De 130 de ani în acelaşi loc: Povestea familiei Einschenk din Braşov

Foto: Arnulf Einschenk şi un tânăr meşteşugar lucrând la un acordeon în atelierul familiei din Braşov.

La 14 ani, Arnulf Einschenk intra ca ucenic în atelierul familiei de pe strada Nicolae Bălcescu. Astăzi, după mai bine de şapte decenii, încă face un meşteşug care a rezistat în vremuri de război, deportări, naţionalizare şi comunism. A văzut cum s-a schimbat oraşul, cum s-a umplut de maşini şi de viaţă după vremurile de restricţie ale războiului şi cum s-a schimbat modul în care oamenii cumpără instrumente în acelaşi atelier şi magazin.
Sâmbătă, 17 octombrie, porţile Einschenk se vor deschide pentru toţi cei care vor să afle ce se întâmplă dincolo de firma pe care o văd din strada Nicolae Bălcescu. Va fi Ziua Porţilor Deschise, începând cu ora 13.00, cu muzicieni ai oraşului, instrumente noi şi vechi şi poveşti de familie care au început să se scrie în urmă cu mai bine de un secol. Totuşi, aici nu va fi un concert în sensul obişnuit al cuvântului, căci oamenii vor putea intra, asculta, întreba şi pleca, în funcţie de timpul pe care îl au la dispoziţie.
„Vrem să fie văzut şi de către oraş că există aşa ceva, că există o continuitate atât de lungă”, spune Senta Arvay, administratorul firmei şi fiica lui Arnulf Einschenk, nepotul întemeietorului, Karl Einschenk.

O poveste începută în 1896
Povestea atelierului Einschenk începe în 1896, când Karl Einschenk, constructor de orgi, a înfiinţat firma, după un stagiu de 10 ani în străinătate, unde a învăţat meserie. Casa în care funcţionează astăzi atelierul a fost cumpărată de el într-o stare atât de proastă, încât nimeni nu se grăbea să o ia, ne poveşte Arnulf, nepotul lui Karl. Dar Karl era meşteşugar, aşa că a reparat-o cu mâinile lui şi a făcut din ea locul în care familia avea să trăiască şi să muncească, spune tot Arnulf.
Urmele acelor începuturi au rămas în atelier, căci familia a găsit în pod literele vechii firme, le-a curăţat, le-a recondiţionat şi le-a expus printre instrumentele care aşteaptă să fie reparate şi printre cele noi, care pot fi cumpărate. Pe faţada clădirii, la stradă, se află acum o altă firmă, pictată, cunoscută braşovenilor de mulţi ani. Dincolo de ea însă, în casa de pe Nicolae Bălcescu, continuă povestea atelierului început de Karl Einschenk.

O istorie de familie împletită cu istoria oraşului
Arnulf Einschenk lucrează aici de aproximativ 72 de ani. A intrat în atelier la 14 ani, după clasa a VII-a. Atunci îi spusese tatălui său, Helmut, că vrea să meargă la liceu, dar tatăl i-a spus să vină ca ucenic. Helmut trăise vremuri grele: „A fost şase ani în război şi apoi şase ani prizonier în Donbas, în Uniunea Sovietică”, spune Arnulf, care îşi aminteşte că el a început în atelier cu reparaţii de acordeoane, piane şi alte instrumente, dar a mers şi împreună cu tatăl său să repare sau să acordeze orgile bisericilor din jurul Braşovului.
A făcut şi muzică – a luat lecţii de pian şi a cântat la violoncel, dar a preferat partea tehnică. Totuşi, în casa celor ce reparau instrumente, de sărbători, muzica se făcea şi ea auzită. Mama cânta la pian, tatăl la vioară, iar Arnulf la violoncel. Pe atunci, casa şi atelierul erau, de fapt, acelaşi loc. Arnulf îşi aminteşte „masa lungă din hol”, momentele în care se adunau rudele şi prietenii şi chiar şi… „mămăliga care stătea pe masă şi mătuşile tăiau felii din ea cu sfoara”.

Războiul, deportările şi casa pierdută
Dar vremurile erau tulburi: venise Al Doilea Război Mondial, au fost şi deportările saşilor, iar familia Einschenk nu a fost ocolită de ele. Karl Einschenk avusese opt copii. Unul a murit în război, iar alţii au fost deportaţi. Copiii lor au rămas acasă singuri. „Vecinii au vorbit cu Karl să-şi ia nepoţii, căci sunt singuri în casă. I-a strâns în jurul lui şi a avut grijă de toţi”, povesteşte Arnulf Einschenk.
Câţiva ani mai târziu, familia avea să piardă inclusiv casa, căci au venit la putere comuniştii şi au naţionalizat multe proprietăţi. Familia a fost scoasă din locuinţă şi a trebuit să găsească o alta, pe care, de asemenea, a luat-o într-o stare proastă şi au renovat-o, aşa cum făcuse şi Karl. Comuniştii au păstrat totuşi atelierul pentru că era nevoie de el, dar firma a intrat în Cooperativa Tehnică, iar Arnulf a devenit, practic, angajat al atelierului întemeiat de bunicul său. A acceptat cu o condiţie: să rămână şeful secţiei de instrumente muzicale şi a continuat să lucreze. „Eu aici m-am născut, am lucrat şi lucrez şi astăzi”, spune Arnulf Einschenk.

