Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 11 decembrie 2024
În piaţa de energie există companii care cumpără acum toată electricitatea care este scoasă la vânzare, ca apoi să o revândă la suprapreţ, în pragul liberalizării care este aşteptată la 1 aprilie 2025, a afirmat, într-un interviu pentru HotNews, Marian Năstase, preşedintele Consiliului de Administraţie Alro Slatina (cel mai mare consumator de energie din România, în jur de 6% din consumul net al ţării) şi preşedintele Asociaţiei Marilor Consumatori de Energie din România. Este un cartel de facto, greu de dovedit, iar instituţiile statului trebuie să-şi facă foarte bine treaba. În opinia sa, preţul energiei va fi principala vulnerabilitate a economiei româneşti anul viitor.
„Un cartel de facto”
– De unde cumpără Alro acum energie?
– De unde găsim. Pe bucăţele.
– Nu aveţi un contract pe termen lung?
– Nu există contracte pe termen lung. Chiar dacă acum Comisia Europeană doreşte ceea ce acum 10 ani interzicea. Vă aduceţi bine aminte cum am fost anchetaţi pentru contracte pe termen lung, la un moment dat (în 2012, pentru contractul cu Hidroelectrica – n.r.). Acum Comisia îşi doreşte contracte pe termen lung.
– Aţi primit şi amendă atunci?
– Nu, Alro a primit decizie de „No Aid” (nu a fost ajutor de stat – n.r.). Fără amendă, fără nimic. Şi era şi normal să fie aşa, pentru că luam energie pentru consum.
Acum Comisia vine şi spune „Faceţi contracte pe termen lung”, pe care noi le predicăm de 25 de ani. Şi-au dat seama că, dacă vrei să finanţezi parcuri fotovoltaice, ferme eoliene şi aşa mai departe îţi trebuie contracte pe termen lung. Băncile vor să fie sigure că îşi pot primi banii înapoi. Băncile nu-şi mai asumă niciun risc.
– Pentru anul viitor aveţi energie?
– Avem câte ceva.
– De ce „câte ceva”?
– Cât am găsit.
– Nu există energie în piaţă sau de ce?
– Energie există în piaţă. Dar în ultimele luni a fost aşa: sunt câţiva operatori care cumpără tot ce există în piaţă la orice preţ, pe principiul că în decembrie când consumatorii o să dorească să-şi cumpere energia… Este un cartel de facto. Nu-l poţi dovedi din punctul de vedere al concurenţei. Va fi ceea ce se numeşte „foreclosure of the market”, adică ei fac ceva de genul: „Vrei energie? Îţi dau la preţul meu. Nu vrei, te duci în PZU (piaţa pentru ziua următoare – n.r.) unde tot eu îţi dau, dar mai scump.
Ca să vă faceţi o idee: La un moment dat, discutam cu cineva din sectorul energetic din zona utilităţilor care era foarte indignat că Hidroelectrica, de exemplu, are acea ofertă care era foarte atractivă pentru populaţie şi sunt convins că e profitabilă şi pentru Hidroelectrica.
Era foarte indignat şi folosea un limbaj destul de neadecvat, iar eu nu înţelegeam, l-am întrebat „De ce te deranjează?”. Omul s-a scăpat. Nu era român. A zis aşa: „Hidroelectrica să-mi dea mie cu 250 de lei ca să-ţi dau eu ţie cu 1.250 de lei”. Moment în care eu m-am făcut roşu la faţă şi mi s-a urcat tensiunea.
„Sunt alte instituţii care trebuie să vadă cine face speculă cu energia”
– Deci asta se practică în piaţă, asta spuneţi?
– Da, e o piaţă puţin adâncă, în care nu ai realmente o concurenţă şi unde aşa se închide piaţa. Eu mă aştept şi mi-e frică. Teoretic, din noua liberalizare, aşa-zisa liberalizare, nu ar trebui să fie probleme. Dar eu cred că se va aştepta sfârşitul lui martie ca să se creeze o aparenţă de trecere la piaţa liberă în care speculatorii vor presa foarte mult piaţa să crească preţul.
