De ce ne văd rău italienii?

Au ceva cu noi! Resentimente de pe vremea lui Traian, când, foarte probabil, legionarii români au luat numeroase țepe de la populația civilă din Dacia, sau de când fetele acestora i-au făcut să sufere din amor? Pe vremea aceea țiganii nu-și făcuseră încă apariția pe aceste meleaguri, din îndepărtata Indie, așa că nu pot fi introduși în ecuație. Este cert, însă, că după aproape 2000 de ani, roata istoriei s-a întors și „dacii” au purces la asaltul concertat al metropolei. Au trimis, mai întâi, echipe de cercetași formate din băieți tuciurii cu pălărie și fete cu salbe și multe fuste, care au trecut fără pașapoarte liniile inamice până în inima fortificațiilor, de unde au transmis informații prețioase valurilor următoare. Cuvântul de ordine a fost: se trăiește bine, multe lucruri sunt nepăzite, iar italienii sunt cam fraieri, pot fi păcăliți ușor! Au urmat băieții cu experiență infracțională care au împânzit țara, analizând diferențele specifice dintre sistemele judiciare ale celor două entități. Înainte de aderare chiar, valul celor fără capătâi, în căutare de locuri de muncă la negru, au curs continuu până când au ajuns și în ultimul colțișor al cizmei. Aderarea României la UE a găsit Italia ocupată, iar cei care au avut naivitatea să aștepte ca să fie în regulă s-au trezit că nu mai au ce face într-un loc în care nu mai erau bineveniți. Pentru că, cu măiestria tradițională, compatrioții noștri, un eșalon reprezentativ al lor, au avut grijă să bifeze prin acțiuni concrete toate articolele codului penal: românii au devenit, prin merite proprii, cei mai temuți vizitatori. Au reușit - performanță rară - să-i depășească și pe albanezi, pe lângă noi marocanii ajungând să facă impresie de oameni binecrescuți. De unde s-a recoltat această pegră, cu pensiuni criminale? În ce tainițe geografice a stat și și-a așteptat ora astrală? Cum de reușim noi, sistematic, să ne remarcăm prin răul pe care îl fac cei puțini, dar activi și care estompează binele celor, cu siguranță, mai mulți? Sindromul italian de respingere a românului poate avea efecte catastrofale pentru armonizarea noastră, ca entitate generală, cu locul în care dorim să trăim și să ne mișcăm liberi. Iar asta mă face să mă întreb dacă nu cumva ne-am grăbit să intrăm și dacă nu cumva ei, europenii, nu s-au grăbit să ne adopte, noi neavând încă nici cultura și civilizația care să ne facă compatibili. Și dacă nu cumva, în loc de beneficiile integrării, nu vom culege roadele respingerii generale.