Curs BNR

1 EUR = 4.9771 RON

1 USD = 4.5290 RON

1 GBP = 5.9304 RON

1 XAU = 384.5900 RON

1 AED = 1.2330 RON

1 AUD = 3.0466 RON

1 BGN = 2.5447 RON

1 BRL = 0.8238 RON

1 CAD = 3.3199 RON

1 CHF = 5.2985 RON

1 CNY = 0.6421 RON

1 CZK = 0.1966 RON

1 DKK = 0.6674 RON

1 EGP = 0.0934 RON

1 HUF = 1.2415 RON

1 INR = 0.0539 RON

1 JPY = 3.0636 RON

1 KRW = 0.3359 RON

1 MDL = 0.2587 RON

1 MXN = 0.2346 RON

1 NOK = 0.4251 RON

1 NZD = 2.7708 RON

1 PLN = 1.1541 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0470 RON

1 SEK = 0.4380 RON

1 TRY = 0.1320 RON

1 UAH = 0.1100 RON

1 XDR = 6.0763 RON

1 ZAR = 0.2593 RON

Editia 8281 - 10 oct 04:20

De bună voie sau silit de instanţă?

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 08 noiembrie 2023

Consilierii locali PNL îi cer primarului Braşovului, Allen Coliban, să le deblocheze cardurile de acces către birourile serviciilor de specialitate

De bună voie sau silit de instanţă?

Consilierii locali braşoveni ai PNL au mers marţi, 7 noiembrie, la sediul Primăriei Braşov cu un executor judecătoresc, pentru a încheia un proces-verbal prin care să se constate faptul că aleşii nu mai pot merge la birourile serviciilor de specialitate din instituţie (prin blocarea cardurilor electronice pentru anumite spaţii din primărie). Acest document urmează să fie folosit de aleşi în instanţă, în cazul în care primarul Braşovului, Allen Coliban, nu va reveni asupra deciziei.
Mai exact, marţi, după ce a fost semnat respectivul proces verbal, consilierii locali ai PNL au organizat o conferinţă de presă, în care Pamela Diaconu i-a solicitat public primarului renunţe la decizia de a bloca accesul la departamentele de specialitate. „Dacă nu va face acest lucru, vom folosi în instanţă procesul verbal prin care executorul judecătoresc a constatat starea de fapt, pentru că urmează să deschidem o acţiune la Tribunalul Braşov”.
De asemenea, a menţionat că, „potrivit Codului administrativ, între primar şi Consiliul Local nu există o relaţie de subordonare, ci una de colaborare. În contextul în care nu ne este permis accesul la departamentele importante ale Primăriei, nu cred că se mai poate vorbi de o colaborare. Noi am sesizat de nenumărate ori lipsa de transparenţă a Primăriei Braşov, iar prin această ultimă decizie suntem privaţi de posibilitatea de a obţine informaţii de la departamentele de specialitate”.
La rândul său, liderul Grupului PNL din Consiliul Local Braşov, viceprimarul Sebastian Rusu, a declarat că o instituţie publică nu poate fi confiscată de o persoană. „Această acţiune nu este doar ne-democratică, ci încalcă principiile fundamentale de transparenţă şi integritate. Astfel de acţiuni deschid calea către practici totalitare, unde bunul plac al unei singure persoane devine norma şi criteriul de administraţie publică. Este o abordare periculoasă care trebuie să fie respinsă categoric şi care, în mod ironic, sunt contrar opusul principiilor pe care Allen Coliban le susţine în mod teoretic vehement”, a spus Rusu.
În opinia lui, consilierii reprezintă cetăţenii în cadrul administraţiei locale şi sunt aleşi pentru a le servi interesele. „Limitându-le accesul direct la reprezentanţii Primăriei, Allen Coliban acţionează împotriva intereselor braşovenilor. Aceasta nu face decât să complice şi să întârzie procesele de soluţionare a problemelor cetăţenilor, generând mai multă birocraţie şi ineficienţă”, a continuat Rusu.
În plus, viceprimarul a avut a avut şi o declaraţie ironică, sugerându-i primarului Braşovului „să mute primăria pe Dealul Cetăţii şi să o doteze cu tunuri pentru a împiedica accesul oricui”.

Sebastian Rusu, cu atribuţii de primar în această perioadă  
Pe de altă parte, Sebastian Rusu a menţionat că, într-un final, i-au fost retrase atribuţiile de coordonare a Serviciului Salvamont şi a Serviciului de Gestionare a Câinilor fără Stăpân. „Am mai rămas cu Cimitirul Municipal”, a spus Rusu.
Totodată, viceprimarul a spus că în această săptămână are atribuţiile primarului, asta pentru Allen Coliban este în deplasare la Barcelona, unde participă la o conferinţă despre oraşele inteligente.
Nu în ultimul rând, el a spus că auzit zvonuri că ar urma să fie „evacuat” în Primăria nouă, adică în clădirea din Centrul civic.

Răspunsul lui Coliban: Se revine la normalitate
Primarul Allen Coliban spune că prin măsura limitării accesului consilierilor locali strict la zonele în care au dreptul se revine la normalitate. „Consilierii locali braşoveni, indiferent de partidul politic pe care îl reprezintă, au în continuare acces în primărie. Accesul acestora este neîngrădit la Biroul Relaţii Consilieri, la Cabinetul Primarului sau la sala de Consiliu Local, acolo unde ar trebui să ia decizii în interesul braşovenilor. De asemenea, consilierii locali au acces la reprezentanţii executivului în cadrul comisiilor de specialitate şi în cadrul şedinţelor de Consiliu. Este vorba de o normalizare a interacţiunilor dintre consilierii locali şi reprezentanţii aparatului executiv”, a declarat acesta. (BizBraşov.ro)

+1 -0

Comentarii

'Sorin'

2023-11-08 06:05:15


'Realist vorbind , clasa politica din brasov ….este una jenanta…cu oameni de cea mai slaba calitate.'

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie

banner promotionalbanner promotionalbanner promotional