Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 08 aprilie 2026
După ce va se vor încheia lucrările de modernizare a căii ferate aflate în curs de desfăşurare, vom face cu trenul pe Braşov-Sighişoara doar 50 de minute, adică cu 2 ore şi 38 de minute mai puţin decât „scoate” acum cea mai rapidă garnitură. Finalizarea acestui tronson va fi cheia atractivităţii transportului feroviar de la Bucureşti la Arad şi mai departe spre Ungaria, şi nu viitorul tunel de la Predeal, unde câştigul de timp va fi de doar 15 minute, scrie publicaţia specializată în transportul feroviar Club Feroviar.
„Fake news feroviar: o oră şi jumătate pe Braşov-Sighişoara după modernizare. Nu ne dăm seama cum anume s-a întâmplat, dar de ceva vreme se rostogoleşte periodic în presă o informaţie falsă: o oră şi jumătate cu trenul pe Braşov-Sighişoara după ce este gata şantierul. Din fericire, realitatea va fi mult mai bună: timpul de parcurs ar putea fi de aproximativ 50 de minute, referinţa din anii 1990 fiind puţin sub 1h 40min”, se arată într-o postare a Asociaţiei Pro Infrastructura (API).
Traseul se va scurta la 112 km
Cei de la API îşi bazează estimarea pe faptul că între Sighişoara şi Simeria (169 km) se poate obţine o viteză medie de 125 km/h chiar şi cu trei opriri. „Evident, pe o distanţă de 112 kilometri (din care pe vreo 110 km viteza va fi 160 km/h), fără oprire, cele mai rapide trenuri de călători vor face în jur de 50 de minute, în niciun caz 90, adică aproape dublu”, se arată în postarea Asociaţiei, care estimează că acest lucru nu se va întâmpla mai devreme de 2030. Constructorii sunt însă de altă părere. Aceştia au avansat ca termen anul 2028.
În momentul de faţă, pe cei 139 de kilometri cât este acum lungimea căii ferate dintre Braşov şi Sighişoara (evident, după modernizare traseul se va scurta la 112 km, căci se va circula în mare parte pe tronsoane nou construite, mai drepte), cel mai rapid tren de călători face 3 ore şi 28 de minute.
Este vorba de IRN 346 Dacia al CFR Călători, care circulă pe relaţia Bucureşti Nord-Wien Westbahnhof. Făcând calculul, rezultă că economia de timp după modernizare va fi de 2 ore şi 38 de minute. Enorm, faţă de alte tronsoane unde s-au câştigat doar 10-15 maximum 20 de minute după finalizarea lucrărilor de modernizare cu fonduri europene, mai toate întârziate (au durat şi 10 ani de zile, chiar dacă multe nu includeau tuneluri gigantice, ca pe Braşov-Sighişoara).
Deci după ce tronsonul Braşov-Sighişoara va fi pus în funcţiune pe varianta modernizată, acelaşi tren IRN 346 Dacia va face de la Bucureşti la Arad 7 ore şi 39 de minute, în loc de 10 ore şi 17 minute în prezent. La fel şi în cazul trenului IC 531 „Avram Iancu”.
Proiectul „Reabilitarea liniei de cale ferată Braşov–Simeria, componentă a Coridorului Rin–Dunăre, secţiunea Braşov–Sighişoara, Subsecţiunea 1. Braşov-Apaţa, Subsecţiunea 3. Caţa-Sighişoara” este implementat de Asocierea RailWorks (Alstom Transport SA – lider, Aktor SA, Arcada Company SA şi Euro Construct Trading 98 SRL). Potrivit ultimei monitorizări a CNCF CFR SA, stadiul fizic pe această subsecţiune este de 54,89%. Pe Subsecţiunea 2. Apaţa-Caţa lucrează asocierea RailWorks – Aktor SA (lider asociere), Alstom Transport SA şi Arcada Company SA, iar stadiul fizic este de 58,89%.
Economie de timp mult mai mică pe Predeal-Braşov
Pentru a finaliza coridorul principal Constanţa-Bucureşti-Arad-Curtici, autorităţile au în plan şi construcţia unui tunel între Predeal şi Braşov, prin care viteza maximă să fie de 200 km/oră. Contractul pentru studiul de fezabilitate a fost semnat pe 21 august 2020 cu asocierea Egis România – Egis Rail SA – Italrom Inginerie Internaţională SRL.
Traseul în plan al acestei opţiuni are o lungime de 26,46 km. Acesta se va desprinde din calea ferată existentă la km 138+600, între Azuga şi Predeal, către stânga axului căii ferate existente. Traseul va continua cu un pasaj peste un drum local şi va intra în tunelul Predeal la kilometrul 139+400, după care va continua către nord prin tunel, va subtraversa DN73A la km 142+132, va ocoli la vest oraşul Predeal şi va ieşi din tunel la km 149+259, la Vest de Timişu de Sus, imediat după incinta staţiei. Lungimea tunelului va fi de 9.859 m (cel mai mare din România).
Începând cu km proiectat 149+259, traseul va intra într-o zonă comună cu traseul existent, unde se vor face îmbunătăţiri majore până la km proiectat 156+200. Apoi, până în dreptul staţiei Dârste, traseul proiectat va urmări în continuare traseul existent, suferind îmbunătăţiri de curbe, dar fără corecţii majore de profil longitudinal.
În momentul de faţă, cel mai rapid tren străbate distanţa actuală de 26 km în 34 de minute. După ce va fi construit tunelul, între cele două oraşe durata călătoriei va fi undeva la 15 minute, deci economie de timp nu va fi nici pe departe la fel ca cea care se va face cu trenul pe Braşov-Sighişoara.
'Rammstein '
2026-04-08 06:33:31
'Dacă va mai fi nevoie... până atunci dispare colonia...'
Martie 2026 a devenit, oficial, cea mai bună lună de până acum în ceea ce priveşte traficul de pasageri pe Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav. În total, 41.090 de[...]
2026-04-08 citeste mai multConducerea Regiei Autonome Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav ia în calcul că în următorii 4 ani va cheltui cel mult 26.834.592 lei + TVA pentru plata serviciilor de mentenanţă.[...]
2026-04-08 citeste mai multNoua ediţie FIDELIS, ce se va desfăşura în perioada 14 – 21 aprilie 2026, vine cu randamente crescute şi dobânzi atractive de până la 7,60% la emisiunile în lei şi[...]
2026-04-08 citeste mai multRetailerul olandez de produse nealimentare Action care are mereu „1.500 de produse sub 5 lei” intră în Zărneşti, în Odorheiu Secuiesc, Suceava, Sighetu Marmaţiei, Târgovişte. Pentru[...]
2026-04-08 citeste mai mult170.000 de lei a fost cuantumul total al amenzilor date de angajaţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Braşov patronilor, în luna martie. „Pentru primirea la muncă a persoanelor[...]
2026-04-08 citeste mai mult
'Gionu'
2026-04-12 11:40:05
'Spalarea de bani pt autobuzele transbordare Huedin/Beclean un merg autobuzele goale si iau 3500 lei pe o cursa Cluj Huedin Cluj, in total 7000 lei. Chiar daca sunt calatori chiar daca nu sunt, calatorii fortate sa delapideze banii de la stat'