De la genocid - la crime împotriva umanităţii?

„Crime împotriva umanităţii!” Uauuu! Mi se face pielea de găină doar citind această sintagmă. Şi văd cu ochii minţii mormanele de cadavre de la Auschwitz, piramidele de cranii din Cambodgia sau gropile comune din Bosnia. Ceva de genul sentimentului iscat, în zilele revoluţiei, de relatările patetice referitoare la trenul cu 60.000 de cadavre de la Timişoara – la care făcuse referire în rechizitoriul său chiar Dan Voinea, procurorul care a avut pe mână în mai multe rânduri dosarul Mineriadei.

Acelaşi dosar care se redeschide acum cu un avânt sporit de sugestiile unor consilieri dornici ca România să-şi clarifice, în sfârşit, enigmele. 

Ceva, dacă vreţi, din categoria asasinării lui Kennedy, nici aceasta lămurită după o jumătate de secol.

Între această acuzaţie şi cea de genocid, aplicată foştilor membri ai CPEx, nu e mare deosebire. Ambele sunt la fel de supradimensionate şi arată cât de uşor se utilizează în practica juridică noţiuni fără prea mare legătură cu realitatea.

Invitarea lui Iliescu, Măgureanu şi Stănculescu la parchet pentru audieri într-un dosar în care sunt acuzaţi de crime împotriva umanităţii seamănă cu o competiţie între DNA şi Parchetul General în materie de nume sonore aduse la datul cu subsemnatul. Iar faţă de gravitatea unei asemenea acuzaţii, cei trei nici n-ar mai fi trebuit să fie lăsaţi în libertate: e mai periculoasă Elena Udrea, cu mitele sale, decât această „tripletă a morţii?” Dacă, îngrozit de această nouă acuzaţie, Voican Voiculescu iese în stradă cu un kalashnikov în mână şi curăţă toată zona din Primăverii? Dacă Măgureanu pune otravă în borcanele cu gem pe care le produce? Sau dacă Iliescu îşi dezarmează sepepiştii şi, cu pistoalele lor în mână se îndreaptă spre Vila Lac3, din apropiere, ca să tranşeze problema importului de refugiaţi?

Cred însă că nu e deloc de glumit cu ceea ce se întâmplă. Nu vom afla niciodată ce s-a întâmplat cu adevărat în 13-15 iunie, atâta timp cât anchetatorii sunt chitiţi doar spre 14-15 iunie şi spre isprăvile minerilor. În 13 a avut loc o tentativă de lovitură de stat după toate regulile. O spun atacarea şi incendierea sediilor Poliţiei Capitalei şi SRI, ca şi asaltul televiziunii. Cine a făcut asta? Cine i-a inspirat pe protagonişti? „14-15 ” n-a fost decât consecinţa a ce s-a întâmplat în 13. Nu poţi să judeci corect cu ochii şi cu mintea de acum ce s-a întâmplat cu adevărat atunci. Unii susţin că în 13, toate acţiunile violente ar fi fost făcute chiar de oamenii Puterii. Cu ce scop? „Puterea” abia câştigase en fanfarre alegerile. Aş vrea să-l văd pe calmul Iohannis cum ar fi reacţionat pe fondul haosului dezlănţuit de neinspirata încercare de „curăţare” a Pieţei Universităţii. La cine ar fi apelat pentru restabilirea ordinii? La o armată timorată, al cărui şef nu găsea nici un avion care să-l aducă acasă de la Berlin? La o poliţie practic inexistenţă?

Mi-e greu să accept ideea că, în condiţiile respective, Iliescu ar fi putut da ordin să se tragă în neorevoluţionarii Pieţei. Sau că cineva anume i-a vizat direct pe nefericiţii care şi-au pierdut viaţa în învălmăşeala creată.

Mă tem că redeschiderea acestui proces nu vizează aproape deloc clarificarea contextului în care au avut loc evenimentele, ci exclusiv incriminarea celor mai proeminente figuri ale Revoluţiei. După cum merg lucrurile, am sentimentul că Iliescu, Măgureanu şi ceilalţi sunt deja condamnaţi. Ancheta şi procesul sunt ceva de genul celui de la Târgovişte.

P.S. Dacă este, totuşi, vorba despre „crime împotriva umanităţii”, n-ar fi mai firesc ca cei trei să fie judecaţi direct de Curtea Penală Internaţională?