De unde „ţâţă de mâţă”?

Expresia „ţâţă de mâţă” este o expresie care desemnează ceva excepţional, deosebit. Poate fi folosită pentru a exprima admiraţia faţă de o persoană, un lucru sau un eveniment, având şi o notă uşor ironică.
Lingvista Rodica Zafiu, profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, oferă câteva explicaţii interesante despre această expresie în publicaţia Dilema Veche.
Expresia colocvial-argotică „ţîţă de mîţă”, cu rol de intensificare şi apreciere superlativă, e destul de surprinzătoare. „Atestările sale în scris nu par mai vechi de cîteva decenii, dar, în ciuda noutăţii, originea expresiei nu e deloc evidentă. Desigur, reperul comparaţiei nu e de luat în serios ca etalon al perfecţiunii; mai curând este vorba de o formulă glumeaţă, bazată pe joc de cuvinte şi pe asocierea sonoră a cuvintelor care o compun”, susţine Rodica Zafiu.
Potrivit sursei citate, deşi nu este frecvent utilizată, apare sporadic în literatură şi în limbajul informal, având o semnificaţie superlativ. „E foarte posibil ca expresia să provină dintr-o simplă amplificare prin rimă-procedeu frecvent în limbajul popular şi argotic-a unui cuvânt cu sens superlativ. În acest caz, cuvântul mâţă ar fi apărut doar ca rimă la ţâţă. Iar baza de la care s-a dezvoltat jocul aliterativ – şi aici intrăm şi mai adânc în domeniul presupunerilor – s-ar putea să fie cuvântul ţuţ, care are- tot în limbajul colocvial – şi rolul de a exprima, interjecţional, admiraţia”, explică prof. Zafiu.

ÎN LITERATURĂ
Expresia „ţâţă de mâţă” poate fi întâlnită în texte precum:
- Rezervaţia de pelicani (1983): „Domnilor… e colosal… va ieşi un studiu! Ţâţă de mâţă!”
- Moara de pulbere (1989): „Va ieşi o teză de doctorat ţâţă de mâţă!”
- Băieţi de gaşcă (2005): „Nu mai ştiu cum ne-am miştocărit mai departe, dar ţin minte că am băut o sticlă de rom a-ntâia, ţâţă de mâţă, cum se zice…”
- Cuvinte rare (2009): „Una de prin nordu Moldovei, douăşunu de ani, ţâîţă de mâţă…”