De ce are dreptate Corina Crețu să ceară retragerea lui Franks

Inițiativa europarlamentarului Corina Crețu ar putea să le pară unora pripită. Pentru că dl Jeffrey Franks a dovedit, în cei vreo trei sau patru ani de când bate drumul dintre Washington și București, că este o persoană care se străduie să înțeleagă realitățile românești – uneori mai bine chiar decât autoritățile – și că este călăuzit de dorința sinceră a oricărui creditor de a nu-și sugruma debitorul, pentru a-și putea vedea banii înapoi. Nu e vina sa că executivul de la București trebuie supravegheat, urecheat uneori și condus de mână către soluțiile necesare: ăsta e, cu el defilăm. Adică noi l-am ales, nu dl Franks. Nu este de vină nici pentru popularitatea pe care a câștigat-o pe aici, pe fond nejustificată de condiția de simplu funcționar al unei instituții internaționale și nici de percepția generalizată că el este cel care conduce, de fapt, guvernul. Nu în ultimul rând, dl Franks este o persoană modestă – dovadă stau tălpile pantofilor săi – și dispusă la dialog cu toate părțile implicate în complicatul proces al supravegherii financiare. De aceea, spun, gestul Corinei Crețu, de a adresa șefiei FMI, doamna Christine Lagarde, o scrisoare prin care cere înlocuirea dlui Franks de la conducerea delegației FMI, “pentru fapte incompatibile cu statutul său de funcționar internațional”, ar putea să le pară multora pripit sau nejustificat. Dl Franks, măcar, ne știe bine, cu toate ale noastre, bune-rele. Dacă vine altul, îi va trebui o perioadă în care să se familiarizeze cu problemele și cu oamenii, cu întârzierile de rigoare în luarea deciziilor. Dar de ce se face vinovat dl Franks? A fost, nu de mult, pe la Bușteni, unde a luat parte la o masă-petrecere, oferită de primarul de acolo, în compania șefului ANAF, Sorin Blejnar, episod filmat și difuzat de niște martori indiscreți. Dl Franks nu s-a îmbătat, n-a dansat pe masă, n-a ținut de gât vreo damă de companie – cum se întâmplă pe la cholhanurile personajelor importante autohtone. Atunci? Realitatea este că Corina Crețu are dreptate. Un asemenea episod dă prost la public. Induce ideea “pactizării” interesate cu cei controlați și a indiferenței față de consecințele politicii austere impuse de marele creditor. Și îl face, de facto, pe dl Franks incompatibil cu funcția și cu misiunea sa. Desigur, dacă șeful negociatorilor ar fi fugărit cameristele din hotelul la care a fost cazat, după modelul fostului său șef, situația era din capul locul inacceptabilă. Chiar și așa, însă, ea îi diminuează simțitor dlui Franks autoritatea de a-și exercita atribuțiile și – cu tot respectul și considerația pentru ce-a făcut până acum, cred sincer că e cazul să ne lase. P.S. Este pur și simplu miraculos “efectul dâmbovițean” asupra unor înalți funcționari sau demnitari internaționali care, după o perioadă, se adaptează ei la moravurile noastre, în loc să ne tragă mai spre etica lor…