De 20 de ani pictura este sufletul ei
Autor: Andrei CONSTANTIN
Publicat la 24 noiembrie 2007
„Fiecare artist se naște liber și moare liber”! Aceste cuvinte aparțin unei artiste desăvârșite, care de mai bine de 20 de ani își deschide sufletul în fața uneia dintre cele mai profunde meserii
„Fiecare artist se naște liber și moare liber”! Aceste cuvinte aparțin unei artiste desăvârșite, care de mai bine de 20 de ani își deschide sufletul în fața uneia dintre cele mai profunde meserii. A pictat alături de familia ei nu mai puțin de 12 biserici din toată țara. Ultima este cea de la Mărăcineni din județul Buzău. Camelia Toma (foto) este restaurator de biserici pictor la Patriarhiei Ortodoxe din România și face parte din Comisia de pictură bisericească. „Noi lucrăm în familie. E muncă de echipă pentru că singur este aproape imposibil să lucrezi la proiecte atât de ample și de dificile. Nu este ușor să pictezi o biserică. Nu pot spune dacă am o lucrare anume care să îmi fie mai aproape de suflet pentru că toate sunt foarte importante pentru mine. În toate am pus foarte mult suflet”, ne-a spus Camelia Toma.
Urmează Capela Reginei de la Bran
Anul viitor artista și familia acesteia vor începe să picteze Capela Reginei de la Bran. „Cel mai probabil la începutul lui 2008 vom picta Capela Reginei de la Bran. Este următorul proiect pe lista noastră. Ultimul a fost în județul Buzău unde am lucrat la Biserica din Mărăcineni. Trebuie să recunosc faptul că pictura se află pe primul loc în viața mea. Este modul meu de exprimare. Și este foarte important că pot să muncesc alături de soțul și de fiul meu”, a mai spus artista.
La jumătatea acestui an familia Toma a organizat o expoziție inedită la Brașov. „Icoana bizantină - tradiție brașoveană”, semnată de Camelia, Condrea și fiul lor Vlad Toma. Evenimentul a fost un adevărat succes.
Locul unde s-a desfășurat expoziția a fost transformat atunci într-o biserică în miniatură. Au fost expuse icoanele pictate de Camelia Toma într-un mod aparte. Cei care au văzut expoziția au admirat capacitatea de reducere a formelor până la o limită aparte a simplității în așa fel încât lucrarea să fie pură, fără a conține elemente personale.
Brașovenii au avut atunci posibilitatea să vadă etapele care duc la desăvârșirea picturii unei biserici. Fiul talentatei pictorițe, Vlad Toma, a expus picturi pe șevalet cu caracter laic inspirate din Vechiul Testament. Lucrările prezentate atunci brașovenilor au putut fi admirate și de publicul francez, în cadrul unui festival de pictură la care au fost prezenți în total 42 de artiști. Camelia Toma a mai fost nominalizată în urmă cu câțiva ani la Trofeul Femina Vip, mai exact la a IV-a ediție la secțiunea „Performanțe în domeniul cultural - artistic”. „Nu știu dacă voi câștiga, nu cred, oricum, într-o competiție este important să participi”, a mai spus Camelia Toma.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu