De la EREN la ROMEXPO

Mai țineți minte anii 60 (cine îi poate ține minte) când s-a înălțat pavilionul de la Casa Scânteii pentru a găzdui Expoziția Realizărilor Economiei Naționale – EREN? Erau primii ani de destindere, de relativă relaxare, ...când sistemul a înțeles că trebuie să acționeze nu doar pârghii ideologice, ci să folosească și unele instrumente care țineau de psihologia omului obișnuit și de nevoile sale cotidiene. România traversase o lungă perioadă de penurie a bunurilor de consum. Energiile, câte erau, fu-seseră direcționate spre producția industrială, în încercarea aproape disperată de a concura sistemul capitalist. Pe atunci, la EREN, românii au avut parte pentru prima dată de o demonstrație a faptului că cineva s-ar putea gândi și la ei. O demonstrație gratuită, atâta timp cât minunile găzduite la pavilion nu prea ajungeau la ei, fiind destinate exportului sau constituind mos-tre niciodată intrate în producție. Era, însă, măcar un spectacol și lungile cozi făcute la intrarea în pavilion vădeau setea populației pentru o viață mai bună decât cea în care statul urmărise doar „satisfacerea” nevoilor elementare. Chestia asta a durat câțiva ani, până când autoritățile comuniste și-au dat seama că exercițiul este contraproductiv și nu reușea decât să întărâte spiritele și să genereze nemulțumiri. Pentru că era evident că niciodată glorioasa economie națională nu va avea resursele necesare pentru a produce pentru om, nu pentru plan. De atunci înainte, manifestările expoziționale s-au cam rezumat la producția industrială, spectaculoasă dar ineficientă, pentru că oricâte tone de curent sau de fier beton ar fi rezultat din statistici pe cap de om, acesta se gândea tot la haine, la pantofi și la mâncare. Adică la ceea ce constituia penuria prelungită din magazinele cu rafturi goale. După Revoluție a fost o adevărată explozie. Importurile au umplut vitrinele și rafturile, iar producătorii români și cei străini au intrat în competiție pentru a-și prezenta și vinde produsele. ROMEXPO, proaspăt creat, odată cu Camera de Comerț, pe baze neguvernamentale, a preluat ștafeta și a modernizat și extins spațiul expozițional. Prin dinamismul și implicarea celor care-l administrau, a devenit un teritoriu al confruntării directe cu beneficiarul ultim – cumpărătorul. România a intrat în arena internațională a manifestărilor de gen, modelul de la București începând să fie urmat și apreciat în țările emergente din jur. A fost, în primul rând, meritul directorului general al Romexpo, George Cojocaru, de a fi impus acest sector, și de a fi impus România prin alegerea sa în forurile de conducere ale celor mai importante organizații continentale. Artizan al edificării Camerei de Comerț, ca o organizație coerentă și reprezentativă, George Cojocaru a părăsit președinția acesteia tocmai pentru a se dedica total procesului de dezvoltare și diversificare a activității expoziționale. La cei 70 de ani pe care-i împlinește astăzi poate privi mulțumit nu doar în urmă, ci și înainte. Pentru că are încă multe de spus și de făcut.