De ce se închină ortodocşii la moaşte

Părintele sibian Constantin Neculla (foto) vorbeşte deschis despre tradiţia închinării la moaşte. „Tocmai pentru această smerire a Duhului Sfânt de a locui încă o vreme în materia moaştelor. Atât de mult s-au îndumnezeit sfinţii, încât s-au făcut locaş Duhului Sfânt şi Acesta nu S-a mai despărţit de ei. În anii dualismului austro-ungar o fost trimis într-un sat din Ardeal o comisie, care să analizeze taina unei icoane care izvora Mir. Au cercetat poliţiştii, medicii, chimiştii. La final, pompos şi mândru de sine, şeful comisiei a arătat că privită din toate punctele de vedere icoana nu e decât un tablou. Un copil a întrebat dacă au privit-o şi din genunchi. Aşezaţi, mai de voie mai de nevoie, în genunchi oamenii comisiei imperiale au amuţit. Aşa se vedea Mirul curgând. Nu, nu este un îndemn la modul lui „crede şi nu cerceta”. Ci crede ca cercetarea să te ajute să crezi. Biserica nu obligă pe nimeni la acte de închinare la moaşte. Efortul ei este chiar de a da conţinut unei atari gest liturgic. Ne cere să împlinim pilda vieţii celor pe care-i pomenim. Atât. Şi nu e puţin. Zilele trecute un copil din Siria, creştin, a fost ucis prin tăierea gâtului de un fundamentalist. În timp ce i se tăia gâtul pruncul a zis, şi sunt consemnate cuvintele sale, „am să te spun lui Hristos ce-mi faci”! La întâlnirea cu moartea rămâne fidel Celui Înviat. Nu cu sloganuri pe tricou, nici cu dezbateri culturale în faţa camerelor de luat vederi în studiouri cu aer condiţionat şi cafeluţa pe masă. Ci în praful stropit cu propriul lui sânge. E interesant cum o media organizată să provoace idolatrii de închinare (ideologice, de modă, de cultură) este batjocoritoare tocmai la adresa închinării la moaşte. Sigur că excesul dăunează chiar închinării. Fie să aflăm echilibrul în toate gesturile noastre", afirmă părintele Constantin Necula.