mi-e frică de ei. Încearcă și ei să supraviețuiască”, ne spune Gheorghe Macarie. De la grote la „vile” Brașoveanul povestește că pe Dealul Melcilor se află peste 10 coșmelii, grote și adăposturi. Pentru boschetari ele poartă denumirea de „acasă”. Cele mai cunoscute sunt grotele de pe marginea pârâului Timiș, însă chiar pe culmea dealului sunt unele mult mai spectaculoase. Chiar înainte de bazinele de apă, se află cel mai luxos dintre adăposturi. Este o încăpere de beton, rămasă de la construirea sistemului de apă, unde își duc viața câțiva boschetari. Aceștia i-au adus îmbunătățiri: paturi, mese, un radiou, chiar și un mic adăpost la „etaj”. Aici chiar și câinii au cușca lor, nu dorm cu stăpânii. „Proprietarii” nu erau acasă, în timpul zilei fiecare fiind plecați în scotocirea hranei. Mai sus, la intrare în prima poieniță, o fostă magazie a devenit reședință pentru boschetari. În poienița a doua există o altă ceată. „Și-au făcut adăpost în groapa lăsată de un obuz în cel de-al doilea Război Mondial”, ne spune Macarie. Cele mai spectaculoase sunt însă grotele din „poienița a treia”. „Acesta a fost un refugiu în timpul celui de–al II-lea Război Mondial. Brașovenii urcau dealul și se ascundeau aici. Un alt ascunziș a fost pe Tâmpa”, ne spune pensionarul. Complexul de grote este structurat în trei părți: camera principală, unde boschetarii dorm. „La nevoie, când venea ursul, se ascundeau în gaura aceasta”, ne spune ghidul nostru. Pe o altă latură, pereții de stâncă erau afumați - semn că aici era bucătăria boschetarilor. Deasupra, un luminiș de pe „acoperișul” grotei era locul de promenadă, locul în care se stă la soare, ca pe terasă. „Aici a locuit trei ani un bărbat. Era tânăr avea 48 de ani. Ce m-a mirat a fost că el avea casă. Era scheian, iar după moartea părinților, fratele său l-a dat afară din casă. I-a spus că dă bani la curent, la întreținere, la mâncare, nu mai are ce căuta acolo. Omul nu părea câtuși de puțin afectat. Îmi zicea că „aici nu plătesc curent, nu plătesc chirie. E bine””, își amintește Gheorghe Macarie. Bărbatul povestește că, în general, boschetarii sunt pașnici. „Scotocesc prin gunoaie pentru mâncare, apa și-o iau de la izvor de aici. Se mai întâmplă uneori să hărțuiască tinerele care fac toples aici, scoțându-și bărbăția la vedere. Eu le-am spus la femei să nu-i întărâte, că dacă îi ignoră ei se potolesc”. Lupte între clanuri Tot el a observat că, în urmă cu un an, pe Dealul Melcilor existau trei clanuri: boschetarii de pe deal, cei din poienița a doua și cei de pe Timiș. Între acestea, existau un mic război pentru resurse de distracție, precum alcool și prostituate. „Mai veneau cu vin, cu alcool. Se încingea seara niște chefuri pe aici, bătăi, că mai erau și curve pe aici”. În urmă cu o lună, Poliția Comunitară a intrat cu forța în lumea boschetarilor. „În urma solicitărilor venite din partea cetățenilor, am demarat o acțiune de identificare a persoanelor care domiciliază fără drept pe teritoriul municipiului Brașov. Au fost identificate 17 persoane, dintre care 5 au primit amendă pentru că nu aveau domiciliul și nici nu-și justifica prezența în municipiu. Persoanele au fost conduse la gară pentru a se deplasa spre localitatea de domiciliu”, a declarat Carmen Teleanu, din cadrul Poliției Comunitare. A doua sau a treia zi, boschetarii s-au întors. Ceaușescu îi trimitea la muncă Amărâții, orfanii, alcoolicii și leneșii au existat dintotdeauna. Mica societate anarhistă de pe Dealul Melcilor s-a dezvoltat însă după Revoluție. Înainte, Nicolae Ceaușescu nu înghițea „șomerii”. „Îi luau cu forța și îi duceau în fabrică la Tractorul sau în forjă. Stăteau acolo câteva luni, apoi dispăreau. Iar îi prindea, iar îi aducea la muncă. Nu vedeai pe atunci boschetari scotocind în gunoaie”, ne spune bunicul înconjurat e nepoți. Munca este una din activitățile pe care acești melci ai societății nu le consideră necesare. „Totul ține de mentalitate. Acelui bărbat am încercat să-i găsesc un loc de muncă la un prieten, în Săcele. A refuzat. A zis că lui îi este bine așa, că nu-i trebuie bani să plătească gazul sau lumina. În primăvară a murit săracul”, își amintește Macarie, expertul în boschetari. „A mai rămas doar câinele, care stă singur pe deal”. Legile nu-i pot atinge Legile Consiliului Local nu-i ating pe oamenii dealului. Azi sunt amendați, deportați, coșmeliile le sunt distruse. Mâine, ei se întorc înapoi, pe deal. „Rezultatele le vedeți și dvs. Din punct de vedere legal, tot ce putem face este să monitorizăm locurile în care știm că locuiesc, să le aplicăm amenzi și să-i conducem în localitatea de domiciliu”, a declarat Carmen Teleanu, din cadrul Poliției Comunitare. Când sunt alungați, își iau casa în spate: așternuturile, câinii, plasele cu haine și se târăsc în alte locuri de pe deal, ca niște melci lipsiți de perspectivă.