De ce tace președintele?

De câteva bune săptămâni de când scandalurile de tot soiul se succed unul după altul, o singură voce nu se face auzită: cea a președintelui Băsescu. Cu atât mai surprinzătoare este tăcerea sa, cu cât temele în dezbatere îi sunt mai mult decât familiare. Și tema „Patriciu”, și „grupurile de interese din jurul Guvernului”, și „Afacerea Mătușa” a rivalului său la președinție sunt subiecte pe care altădată Traian Băsescu ar fi glosat copios, aruncând săgeți și parând riposte în inimitabilu-i stil de președinte-jucător pe tot terenul. Iată însă că dezbaterea se face în absența sa. Suntem lipsiți de plăcerea de a-i reasculta argumentele, de a ne reaminti temele favorite și de a-i vâna eventualele erori sau neconcordanțe. Marele mediator între puterile statului, preferă să nu medieze conflictul Executiv-Justiție, lăsându-i pe protagoniști să se descurce de capul lor. Nici măcar iubita temă a anticorupției nu-i atrage atenția, și Năstase și DIP beneficiind din partea sa de o veritabilă prezumție de nevinovăție, după carul de acuze din campania electorală. Dar ceea ce este cu totul și cu totul suspect este tăcerea prezidențială în materie de fuziune a celor două partide din Alianță. Băsescu nu mai spune nici că aceasta trebuie să aibă loc, nici când și nici cum. Îl lasă pe Boc și pe Tăriceanu să se descurce, nemaiținând cont nici de forțarea lui Boc, nici de retractilitatea lui Tăriceanu. Dintr-o dată președintele se ridică deasupra lucrurilor lumești și din turnul său de fildeș cotrocean aruncă săgeți otrăvite spre fostul mare frate de la Răsărit, sau îi dăscălește pe diplomați să lase baltă diplomația și să procedeze ca el, pe principiul „ce e-n gușă, și-n căpușă”. Nici măcar tema care i-a fost atât de dragă și care l-a făcut ca aproape să se înfrățească cu Brigitte Bardot nu-l scoate din muțenie: tragedia niponului, mort pe altarul prieteniei româno-japoneze, și drama maidanezilor în pericol de eutanasiere pe motiv de pericol public. Se pot da mai multe explicații acestei tăceri. Una ar fi că dl Băsescu pur și simplu s-a plictisit, s-a lehamisit să tot sară cu gura pe orice temă și să încaseze după aia scotoalce de la presă. O alta ar fi că presupusul atentat de la Focșani i-a reamintit brusc cât de trecătoare e ființa umană și care sunt adevăratele priorități ale individului. Iar ultima, dintre cele pe care sunt dispus azi să le trec în revistă, ar fi că a început să învețe să fie președinte. Iar abecedarul meseriei spune că primele lucruri care trebuie adjudecate sunt tăcerea și observația atentă. Abia pe urmă comentariile. P.S. La doar câteva minute după ce am scris acest articol, președintele a vorbit. La fel ca și până acum. Concluziile mele, deci, pică!