banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8666 - 22 mai 22:48

De ce fug copiii?

Autor: Petra VÂRLAN

Publicat la 25 mai 2026

Semnalul de alarmă al Salvaţi Copiii: Peste 10.500 de sesizări pentru copii dispăruţi în ultimul an în România. Numărul creşte pentru al treilea an consecutiv

De ce fug copiii?

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor Dispăruţi, marcată anual pe 25 mai, Salvaţi Copiii România lansează, în cadrul global al campaniei derulate de „Missing Children Europe”, campania „Când un copil dispare, căutarea nu se opreşte”, un apel public la vigilenţă şi responsabilitate faţă de copiii care pleacă de acasă, din centre de ocrotire sau din alte medii în care nu s-au mai simţit în siguranţă ori ascultaţi.
În perioada 20 mai 2025 – 20 mai 2026, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a înregistrat 10.566 de sesizări privind minori dispăruţi, cu peste 600 mai multe decât în anul anterior şi aproape 2.000 mai mult faţă de acum doi ani, potrivit statisticii IGPR, solicitate de organizaţia Salvaţi Copiii România. Aproximativ 60% dintre aceste cazuri reprezintă plecări voluntare din locuinţele sociale, căminele şcolare sau centrele DGASPC, iar în jur de 97% dintre toate dispariţiile se încheie, în fiecare an, prin găsirea sau întoarcerea copiilor în termen scurt, fără implicaţii majore de risc infracţional sau cu privire la siguranţa personală. Specialiştii Salvaţi Copiii subliniază însă că aceste plecări, deşi cel mai adesea soluţionate rapid, sunt simptomul unor experienţe negative profunde şi trebuie tratate cu maximă seriozitate.
Prin comparaţie, între 30 aprilie 2022 şi 22 aprilie 2023 au fost 8.722 de sesizări, iar între aprilie 2023 şi aprilie 2024 – 9.902 sesizări. Tendinţa de creştere se menţine astfel pentru al treilea an consecutiv, atrag atenţia reprezentanţii Organizaţiei Salvaţi Copiii.

Cei mai mulţi copii daţi dispăruţi, peste 14 ani
Din totalul sesizărilor privind dispariţiile de minori în perioada 20 mai 2025 – 20 mai 2026:
- 82 de sesizări se referă la copii cu vârsta sub 5 ani;
- 158 de sesizări – copii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 10 ani;
- 2.186 de sesizări – copii cu vârsta cuprinsă între 10 şi 14 ani;
- 8.140 de sesizări – copii cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani.

Un strigăt de ajutor
O problemă centrală în prevenirea plecărilor de acasă este percepţia greşită a fenomenului şi, în special, asocierea automată cu termenul „voluntar”. Pentru un copil, a pleca nu înseamnă libertate sau alegere matură, ci, cel mai adesea, un strigăt de ajutor. Iar primii care îl pot auzi suntem chiar noi, părinţii.
Motivele pentru care copiii fug de acasă, identificate de specialiştii Salvaţi Copiii:
- Probleme la domiciliu. În fruntea listei se află diferitele forme de violenţă, conflictul, abuzul şi neglijarea. Schimbările în dinamica familială, stilul parental prea autoritar şi consumul de alcool şi droguri al unui părinte reprezintă, de asemenea, probleme identificate acasă.
- Două traiectorii principale. Copiii pleacă fie „din cauza a ceva” (pentru a se distanţa de o situaţie dificilă), fie „spre ceva” (o persoană sau un mediu care par mai dezirabile decât cele actuale). Înţelegerea acestei distincţii este esenţială pentru o intervenţie eficientă.
- Sănătatea mintală. Este un motiv frecvent, în special în rândul tinerilor cu episoade depresive şi ideaţie suicidară.
- Copiii din centrele de plasament. Reprezintă unul dintre grupurile cele mai expuse riscului. Motivele ţin frecvent de dorinţa de reunificare cu familia de origine sau de probleme legate de mediul de îngrijire.
- Probleme la şcoală. Cea mai frecventă este bullyingul, urmată de tulburările de învăţare, frecvenţa redusă la ore şi presiunea socială din partea colegilor.

Semnalele de alarmă pe care părinţii le pot observa:
Înainte de o plecare, mulţi copii dau, fără să îşi dea seama, semnale. Sunt mici schimbări pe care, dacă le observăm la timp, ne pot oferi ocazia să intervenim cu blândeţe şi înţelegere:
- retragere bruscă, izolare în cameră, refuzul activităţilor care îi plăceau;
- schimbări marcate de dispoziţie – tristeţe, iritabilitate, anxietate;
- scădere a performanţei şcolare, absenţe repetate, conflicte la şcoală;
- modificări ale tiparelor de somn sau de alimentaţie;
- prieteni noi pe care nu îi cunoaştem, întâlniri pe care le ascunde;
- timp tot mai mult petrecut în spaţiul online, conversaţii închise rapid la apropierea adultului;
afirmaţii aparent banale – „nu mă înţelege nimeni”, „mi-aş dori să dispar”, „aş vrea să fiu altundeva”.
Niciunul dintre aceste semnale, izolat, nu înseamnă neapărat că un copil pregăteşte o plecare. Împreună sau persistent, însă, ele ne spun că ceva îl doare. Iar acel ceva merită întreaga noastră atenţie.

Dacă un copil a dispărut, părinţii trebuie să acţioneze imediat
Dacă un copil a dispărut, primele ore sunt esenţiale. Deşi mulţi copii sunt găsiţi în primele 24-48 de ore, şansele scad odată cu trecerea timpului, iar sesizarea trebuie făcută rapid. Salvaţi Copiii România recomandă părinţilor să pregătească imediat: o fotografie recentă a copilului, hainele cu care era îmbrăcat, locul şi ora la care a fost văzut ultima dată, modelul şi numărul telefonului folosit (inclusiv aplicaţiile de mesagerie active), prietenii sau persoanele cu care ar putea fi, mesajele recente schimbate, posibilele destinaţii şi eventualele probleme medicale sau tratamente necesare.
Numere de telefon utile pentru părinţi şi pentru orice persoană care află despre dispariţia unui copil:
- 112 – pentru orice situaţie de pericol imediat;
- 116 000 – linia europeană pentru copii dispăruţi, operată în România de Asociaţia Telefonul Copilului. Oferă sprijin gratuit emoţional, psihologic, social, legal şi administrativ, 24/7;
- 119 – numărul unic naţional pentru copii, gratuit în reţelele publice din România, pentru situaţii de abuz, neglijare, exploatare sau orice formă de violenţă asupra copilului;
- 0745 131 766 – Centrul de Educaţie Emoţională şi Comportamentală pentru Copii, Salvaţi Copiii.
 

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie