De la 60 la 100 de minute. O decizie de acum 5000 de ani ne influenţează viaţa

O decizie luată acum peste 5.000 de ani ne influenţează şi astăzi fiecare secundă din viaţă. În octombrie 1793, Revoluţia Franceză a încercat să schimbe radical modul în care oamenii măsoară timpul. Ziua nu mai trebuia să aibă 24 de ore, ci 10. Fiecare oră urma să fie împărţită în 100 de minute, iar fiecare minut în 100 de secunde.
Sistemul făcea parte dintr-un calendar revoluţionar menit să „raţionalizeze” timpul şi să elimine influenţa religiei, inclusiv prin introducerea unei săptămâni de 10 zile. Ceasurile au fost modificate, primăriile au instalat cadrane noi, iar activităţile oficiale au început să fie înregistrate în acest nou format.
Dar experimentul a eşuat rapid.  „Conversia ceasurilor existente s-a dovedit extrem de dificilă”, explică Finn Burridge, specialist în ştiinţă la Royal Museums Greenwich. În plus, sistemul a izolat Franţa de restul Europei, iar populaţia, mai ales cea rurală, a respins ideea de a avea o zi liberă doar o dată la 10 zile.
Timpul zecimal a rezistat puţin peste un an. 

Originea: numărul 60
Pentru a înţelege de ce folosim şi astăzi 24 de ore, 60 de minute şi 60 de secunde, trebuie să ne întoarcem însă mult mai departe în trecut – la una dintre cele mai vechi civilizaţii din lume.
Totul începe cu sumerienii, care au trăit în Mesopotamia (Irakul de astăzi) acum mai bine de 5.000 de ani. Ei au creat unul dintre primele sisteme de scriere şi, odată cu el, un sistem numeric bazat pe numărul 60.

De ce 60?
O teorie simplă porneşte de la modul în care numărăm cu mâinile: fiecare deget are trei articulaţii, iar dacă le numeri pe cele patru degete lungi ale unei mâini, omiţând degetul mare, care nu are evidentă a treia articulaţie, ajungi la 12. Pentru a ţine evidenţa, se presupune că se folosea cealaltă mână, cu care se marca un set de 12, cu fiecare dintre cele cinci degete, astfel (12 x5) poţi ajunge uşor la 60.
Nu există însă dovezi clare că acesta este motivul real. „Nu avem foarte multe explicaţii certe despre originea numărului 60”, spune cercetătorul Martin Willis Monroe. Cert este însă că sistemul era extrem de eficient.
Numărul 60 se împarte uşor la 2, 3, 4, 5, 6, 10, 12, 15 sau 30 – un avantaj uriaş pentru calcule practice precum taxele, măsurarea terenurilor sau împărţirea bunurilor.
„Dacă ai nevoie de matematică pentru lucruri concrete, cum ar fi agricultura sau moştenirea, un sistem uşor de împărţit este esenţial”, explică Erica Meszaros, specialistă în istoria ştiinţei.

Cum a apărut ziua de 24 de ore
Sumerienii nu măsurau timpul aşa cum îl ştim azi. Primele civilizaţii care au împărţit ziua în ore au fost egiptenii antici.
În urmă cu aproximativ 4.000 de ani, aceştia au împărţit noaptea în 12 ore, folosindu-se de poziţia stelelor. Ulterior, au extins sistemul şi pentru zi, ajungând la cele 24 de ore pe care le folosim şi astăzi.
Nu se ştie exact de ce au ales numărul 12. O ipoteză este, din nou, legată de număratul pe degete. O alta are legătură cu observaţiile astronomice.
Primele instrumente de măsurare a timpului – cadranele solare şi ceasurile cu apă – au apărut în Egipt în jurul anului 1500 î.Hr. Totuşi, în viaţa de zi cu zi, oamenii nu foloseau minute sau secunde, ci intervale mai simple, precum „dimineaţa” sau „după-amiaza”.

De unde vin minutele şi secundele
Babilonienii, care au preluat sistemul numeric al sumerienilor, au dus lucrurile mai departe.
În jurul anului 1000 î.Hr., ei au început să împartă timpul în unităţi tot mai mici, iniţial pentru calcule astronomice. Astfel au apărut primele forme ale minutelor şi secundelor.
Ziua era împărţită în unităţi mai mari, iar acestea erau subdivizate în 60 de părţi, respectând logica sistemului sexagesimal.
Nu era un sistem folosit în viaţa de zi cu zi, ci mai ales pentru observaţii astronomice. Abia mult mai târziu, în epoca modernă, aceste subdiviziuni au devenit standard.
Unele decizii sunt prea bune ca să poată fi schimbate
Modul în care măsurăm timpul astăzi nu este întâmplător şi nici modern. Este rezultatul unor decizii luate de civilizaţii antice, pentru nevoi practice.
Chiar dacă pare complicat sau „incomod”, sistemul bazat pe 60 s-a dovedit atât de eficient încât a supravieţuit milenii.
Iar încercările de a-l schimba, cum a fost cea din Franţa revoluţionară, au arătat un lucru simplu: unele decizii din trecut sunt prea bine înrădăcinate ca să fie rescrise.