banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8717 - 05 aug 04:33

RALIU

Dan Gîrtofan are o conexiune specială cu Fabia R5

Autor: Bogdan POPESCU

Publicat la 14 octombrie 2015

Dan Gîrtofan are o conexiune specială cu Fabia R5

Dan Gîrtofan (foto  dreapta) şi navigatorul său, Tudor Mârza (foto stânga), au încheiat foarte bine sezonul 2015, cu un loc 2 în ultima cursă, cea de la Harghita. Giri şi Tudor au bifat astfel primul rezultat important la chiar prima cursă cu noua maşină, Škoda Fabia R5. Chiar dacă sezonul nu a decurs exact cum şi-ar fi dorit, cei doi au speranţe că 2016 va fi un an mai bun şi asta datorită feeling-ului primit după debutul cu o maşină R5. Aveţi mai jos un interviu interesant cu Dan Gîrtofan despre sezonul 2015, dar şi despre planurile pentru ediţia de campionat din 2016.


- Cum a fost sezonul 2015?
- Cu bune şi mai puţin bune. A fost un an de tranziţie, cum am spus de la început. Era clar că îmi doresc foarte mult să trec la un model R5. Pentru S2000 îţi trebuie un buget mai sănătos, pe care nu am reuşit
să-l strângem în totalitate şi a trebuit să facem un compromis şi să mergem destul de atenţi cu maşina, fără să o stricăm, dar să fim şi acolo sus. Am avut două etape în care am făcut unele greşeli, care ne-au privat de un loc mai bun în campionat. E bine că am terminat sezonul în picioare şi mai ales, cu Fabia R5.
- Mai credeai că este posibilă trecerea la un model R5?
- Da, chiar dacă am depins foarte mult de vânzarea Fabiei S2000, care s-a concretizat în ceasul al 12-lea, pe ultimii metri. Am reuşit să achiziţionăm maşina doar din forţe proprii, cu nişte împrumuturi de la nişte oameni care au avut încredere în mine şi care au pus umărul la îndeplinirea unui vis. Bineînţeles asta până se vor definitiva discuţiile şi parteneriatele pentru sezonul viitor.
- Primul raliu cu Fabia R5 a însemnat şi primul rezultat bun, locul 2 la Raliul Harghitei. Cum este noua maşină?
Maşina este fantastică, îmi place foarte foarte mult. Clar este o evoluţie. Nu este o maşină 100% de curse ca şi S2000, dar spre deosebire de aceea are avantajul unei turbine, care face diferenţa. R5 poate nu este chiar atât de solid sau construcţia lui nu este 100% ca a unei maşini de curse, tocmai datorită faptului că FIA (nr. Federaţia Internaţională de Automobilism) impune ca să fie cât mai multe componente de serie, pentru a reduce costurile, însă este un bolid care poate oferi rezultatele aşteptate. Din păcate, în ciuda dorinţei FIA, costurile sunt la fel de ridicate ca şi la un S2000. Singurul lucru pe care trebuie să-l descoperim este cât rezistă componentele şi care sunt intervalele reale în care vom fi nevoiţi să facem reviziile. Bineînţeles că avem un catalog în care sunt specificate perioadele de revizii. Ele par destul de acceptabile şi aici dau exemplu motorul, care la S2000 nu puteam face mai mult de 1000 de kilometri de probă specială între revizii, pe când aici putem merge 2000 de kilometri.
- Cum a decurs adaptarea cu noul model R5?
- A fost o cursă care mi-a plăcut şi din prisma faptului că încă de pe primii metri cu maşina m-am simţit foarte bine. Simt că sunt de acolo cum se spune. De-lungul carierei mele am avut sentimentul ăsta în doar 2 maşini şi aici mă refer la Seatul Cordoba WRC cu care am luat primul titlu şi la Fabia S2000. E important să ai o conexiune şi feeling-ul primului moment când te urci în maşină. Atunci îţi dai seama dacă este făcută pentru tine. Am aşteptat chiar cu nerăbdare startul, ca un copil mic. De mult timp nu mi s-a mai întâmplat aşa. Am început treptat raliul, cu shakedown-ul, unde am făcut primii metri cu maşina. În momentul achiziţiei am făcut doar o plimbare cu noul material de concurs, care se face de obicei ca să te familiarizezi cu comenzile, deci nu se poate considera un test. Acomodarea şi obişnuinţa cu maşina au venut practic pe probele speciale.
- Cum s-a comportat maşina pe „specialele” harghitene?
Am încercat să păstrăm setup-ul care a fost făcut din fabrică, nu am modificat foarte multe, pentru că am simţit că maşina stă foarte bine şi adaptarea trebuie făcută pas cu pas. Am încercat să mergem mai repede de la o probă la alta. Ritmul mi se pare că este mai ridicat decât în S2000 şi asta pentru că maşina are o plajă de lucru care te îmbie să mergi mai tare şi te ajută, chiar dacă tu mai faci greşeli. Timpii au venit încet-încet şi s-a văzut că au fost din ce în ce mai buni. Am pilotat în partea safe, adică nu am vrut să ne asumăm riscuri inutile şi este îmbucurător că am avut timpi care ne-au ţinut acolo, în faţă. Pe ultima buclă am ridicat un pic ritmul, pentru că vroiam să urcăm şi în clasamentul raliului, dar şi în ierarhia generală a sezonului.
- Te gândeşti şi la o participare externă înaintea startului de sezon din 2016?
Deocamdată mai avem de acoperit nişte găuri din buget şi după aceea ne vom gândi la aşa ceva. Chiar mi-aş dori să facem o etapă sau două externe şi să le folosim pentru a testa şi a face kilometri mai mulţi cu maşina.
- Poate noul material de concurs să-ţi dea avântul necesar pentru a lupta cu şanse reale la titlul de campion naţional?
E prematur să vorbim despre ce se va întâmpla sezonul viitor. Clar că îmi doresc să facem un pas mai mare şi să ne gândim mult mai profund la câştigarea titlului anul viitor. Nu va fi uşor. Trebuie să vedem şi ceilalţi colegi cu ce materiale de concurs vor veni. Sunt mulţi piloţi buni, rapizi, cu mult potenţial. Va fi o luptă mare pentru titlul de anul viitor.

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie

banner promotionalbanner promotionalbanner promotionalbanner promotional