De ce i-a trântit Isărescu telefonul contabilului său?

Faptul că guvernatorul BNR a recunoscut public comiterea unui gest de nepoliteţe este o premieră. De regulă, acestea sunt interpretate ca “poziţii” sau ca expresii ale libertăţii cuvântului. Uitaţi-vă doar la dialogurile zilnice pe care le poartă premierul cu preşedintele şi gândiţi-vă de câte ori ar trebui să recunoască amândoi şi – eventual – să-şi ceară scuze.

De cerut scuze nu şi-a cerut nici Mugur Isărescu. Pentru că, într-un fel, considera şi el că era îndreptăţit să-i trântească telefonul contabilului de la firma sa din Drăgăşani.

Dumneavoastră, oricare, cum v-aţi simţi, cum aţi reacţiona dacă v-ar suna contabilul şi v-ar spune că aveţi de plătit taxe de câteva miliarde – fie ele şi de lei vechi? L-aţi pupa pe obraz şi l-aţi felicita? Nici pomeneală. Cel mult vă veţi întreba, ca tot românul, ce-a făcut el, cu meseria lui, ca să nu aruncăm banii cu lopata în nemilosul buget, care ar înghiţi orice prinde. Eu, în locul dlui guvernator, aşa aş fi reacţionat: dar tu ce-ai făcut? Ce chichiţe legale ai găsit ca să mai scazi factura? Eu de ce te plătesc? Ca să faci doar adunări, sau ca să mai încerci să şi scazi ce ce poate scădea? Nu o luaţi drept o instigare la evaziunea fiscală! Nu e frumos, deşi toată lumea o face, pentru că dacă n-ar face-o marea majoritate a întreprinzătorilor ar intra în faliment. Cu atât mai puţin şi-ar permite ditamai guvernatorul! Vă daţi seama ce titluri s-ar pune prin ziare dacă s-ar găsi aşa ceva în contabilitatea cramelor din Drăgăşani.

N-aş lua de bun răspunsul pe care l-a găsit premierul: are mult de plătit pentru că a făcut profit mare! Pentru că nu e vorba de sumă, ci de principiu. Principiul care călăuzeşte administraţia publică: jupuirea contribuabilului!

La doi ani de la instalarea la putere (e un fel de a spune) a Administraţiei Ponta, succesele şi promisiunile îndeplinite nu prea se pot număra nici pe degete. Nu doar din cauza măsurilor adoptate de noul guvern, ci şi datorită tradiţionalei “grele moşteniri” de care acum se derobează cu seninătate şi “amicul poporului” Băsescu şi prezidenţiabilul Boc şi neînfricata Elena Udrea. Partea lor de răspundere e mare şi greu de reparat. Ceea ce se poate însă reproşa direct Guvernului Ponta (cu sau fără liberali) este graba cu care a reîntregit salariile tăiate de BB (Boc-Băsescu) fără a avea resursele necesare, compensările făcându-se pe seama investiţiilor tăiate şi a locurilor de muncă nerealizate. Este principalul motiv pentru care deşi, în aparenţă economica a crescut în condiţiile scăderii numărului de salariaţi, creşterea s-a bazat în special pe accesarea de fonduri europene. Relativul echilibru a fost realizat pe baza majorării accizelor la combustibili – măsură care n-a figurat în programul de guvernare. Cel mai spectaculos, însă, a crescut evaziunea fiscală – în legătură directă cu taxarea excesivă de care pomenea şi guvernatorul BNR, cel care este mult mai calm când “contabilii” băncii îi dau la semnat facturi de 7-8 miliarde euro anual, rate la împrumuturile de la FMI.

 În toată povestea asta este un paradox: deşi starea generală a românilor nu s-a îmbunătăţit, deşi s-au pus taxe noi şi se vor mai pune (CAS-ul pe activităţi independente ne bate cu pumnul în uşă!), Guvernul Ponta continuă să se bucure de popularitate şi încredere, fenomen pe care efortul de-a dreptul supraomenesc pe care-l face preşedintele în fiecare seară cu denunţurile sale nu reuşeşte să-l diminueze!