De ce nu? O biserică nouă la pachet cu o şcoală nouă!

Nu ştiu dacă a moştenit-o de la Ponta sau este o iniţiativă tehnocrată – acordarea unui buget „zero” pentru construcţia de biserici. Oricum, este binevenită şi pe fondul tensiunilor pe care BOR le-a creat prin intervenţiile nepotrivite în cazul „Colectiv” are darul să mai liniştească lucrurile. Mai puţin fericită a fost reacţia revendicativă a Înalt Preafericitului care a declarat că biserica n-ar întinde mâna la Guvern, nici pentru salarii, nici pentru biserici dacă i s-ar înapoia averile confiscate de-a lungul timpului.
Înţeleg că patriarhul nu se referă doar la ce au confiscat comuniştii, ci şi la secularizări sau alte măsuri care au mai redus din averile colosale pe care le făcuseră clericii din daniile interesate ale diverşilor demnitari. Într-un asemenea caz, cu siguranţă că BOR ar putea să devină compania cea mai performantă a României şi principalul contributor la buget.
Bănuiesc însă că o astfel de operaţiune este exclusă, deşi a fost cât se poate de posibilă pentru câteva culte, în special din Ardeal, cărora li s-au retrocedat bunuri pe care nu statul român le confiscase. Dar asta este altă problemă.
În România funcţionează peste 18.000 de lăcaşe de cult ortodoxe. 300 sunt în construcţie, fără a mai socoti Catedrala Neamului care face cât toate acestea, dacă nu mai mult. Problema este că, de la instalarea patriarhului Daniel, vocaţia caritabilă a bisericii s-a redus considerabil în favoarea spiritului antreprenorial. Biserica devine pe zi ce trece o companie al căui obiectiv principal este profitul şi bunul trai al membrilor săi. Această orientare capătă adesea accente sfidătoare şi nu m-aş referi decât la automobilul de 60.000 euro cu care se afişează la ceremonii mitropolitul Streja al Ardealului sau la veşmintele de gală cu trene aurite lungi de cinci metri, pe care îl ajută să le poarte câte trei asistenţi, ale lui Teodosie Snagoveanul de la Constanţa.
Propensiunea pragmatică a bisericii, care ajunge să scoată bani din aproape orice, intră în contradicţie cu regimul preferenţial de care se bucură, prin scutirea de impozite şi taxe şi prin facilităţile de toate felurile – inclusiv daniile personalizate de la buget prin intervenţiile diferiţilor parlamentari care doresc să se bucure de un regim preferenţial din partea autorităţilor bisericeşti locale.
România este o naţiune religioasă, într-adevăr, iar ortodoxia este religia majorităţii populaţiei. Un avantaj care ar trebui privit şi din perspectiva serviciului social pe care îl poate face biserica. Sunt încă extrem de puţin numeroase aşezămintele caritabile faţă de proporţia celor pe care soarta nu i-a favorizat. În prea multe localităţi bisericile somptuoase intră în contradicţie cu şcolile care stau să cadă în capul elevilor sau cu dispensarele pustii. Într-un fel, asta şi explică zelul religios al mulţimilor care iau cu asalt bisericile la diferite hramuri şi sărbători, unica lor nădejde punându-se în soluţiile doar la îndemâna Domnului.
Au apărut în spaţiul public felurite iniţiative care să mai taie din zelul antreprenorial al bisericii. Una – de dorit - ar fi aceea a legalizării unei prevederi care să permită construcţia unei biserici noi doar împreună cu o şcoală sau cu o grădiniţă. Ar fi un lucru şi pe placul Domnului...