– Cine sunt aceşti speculatori?
– Se ştie cine sunt. Nu cred că trebuie să spun eu. Sunt alte instituţii care trebuie să vadă cine face speculă cu energia. Dar oriunde există restricţii sau influenţe administrative poate apărea speculă. Nu e numai la noi. Sunt în Italia, spre exemplu, în Spania mai puţin, în Franţa nu mai sunt deloc. Au fost şi acolo, dar statul a intervenit brutal peste ei cu Administraţia Financiară, s-au uitat cum se fac profiturile, a venit şi Consiliul Concurenţei şi s-a terminat relativ repede.
Eu sunt convins că dacă ANAF… V-am zis, Consiliul Concurenţei va avea dificultăţi să aibă dovezi de cartel. Dar, dacă se doreşte, autorităţile statului pot urmări ce se întâmplă, pentru că energia se plimbă pe fir, nu o duci cu camionul. Toată energia care se mişcă este înregistrată la Transelectrica, la distribuţii şi aşa mai departe, te uiţi în cifre şi vezi. Faci anchetă şi l-ai prins, l-ai ras, simplu. Deci nu e un mister. Nu există mistere aici.
– Ce va fi de la 1 aprilie (când piaţa se va liberaliza – n.r.)?
– Nu ştiu cum o să fie. La speculă e ca la piaţă: până nu vine poliţia comunitară să-i ia pe ăia care vând la suprapreţ, n-ai ce să faci. Îţi iei roşii la preţul care e. Când apare poliţia, mai vezi pe unul că fuge cu sacul de roşii, că poate nu şi-a plătit taxele, că poate vinde la negru sau are cântarul stricat. Dar altfel nu se întâmplă.
– Credeţi că avem instituţii destul de puternice?
– Eu cred că da. Eu sunt foarte profund impresionat că statul de astăzi e mult mai puternic decât acum 15-20 de ani. Ceea ce este un lucru bun, statele trebuie să fie puternice.
„Mortul de la groapă nu se mai întoarce”
În urmă cu o lună, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat că, de la 1 aprilie, vor mai plăti preţuri subvenţionate la energie doar consumatorii vulnerabili şi cei industriali, pentru ca România să nu piardă competitivitatea industriei. Năstase spune că nu au fost până acum discuţii pe acest subiect cu autorităţile statului.
„Tot ce ar trebui să se întâmple la nivel european ar trebui să se întâmple şi în România. România poate face înainte. Dar trebuie făcut acum, înainte să se închidă şi alte fabrici, pentru că, odată închise, nu se mai deschid. Mortul de la groapă nu se mai întoarce”, spune reprezentantul Alro.
nu este nici un comentariu
La casele de schimb valutar, euro a trecut de 5 lei, dar BNR îl menţine sub acest prag. Şi nu doar atât. Moneda naţională s-a apreciat, luni, în raport cu euro, care a fost calculat[...]
2024-12-11 citeste mai multRomânii pot investi din nou în titluri Tezaur. Ministerul Finanţelor, prin ANAF, a scos la vânzare şi în luna cadourilor titluri de stat cu dobânzi de până la 7,60%.[...]
2024-12-11 citeste mai multDealerul de autoturisme Volkswagen si Audi din Braşov, Tess SRL, a cedat către Autoklass Center, unul dintre cei mai importanţi dealeri Mercedes din România, drepturile de comercializare[...]
2024-12-11 citeste mai multReparaţii acoperişuri, dulgherie, placare, polistiren. Ne deplasăm şi pentru reparaţii mici. 0756.857.052.
2026-06-19 citeste mai multFinanțiștii brașoveni nu s-au dus acasă la finalul programului zilei de joi, 18 iunie. La 16.30, au ieșit cu toții lângă sediul instituției și au protestat vizavi de proiectul de lege[...]
2026-06-19 citeste mai mult
Adaugă un comentariu