Un muzeu al instrumentelor, în pregătire
Cei care vor ajunge la atelierul din strada Nicolae Bălcescu vor putea vedea şi un viitor muzeu al instrumentelor vechi, pe care familia îl amenajează puţin câte puţin în fiecare zi. Sunt aici instrumente adunate în pod de-a lungul deceniilor: un pian vechi de peste 200 de ani, similar cu cel pe care cânta Mozart în Viena, o harpă, chitare de tot felul, viori, o balalaică, o tobă de armată şi un baston de dirijor de fanfară, cu o bufniţă sculptată în capăt.
Există chiar şi o mandolină creată din chibrituri, lipită băţ cu băţ. Unele instrumente au fost aduse la reparat şi nu au mai fost niciodată luate. Arnulf Einschenk ne arată un bilet pentru o armonică adusă la reparat în 1999. Nimeni nu a mai venit după ea. Alte instrumente au fost pur şi simplu păstrate de familie.
Niciun instrument nu este la fel cu altul
Lângă viitorul muzeu se află atelierul în care sunt reparate instrumentele vechi, dar, totodată, şi magazinul în care sunt vândute instrumentele noi. Într-o altă încăpere este showroom-ul pentru pianele Forster şi Petrof, frumoase, lucioase şi unice. Arnulf spune că fiecare pian sună altfel. Deschide capacul unuia şi cântă, apoi se aşază la altul şi, dacă eşti atent, sesizezi diferenţele de sunet.

Fiica se întoarce în magazin
Senta Arvay a crescut în acelaşi loc. Îşi aminteşte că, în clasa I, tatăl său a adus-o după şcoală la atelier şi i-a dat de curăţat nişte piese de acordeon „Doar nu o să stai degeaba”, îşi aminteşte Senta că i-a spus tatăl său. Mai târziu, ea a studiat la Politehnică în limba germană şi a lucrat într-o multinaţională, a avut o carieră în faţă şi a renunţat la ea atunci când au venit copiii. Când cei trei micuţi au crescut, s-a întors în firma familiei. Astăzi este administratorul firmei şi omul din spatele prezenţei atelierului în social media.
Einschenk are pagină de Facebook şi Instagram, ca o încercare de a găsi locul unei afaceri vechi de 130 de ani într-o lume în care online-ul a schimbat inclusiv comerţul cu instrumente muzicale. Totuşi, Senta spune că, atunci când vine vorba despre cumpărarea unui instrument, nimic nu înlocuieşte experienţa directă: „cel mai bine este să vii în magazin, să vezi instrumentul, să pui mâna pe el şi să-l auzi”.

Cine duce mai departe meseria
Familia nu ştie încă cine va duce mai departe meşteşugul Einschenk. Un tânăr din Ialomiţa, pianist, învaţă partea tehnică şi merge la cursuri de perfecţionare în Germania şi Cehia. Este interesat, dar meseria cere timp. „Nu te poţi îmbogăţi de azi pe mâine”, sintetizează Senta inclusiv crezul străbunicului care a înfiinţat firma, Karl Einschenk, în 1896. O firmă care a trecut prin 130 de ani de istorie şi un atelier în care astăzi lucrează Arnulf, alături de soţia sa şi Nicuşor Răducan, tânărul ucenic. Senta, de asemenea, încearcă să-i construiască viitorul.
Dincolo de toate schimbările, cel mai clar semn al continuităţii unei firme într-o piaţă economică volatilă rămâne unul singur: în fiecare zi, cineva deschide dimineaţa uşa atelierului pentru a repara instrumentele muzicienilor oraşului şi nu numai. În 17 octombrie îi aflaţi poveştile, secretele, dificultăţile. Şi veţi auzi şi muzica interpretată de clienţii şi prietenii din Braşov.

Foto: Faţada clădirii în care funcţionează atelierul Einschenk din Braşov.  

Foto: Arnulf Einschenk în atelierul de instrumente muzicale al familiei din Braşov.

Foto: Instrumente muzicale vechi păstrate în atelierul Einschenk.

Foto: Arnulf Einschenk cântând la pian în magazinul familiei.

Foto: Membri ai familiei şi echipei Einschenk în magazinul de instrumente muzicale din Braşov.

Foto: Portret Arnulf Einschenk la intrarea magazinului familiei.

(Zile şi Nopţi)