De ce dau românii de pomană?

Pomana este darul dat zeilor, de către vii, pentru pomenirea sufletelor celor morţi. Termenul „pomană” provine din arhaicul „pomanea” sau în slavonă „pomenu”. România este o ţară unde religia majoritară este creştinismul, iar în Biblie sunt prevăzute modalităţi prin care sufletele celor trecuţi la cele sfinte să fie pomenite.
Pomana se practică încă din cele mai vechi timpuri, iar Biserica Ortodoxă susţine că aceasta îşi are izvorul în vechile agape, care implică ideea de sacrificiu. Trebuie specificat că jertfa de pe Cruce a lui Iisus Hristos reprezintă iubirea supremă.
Potrivit Bisericii, după fiecare hram, înmormântare sau parastas să se dea de pomană celor săraci mâncare. Aceasta reprezintă un act de milostenie pentru cei vii, dar şi o pomenire a sufletelor celor morţi.
Pomana pentru mort se face de către rudele decedatului pentru a cere îndurare din partea lui Dumnezeu. Pomana este alcătuită din lucrurile ce se dăruiesc celor săraci (mâncare, veşminte, obiecte) şi se ţine o slujbă de sfinţire, care se numeşte „panihida”. Acest ritual are loc imediat după înmormântare, iar apoi se repetă la 3, 9 şi 40 de zile, la o jumătate de an, la un an şi la 7 ani după moarte. Totodată, Biserica poate stabili şi alte momente de pomenire a morţilor.
De exemplu, în Sâmbăta Morţilor, sufletele celor trecuţi la cele sfinte primesc pomană. Pe vremuri, Biserica recomanda ca pachetul să conţină urmatoarele obiecte şi alimente: o oală roşie, nesmălţuită, cu vin alb sau roşu; o doniţă nouă cu apă; un colac din pâine; o lumânare din ceară galbenă aprinsă; o strachină nouă, cu păsat fiert cu lapte.
În rândul românilor, mai este obiceiul de a da de pomană celor nevoiaşi şi se zice „mi-am făcut pomană şi am dat acelei persoane”, iar Dumnezeu vede bunătatea. De altfel, Sfântul Apostol Pavel a spus să facem milostenie din iubire, ceea ce este mult mai demn decât cuvântul „pomană”.
Potrivit scrierilor biblice, o pomană nu trebuie să fie exagerată, ci să respecte canoanele bisericeşti. În esenţă, pomana reprezintă o rugăciune către Dumnezeu pentru iertarea păcatelor celui decedat şi primirea sufletului acestuia în Împărăţia Tatălui.