De ce cred eu că la berărie nu s-a bârfit pe seama lui Hayssam

Cei doi președinți – al României și al Siriei – și-au cimentat prietenia printr-o ieșire, cu nevestele, la o cârciumă (cum îi place lui Traian al nostru). A fost o etapă nonconformistă a unei relații din care ambele țări să poată trage foloase. Cu condiția să se uite – definitiv – de „problema Hayssam”. Până joi, toată lumea s-a întrecut în pronosticuri: de la ideea năstrușnică că Assad va veni cu vărul său de mână pentru a-l încredința „organelor” românești, până la aceea că acordul de extrădare, semnat pe blat miercuri seară și dezvăluit a doua zi chiar de Băsescu, ar avea ca principal obiectiv „repatrierea” aceluiași Hayssam. Tot optimismul ăsta a fost însă anulat de președintele sirian care a explicat clar, să priceapă toată lumea, că Hayssam nu e liber în Siria, că acolo stă bine-mersi la pușcărie și că are de executat – pentru motive de sirieni cunoscute – ani buni de detenție. Abia după aceea se va putea pune problema unei extrădări, iar Assad se întreabă, pe bună dreptate, că dacă e vorba de pușcărie, ce importanță are unde-o face, în Siria sau în România? Nu știu de unde-o fi înțeles dl Maior, care se presupune că este unul dintre cei mai „informați” români, că extrădarea lui Omar ar fi fost inevitabilă, în cel mai scurt timp? Și cum de s-a lăsat păcălit din nou, președintele, de informatorii săi? Este foarte probabil ca să-l vedem pe Hayssam când îl vom vedea și pe Nicolae Popa, în cazul amândurora intrând în ecuație o grămadă de „necunoscute”. Mă întreb, însă, de ce atâta nerăbdare, ca să-i zic așa? Ce ar rezolva aducerea sirianului în țară? Satisfacția de a face pușcărie în condiții „europene”? Ce anume enigme ar mai putea dezlega el și cui i-ar folosi eventualele lui dezvăluiri? Dacă stau să mă gândesc bine, cele mai dezavantajate ar fi tocmai „organele” care l-au preluat și l-au făcut scăpat. Hayssam ar putea să povestească ce schimburi de idei la cel mai înalt nivel a avut până să fie „umflat”, cum s-a făcut de-a fost eliberat pe cazul unei boli care acum pare să nu fi existat și de ce nu l-a supravegheat nimeni de la eliberare până la îmbarcarea pe vasul cu oile lui Tartoussi. Nu, hotărât lucru, aducerea lui Hayssam nu ar fi de bun augur și nu ar face decât să reaprindă flacăra speculațiilor, care i-ar putea pârli pe prea mulți. Iată de ce cred că în cursul întrevederilor bilaterale, președintele nostru n-a insistat deloc pe această temă, ba, din contră, i-a dat dreptate omologului său, că e mai bine ca Hayssam să-și ispășească păcatele săvârșite pe teritoriul sirian, înainte de a fi trimis să-și completeze stagiul de pușcărie în România, când o fi să fie. Subiectul fiind unul delicat – mai ales prin prisma legăturilor de rudenie ale sirianului cu familia prezidențială și cu serviciile secrete din țara sa de obârșie – nici nu cred că s-a insistat asupra lui. Cu atât mai puțin la întâlnirea informală de la „Hanul Berarilor”, unde erau de față și „primele doamne”, în mod vădit neinteresate de un asemenea subiect.