Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 02:09

Daţi un leu pentru muzeu

Autor: Adina CHIRVASĂ

Publicat la 03 februarie 2016

Mai exact pentru Casa Barac, cea care adăposteşte arhiva şi biblioteca de la Prima Şcoală Românească. Clădirea n-a mai fost reabilitată până acum, iar când plouă, oamenii muzeului plimbă cărţile dintr-un loc în altul pentru a nu fi distruse

Daţi un leu pentru muzeu

6.000 de cărţi vechi şi peste 30.000 de documente importante. Sunt comori încă nedescifrate în totalitate şi care riscă să devină doar bune de aruncat, pentru că ploile le distrug. Sunt adăpostite în Casa Ioan Barac, din Piaţa Prundului. Casa - clădire de patrimoniu - este parte a complexului muzeal Prima Şcoală Românească, în fapt adăposteşte arhiva şi biblioteca Muzeului Prima Şcoală Românească şi tot acolo sunt şi birourile. Clădirea, construită în 1773, nu a avut parte până acum de reabilitări sau cel puţin nu în cei 48 de ani de când preotul prof. Vasile Oltean (foto) conduce acest complex. De afară, pare în regulă, înăuntru însă te întâmpină pereţi crăpaţi şi afectaţi de ploi sau ninsori. Şi multe vrafuri de cărţi şi documente aşezate pe unde s-a mai putut.

Anexa Casei Barac stă să cadă
„Am tot cârpit cât am putut, însă acum am ajuns într-o stare jalnică. Ţiglele, în mare majoritate s-au spart, fiind foarte vechi. Plouă înăuntru. Clădirea anexă, pe care nu o mai folosim de cel puţin 20 de ani, pentru că ne este frică să nu cadă pe noi, e în paragină, neavând bani să o reparăm. Miza noastră este să o reparăm şi să facem depozit de carte veche. Să eliberăm spaţiile din clădirea de bază”, povesteşte pr. prof. Vasile Oltean. În clădirea anexă, părintele Oltean povesteşte că înainte erau organizate expoziţiile temporare.

Principalul corp al Casei Barac nu arată nici el mai bine
Nici în corpul principal al Casei Barac, lucrurile nu stau mai bine. Aici sunt depozitate cele 6.000 de cărţi şi 30.000 de documente, îngrămădite între pereţi crăpaţi şi cu ligheane pe jos în care este adunată apa de ploaie. Dacă nu se mai poate cu ligheanele, angajaţii muzeului, inclusiv directorul, încep să mute documentele în alte camere, spune directorul Oltean. „Sunt documente foarte vechi. Avem chiar un Omiliar din secolul XI. Casa n-a fost reparată, ţiglele sunt sparte şi tavanele au cedat. În perioada ploilor suntem nevoiţi să mutăm documentele dintr-o parte în alta, să nu fie afectate de ploaie”, a povestit pr. prof. Vasile Oltean.
În corpul principal şi în anexa Casei Barac sunt, în total, 15 camere de depozitare. Cele din anexă sunt însă indisponibile.

200.000 de lei de la Ministerul Culturii, daţi pe acte şi banii pe experţi
„Am făcut demersuri pentru restaurarea acestei case şi am avut un răspuns pozitiv din partea autorităţilor cultelor, care ne-au oferit 200.000 de lei, în ideea de a restaura şi repara acest spaţiu. Însă, eu naiv în astfel de chestii, filolog fiind, nu m-am aşteptat să se întâmple ce s-a întâmplat. Formele şi actele oficiale care s-au făcut au implicat intervenţia multor specialişti. La un moment dat aveam vreo 10 specialişti. Banii s-au cheltuit cu devizele şi plata specialiştilor şi ne găsim în situaţia în care i-am primit degeaba, că mnu avem cu ce să începem efectiv reparaţiile”, mai spune directorul de muzeu.

Muzeul trăieşte doar din taxa de intrare a vizitatorilor
Lucrările de reabilitare s-ar ridica undeva la aproape 718.000 euro, însă surse de finanţare nu sunt prea multe. Clădirea aparţine Bisericii, astfel că fonduri europene nu pot fi accesate, de la Consiliul Judeţean părintele Vasile Oltean nu poate cere bani pentru că, susţine el, ar fi incompatibilitate, fiind acum consilier judeţean. În prezent, sursa de finanţare este din taxa de vizitare a muzeului, de 3 lei pentru copii şi 5 lei pentru adulţi. În luna ianuarie, Muzeul a fost vizitat de aproximativ 100 de vizitatori. Supărarea directorului este şi faptul că autocarele cu turişti nu prea mai poposesc în Piaţa Prundului, pentru că nu  prea au unde să parcheze, astfel că numărul vizitatorilor s-a redus. Totuşi, din această taxă, directorul susţine că întreţine complexul muzeal. Adică plăteşte utilităţile, plus salariile: o femeie de serviciu, un muzeograf, un paznic şi directorul. Salarii cu care a întârziat luni bune, a precizat acesta. Iar uneori au fost tăiate şi curentul şi gazul, pentru neplată.

Unde puteţi dona
Tocmai de aceea, preotul Vasile Oltean speră că braşovenii se vor mobiliza şi vor dona bani pentru reparaţii, măcar pentru acoperiş, să nu mai plouă înăuntru. Cei care doresc, o pot face în contul RO34BRDE080SV05848350800 - Fundaţia Prima Şcoală Românească. Sau pot merge mai des pe la Muzeul Primei Şcoli Româneşti să plătească taxa de intrare.


 

+0 -0

Comentarii

bercan ioan

2016-02-05 19:04:39


Sunt de acord sa donez pentru scoala romaneasca,dar dau dreptate domnului DODO. BOR trbue sa ia masuri ,ca bani au slava Domnului si ar putea face proecte pentru absorbtia de fonduri europene!

Ana

2016-02-04 19:21:25


Eu am dat vreo 200 de lei pe carti la Prima scoala romaneasca si nu am primt vreun bon sau chitanta.

stefan tatoiu

2016-02-03 20:53:28


Si daca dam un leu pentru muzeu cine garanteaza ca veti cumpara tigle si nu experti?

Lazar Petru

2016-02-03 11:34:17


Mult stimate pr.prof.Vasile Oltean Apreciez initiativa Dvs.dar sunt total nemultumit de specialistii pe care le-ati avut si care nu au fost in stare sa faca un dosar pentru a accesa fonduri europene pentru reabilitare. Sper sa puteti gasi persoane care sa va ajute pentru intocmirea unei documentatii in vederea renovarii intregului patrimoniu aflat in incinta acestei biserici cu fonduri europene. Cu stima Lazar Petru

DanaBv

2016-02-03 09:00:24


Am putut citi tot articolul doar cand am accesat butonul de comentarii. Va rog mult, remediati problema si faceti articolul vizibil, pentru ca e important, chiar important! Va rog nu publicati comentariul, dar remediati problema. Multumesc!

Dodo

2016-02-03 08:58:55


pai daca cladirea e a bisericii de ce nu da bani biserica pt reabilitarea ei? ca doar are de unde BOR-ul. ce asteapta ? bani publici nu?

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie