banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8646 - 23 apr 23:28

„Dacă natura nu le-a inventat, înseamnă că nu ne trebuie”

Autor: Marius BOERIU

Publicat la 24 aprilie 2026

Lista alimentelor cu grăsimi trans, care cresc riscul de boli cardiovasculare

„Dacă natura nu le-a inventat, înseamnă că nu ne trebuie”

Grăsimile trans rămân unele dintre cele mai nocive tipuri de grăsimi din alimentaţie, iar legislaţia europeană le limitează strict prezenţa în produse. Cu toate acestea, o multitudine de alimente le au în compoziţie, ceea ce le face greu de ocolit. Medicul nutriţionist Mihaela Bilic (foto) atrage atenţia asupra riscurilor asociate consumului acestor grăsimi. 
„Evitaţi grăsimile trans. Incepând cu anul 2020 în Europa a fost reglementat conţinutul de grăsimi TRANS din alimente. Decizia adoptată de Comisia europeană spune următoarele: «conţinutul de acizi graşi trans (alţii decât cei prezenţi în mod natural în grăsimea de origine animală) din alimentele destinate consumului nu trebuie să depăşească 2g la 100g materie grasă». Cu alte cuvinte nu contează cât e de gras, important e să nu fie trans”, explică Mihaela Bilic.

Ce sunt şi de ce sunt periculoase
Nutriţionistul arată care este caracteristica aparent minoră care conferă acizilor graşi trans un efect nociv în organism:  „Ce înseamnă acizi graşi trans? Răspunsul ni-l dă biochimia: sunt acizi graşi nesaturaţi cu cel puţin o dublă legătură în poziţie trans, contrar acizilor graşi nesaturaţi din organism, care au dubla legătură în poziţia CIS. De unde provin acizii graşi trans? Avem 3 posibilităţi: Există acizi graşi trans naturali, produşi de stomacul animalelor rumegătoare(vacă, capră, oaie), prezenţi în cantitate mică în carne şi produse lactate. Majoritatea acizilor graşi trans au origine tehnologică şi sunt produşi prin procedee industriale precum hidrogenarea uleiurilor vegetale. Obiectivul acestei metode este transformarea uleiurilor lichide în grăsimi solide (tip margarină).  Tot acizi graşi trans se pot forma în timpul procesului de prăjire, dacă uleiul este încălzit la temperaturi ridicate, indiferent dacă prăjirea e casnică sau industrială”.
Cunoscutul medic explică şi în ce produse există acizi graşi trans:  „Cei de origine naturală, care nu intră sub incidenţa acestui «regulament», există în carne, mezeluri şi brânzeturi obţinute de la rumegătoare- carnea de porc este exclusă!Cei de origine tehnologică se găsesc în majoritatea produselor alimentare procesate: produse de patiserie şi panificaţie, pizza, popcorn, biscuiţi, mâncare semipreparată şi congelată, deserturi ambalate, sosuri de orice fel sau ciocolata de proastă calitate. Pe scurt tot ce conţine margarină, grăsimi vegetale hidrogenate sau parţial hidrogenate, are acizi graşi TRANSCare sunt argumentele folosirii lor pe scară industrială? Preţul scăzut- faţă de unt, faptul că sunt stabili, rezistenţi la râncezire şi dau o consistenţă fermă produsului final”, arată nutriţionistul.

„Impactul principal este asupra colesterolului”
Consumul de acizi graşi trans duce la creşterea riscului de boli cardiovasculare, prin scăderea colesterolului „bun” şi creşterea colesterolului „rău”, subliniază Mihaela Bilic:  „Ce efect au acizii graşi trans asupra sănătăţii? Nu există un efect negativ direct, dar consumul lor în exces creşte riscul de boli cardiovasculare. Impactul principal este asupra colesterolului: scade fracţia HDL protectoare şi creşte fracţia LDL, adică colesterolul rău. De reţinut: creşterea riscului de boli cardiovasculare nu apare la consumul de acizi graşi trans naturali din carne şi brânză”.
Mihaela Bilic recomandă consumatorilor să aleagă produse cât mai puţin procesate şi să citească etichetele cu atenţie:  „Concluzia? Consumaţi produse mai puţin ambalate/ prelucrate/industrializate şi ultraprocesate. Dacă tot mâncăm un croissant, merită să fie cu unt! Citiţi eticheta şi alegeţi calitatea, chiar dacă asta presupune un preţ mai mare. Şi evitaţi produsele care au în lista de ingrediente grăsimile vegetale hidrogenate, dacă natura nu le-a inventat, înseamnă că nu ne trebuie!”.

 

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie