De ce nu vor băncile să ne cheme la licitații

Președintele Camerei Executorilor Judecătorești din Brașov, Stelian Dincă, ne dezvăluie ingineriile financiare care stau în spatele afacerilor cu licitații publice. El arată că, în timp ce băncile licitează proprietățile către „clientela proprie” pe o brumă de bani, debitorul intră pe mâna vânătorilor de creanțe. Pentru „rău-plătnicia” sa, el va plăti cu vârf și îndesat o bună parte din viață. Sau chiar până la moarte De când brașovenii învinși de recesiunea economică au ajuns la mâna băncilor, apartamentele lor scoase la licitație au devenit un miraj. Această Fata Morgana apare din când în când, atunci când vreo proprietate neatractivă este lăsată „în văzul lumii”. Impresia că băncile nu doresc să vândă apartamentele cumpărate înainte de venirea crizei, din cauza prăbușirii pieței, este falsă – ne spune Stelian Dincă (foto), Președintele Camerei Executorilor Judecătorești din Brașov - arătând că de fapt banca nu pierde niciodată. Banca nu poate să cumpere bunurile În principiu, „mecanismul” de creditare este destul de simplu și angrenează patru pioni principali: banca, clientul, compania de asigurări și societățile de recuperare a creanțelor. Banca oferă un credit clientului, al cărei valoare este asigurată de o companie de asigurări. Bineînțeles, clientul plătește pentru acest serviciu, ca pentru orice altă asigurare. În momentul în care intră în incapacitate de plată și devine în ochii băncii un rău platnic, clientul nu rămâne doar fără bunul luat pe credit, deoarece partea din credit nerecuperată din vânzarea imobilului i se impută tot lui, cu tot cu dobânzi și penalități. În schimb, banca se alege cu o casă, o mașină sau un teren (în general) pe care însă nu le poate folosi după bunul plac. „Banca este nevoită să scoată la licitație bunurile mobile și imobile ale datornicilor și nu are dreptul să le cumpere ea”, explică Stelian Dincă. Banca te împrumută, banca te execută Tocmai de aceea, băncile se fac că respectă legea și fac licitații. Așa cum vor ele. „Licitațiile se fac de către executori judecătorești, însă majoritatea băncilor au executori proprii. Executorii bancari sunt personal angajat al băncilor care se ocupă cu activitatea indirectă de executare. Ei nu fac toată activitatea de executare, ci doar o parte. Nici pe asta n-ar avea voie să o facă, fiind reprezentanți ai debitorilor, iar toate recomandările europene sunt împotriva acestui sistem, care nu este imparțial”, ne spune Dincă. Dar băncile nu vin doar cu executorii lor, ci și cu clienții lor. Doar ei află data și ora licitației. Așa se explică toate miturile urbane despre apartamente cumpărate de la bancă cu un sfert sau o treime din valoarea lor. Președintele Camerei Executorilor Judecătorești denumește acest fenomen „clientelism. Este probabil interesul mascat al băncii, al executorului bancar, de a nu aduce licitațiile la cunoștința publicului larg”. „Se adună, licitează sub, sunt mai mulți, cine dă mai mult îl ia!”. Licitațiile se pot vinde destul de simplu, după modelul celor pentru contractele cu instituțiile de stat. Executorii judecătorești spun că legea are destule lacune care pot fi exploatate. „Este o deficiență a legislației, care nu stabilește un prag minim sub care prețul bunului nu poate fi scăzut. Prevederile generale ale vânzării vorbesc despre prețul care trebuie să fie serios. Noi, ca executori judecătorești nu putem impune un preț sub care nu putem primi oferte pentru vânzare”, explică Dincă. Profitând de această portiță, în joc intră „mâna moartă”. „Se întâlnesc doi sau trei - să le spunem - investitori imobiliari, care au citit corect în lege că acolo unde sunt mai mulți licitatori imobilul poate fi vândut pe cel mai mare preț oferit. Nu se face specificație dacă acest preț poate fi mai mic sau mai mare decât prețul de strigare stabilit pentru data licitației. Se adună, licitează sub, sunt mai mulți, cine dă mai mult îl ia!”. E atât de simplu! Poate și de aceea, ascunderea licitațiilor îi ferește pe bancheri de concurența oportuniștilor imobiliari. Prin această metodă legală, dar imorală, câștigător este desemnat cel care a licitat cel mai mult, indiferent dacă este sau nu sub prețul pieței. Și fără casă, și fără salariu sau pensie De ce-ar da bancherii case frumoase la un preț de nimic? Pentru că nu au nimic de pierdut. „Banca este despăgubită de societatea de asigurări cu diferența pierdută prin licitație. În unele cazuri, asiguratul și asiguratorul sunt unul și același trust. Nu fac decât să ia dintr-un buzunar și să bage în altul”, ne spune Stelian Dincă. „La rândul lor, companiile de asigurări vând creanțele proaspăt achitate către societățile de recuperare a creanțelor. Acestea pun proprire pe salarii sau pe pensie. Am întâlnit cazuri în care penalizările și dobânzile acumulate făceau ca proprirea lunară să fie mai mare decât valoarea ratei pe care clientul nu a putut să o achite. Ajungi să plătești… până mori”, a mărturisit Dincă. Clientul, rămas și fără casă, e furat de două ori: în primul rând prin licitația trucată, în care bunul său este dat pe nimic. În al doilea rând, prin penalizările și dobânzile puse pe creanțe. În unele cazuri, el primește dobândă pe dobândă. Partea bună este că în multe cazuri, procedura licitațiilor este atât de greoaie, încât clientul reușește între timp să-și plătească datoriile. În alte cazuri, banca se înduplecă și acceptă reeșalonări.