De ce furculiţa a fost respinsă la începuturi de Biserică?

Astăzi, furculiţa este un obiect banal pe care-l folosim pentru a consuma mâncarea solidă. Totuşi, aceasta are o istorie extrem de controversată şi apariţia ei a fost primită cu reticenţă de lumea bisericii, arată Shtiu.ro
Istoria furculiţei începe în urmă cu câteva mii de ani, de pe vremea Greciei Antice şi a Imperiului Bizantin. Denumirea furculiţei derivă din furcă. Deşi era folosită şi de greci, furculiţa utilizată ca instrument de servit şi de tăiat carnea a fost răspândită pe tot Globul de bizantini.
Se spune că abia în anul 995, prin căsătoria dintre o prinţesă bizantină şi dogele Veneţiei, furculiţa a ajuns pe teritoriul Italiei. Prinţesa Argila, din Bizanţ, a primit ca zestre un set de furculiţe. Se pare că aceasta ar fi ofensat Curtea veneţiană când ar fi refuzat să mănânce cu mâna. Folosirea noii ustensile era considerată un obicei ciudat.
Totuşi, preoţii au fost extrem de reticenţi şi au considerat că este o blasfemie să foloseşti un instrument de metal (lemn), când Dumnezeu ţi-a oferit propria mână pentru a apuca mâncarea. Ba mai mult, mai marii bisericii chiar au interzis acest obicei la vremea respectivă.
Din Italia, furculiţa a ajuns în Franţa, unde, în anul 1380, regele Carol al V-lea (1364-1380) a ajuns să deţină 12 furculiţe împodobite cu pietre preţioase.
În anii ce au urmat, furculiţa a suferit modificări şi de la doi dinţi drepţi s-a trecut la patru dinţi. Apoi, forma s-a curbat pentru a fi mai uşor de folosit. În zilele noastre, furculiţa se găseşte în toate casele civilizate.