De 24 de ani, „primul pe front”

Caporalul clasa I Cristian Tupiţă are şase misiuni în teatrele de operaţii şi face parte din Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” Braşov de 24 de ani, ca cercetaş în cadrul Companiei 206 Cercetare. Cercetaşii militari sunt arma de elită a vânătorilor de munte: primii pe front, în grupe mici şi discreţie totală.
„Mi-am ales cariera militară în primul rând pentru că am avut mulţi prieteni care erau cadre militare, eu eram copil mic şi ei au reuşit să mă influenţeze să urmez acest drum. În al doilea rând m-au atras dintotdeauna poveştile bunicului meu din război, discutând cu el, devenind din ce în ce mai interesat să aflu cât mai multe despre militari şi despre ceea ce fac ei. Aşa mi-am dorit să ajung cercetaş. Am avut şi norocul acesta, aş putea spune. Nu mulţi reuşesc, cei mai mulţi veneau de plăcere, aşa cum am venit şi eu. Era o competiţie foarte strânsă pentru această specialitate, dar prin muncă şi efort am reuşit”, povesteşte acesta, într-un interviu realizat pentru o publicaţie militară de cpt. Mariana Dinu.

„În momentul în care ajungi să zici «GATA», atunci trebuie să îţi spui că se mai poate”
Ca militar în termen a fost recrutat în anul 1994, iar ca militar angajat începând cu anul 1995. „Din anul 1997 am făcut parte din Brigada 2 Vânători de Munte. Cercetaş la vânători de munte este frumos dar este şi greu. Satisfacţiile sunt nenumărate, datorită terenului în primul rând. Te ajută să te pregăteşti la maximum, să dai tot ce poţi,  atât din punct de vedere fizic cât şi psihic. Pot spune că muntele îţi întăreşte caracterul.
Un cercetaş trebuie să fie în primul rând puternic din punct de vedere psihic. Pregătirea fizică se formează în timp, dar dacă nu eşti pregătit psihic, nu poţi să reuşeşti. În momentul în care ajungi să zici «GATA», atunci trebuie să îţi spui că se mai poate, mergem înainte. Dacă ai un colectiv care nu cedează te face şi pe tine să nu cedezi. Nu poţi să  renunţi”.

Anul în care şi-a pierdut 3 camarazi: „Ştiam foarte bine când plecăm ce se poate întâmpla”
Cristian Tupiţă a participat la şase misiuni în teatrele de operaţii, respectiv o misiune în teatrul de operaţii din Angola (1996) şi cinci misiuni în teatrul de operaţii din Afganistan. (2005, 2008, 2010, 2012, 2018).
„Din păcate, în anul 2010, ne-am întors din teatrul de operaţii din Afganistan fără doi camarazi, slt. (p.m.) Dan Ciobotaru şi slt. (p.m.) Paul Caracudă. A fost greu, eram în acelaşi pluton. Pe Paul îl cunoşteam de când am venit la vânători de munte. Dar aceasta este viaţa până la urmă. Ştiam foarte bine când plecăm ce se poate întâmpla. Doar că întotdeauna speri că nu ţi se va întâmpla ţie sau celor cu care eşti sau nu se va întâmpla deloc. În ciuda tuturor eforturilor şi oricât de des ne adaptam procedurile, incidente au fost”, îşi aminteşte acesta.

Cea mai frumoasă misiune
Cea mai frumoasă misiune la care a participat a fost misiunea ISAF (The International Security Assistance Force) din Afganistan, din anul 2012, „pentru că am putut să facem ceea ce făceam şi în ţară, pe linie de specialitate”. „Atunci ni s-a oferit posibilitatea să executăm misiunile exact cum am fost pregătiţi în ţară. Scopul nostru era să asigurăm libertatea de mişcare pe Autostrada A1. Astfel aveam posturi de observare şi verificam anumite căi de apropiere către autostradă, pe lângă alte sarcini primite. În celelalte misiuni a trebuit să ne adaptăm specificului misiunii, dar noi, ca vânători de munte, ne putem adapta foarte uşor”, a declarat vânătorul de munte.

Să înveţi, tot timpul să repeţi
Cum a valorificat experienţa misiunilor din teatrele de operaţii în cadrul Companiei 206 Cercetare?... „Am încercat să îmi fac colegii să înţeleagă că cea mai importantă este coeziunea şi să înveţi, tot timpul să repeţi şi să încerci să te perfecţionezi”.

„Nu poţi să spui «stop joc», sunt rănit. Inamicul nu ţine cont de aceste lucruri”
La cei 47 de ani, caporalul clasa I Cristian Tupiţă, participă în continuare şi la competiţiile aplicativ-militare şi nu renunţă niciodată să lupte, indiferent dacă este accidentat, echipa fiind întotdeauna pe primul loc:
„Ultima competiţie la care am participat a fost «Roza Cercetaşilor». De fiecare dată, cea mai grea şi mai tensionantă probă este patrula. Tot timpul ştii că eşti în competiţie, nu trebuie «să te culci pe o ureche», chiar dacă ai un avans la timp, pentru că se poate întâmpla orice. Accidentele pot să apară tot timpul, indiferent dacă sunt pe zăpadă, pe schiuri sau pe timp de vară. Aşa s-a întâmplat şi în cazul meu, când m-am accidentat. Principalul lucru care contează este să nu renunţi. De ce nu am renunţat? ... pentru că aceasta este mentalitatea de cercetaş sau de vânător de munte. În cadrul companiei facem tot ce putem astfel încât să nu existe în vocabularul nostru verbul a renunţa. Trebuie să fii puternic, atât fizic cât şi psihic. Când m-am accidentat m-am gândit că suntem o echipă şi trebuie să ducem misiunea până la capăt, indiferent de ceea ce se întâmplă. Acelaşi lucru se întâmplă şi pe un câmp de luptă. Nu poţi să spui «stop joc», sunt rănit, am un genunchi pe care nu pot să îl îndoi cum trebuie. Inamicul nu ţine cont de aceste lucruri. La finalul patrulei am avut un sentiment de bucurie că am ajuns la linia de sosire, în speranţa că am scos un timp bun şi că s-a văzut coeziunea în echipă.  În momentul în care m-am accidentat, colegii mi-au luat din materiale şi astfel s-a întărit spiritul de echipă.  Aşa este la fiecare competiţie, oricare dintre noi poate să aibă o zi bună sau pooate să aibă o zi mai puţin bună. Niciodată nu o să dăm vina pe un coleg din cadrul echipei că am pierdut timp din cauza lui. Încercăm să ne ajutăm, până la urmă suntem toţi o echipă şi muncim pentru ea”, a încheiat militarul braşovean.

Foto: Cpt. Mariana Dinu, George Grădinaru, Arhiva personală