De ce n-are Curtea casă...

Când, în 2007, Nicolae Văcăroiu a renunţat la preşedinţia Senatului pentru a o prelua pe cea a Curţii de Conturi, toată lumea a fost de acord că era persoana cea mai potrivită pentru a revitaliza o instituţie de forţă a statului de drept, cea care veghează la modul în care este folosit banul public. Pentru cei vreo 3.000 de angajaţi ai Curţii, satisfacţia de a-l avea ca şef pe Văcăroiu viza un alt aspect: prin statura sa politică, prin autoritatea şi relaţiile la vârf, era cea mai potrivită persoană care putea să rezolve o nevoie stringentă a instituţiei: aceea a unui sediu adecvat proporţiilor şi responsabilităţilor Curţii de Conturi. „Nea Nicu” n-a stat pe gânduri. Şi a bătut la uşa lui Băsescu (cel care îi purta un respect deosebit pentru modul civilizat în care s-a purtat când i-a ţinut locul la prima suspendare) care i-a promis o rezolvare rapidă. Atât de rapidă, încât, la finele celui de-al doilea mandat al său, Curtea se afla tot în... curtea clădirii improprii din str. Tolstoi – un fost hotel construit pe vremea lui Maurer în cu totul alte scopuri. Cert este că nici Boc, nici Ungureanu, şi nici colegul de partid, Ponta nu au mişcat vreun deget. Spre ghinionul său, Văcăroiu a avut de-a face cu doi mincinoşi patentaţi (Băsescu şi Ponta) pe care nu-i durea, în general, gura să promită şi să nu facă nimic.
Ultima intervenţie publică a făcut-o preşedintele Văcăroiu la aniversarea a 150 de ani de existenţă a Curţii, când i-a avut ca invitaţi de onoare pe cei doi „promiţători” şi când a a fost asigurat ferm – în faţa a numeroşi invitaţi străini de marcă – că problema îşi va găsi o rezolvare în cel mai scurt timp. Curtea de Conturi avea de optat între două variante: să găsească o clădire de-a gata pe care să o adapteze cerintelor sau să construiască un sediu nou.
Cea de-a doua părea mult mai fezabilă, aşa că specialiştii s-au pus pe lucru şi au elaborat un proiect pe care l-au prezentat guvernului. Ponta a promis (din nou) că guvernul va aproba ca noua construcţie să se facă pe locul vechiului garaj Leonida de lângă Piata Victoriei. Urma doar ca acesta să fie preluat de la Interne. Ditamai vicepremierul Oprea s-a opus pe motiv că ar fi fost un obiectiv strategic, subsumat , bineînţeles, interesului naţional. După ce Oprea a sucombat din înaltele sale demnităţi, diligenţele s-au îndreptat către noul ministru Tobă. Acesta, însă, a adus argument al refuzului faptul că în respectivul garaj se adăposteau maşinile scumpe achiziţionate de Oprea pentru DIPI. Exasperaţi, specialiştii Curţii au prezentat încă o variantă: ca pe locul actualului sediu să se construiască nişte plombe care să completeze nevoia stringentă de birouri. Propunerea a necesitat vreo 15 aprobări, dintre care prima, cea a arhitectului şef al Capitalei, le anula pe toate celelalte pe motiv că în zonă nu s-ar avea în vedere extinderea suprafeţei de birouri! În prezent, se încearcă cu disperare o rezolvare parţială, în acelaşi perimetru, care se loveşte însă de incredibile piedici birocratice.
Secretarul general al Curţii, Alexandru Stănescu, cunoscut pentru replicile sale acide, a făcut recent observaţia că tot acest blocaj s-ar datora lipsei de „simpatie” pe care instituţiile statului le au faţă de un organism care le scotoceşte scoţând la iveală manevrele necurate făcute cu banul public. „Parcă au interesul ca Curtea să funcţioneze cât mai prost  din cauza problemelor logistice!” concluziona Stănescu.
Cioloş n-a apucat să promită nimic, nici nu prea are timp. Dar şi-ar face o datorie de onoare, demonstrând că guvernul său este pus, pe bune, să combată nu doar birocraţia, dar şi inerţia interesată a unora dintre instituţiile din subordine. Cele care ar trebui să rezolve problema locativă a Curţii de Conturi.