Daaa… Mai „curviţi” un an

Părinte, am cunoscut acum un an, un băiat, eu am 21 şi el 23, ne-am gândit să ne căsătorim, dar eu mai am un an de facultate. Ce sfat ne mai puteţi da? Să mai aşteptăm?
Daaa… Mai „curviţi” un an. Că doar când vă vedeţi… Sunt unii se mută săracii împreună, stau numai împreună, stau numai la ceaiuri. Dar ce vă închipuiţi… mănâncă spumă de căpşuni… Băi oameni buni… finalitatea facultăţii nu are nici o legătură cu viaţa de familie. Îndrăznesc să spun şi ştiu ce zic acum ca un profesorul unor studenţi, că foarte multe din lucrurile bune din viaţa lor li s-a întâmplat pe când erau studenţi. A, că e greu, că trăim în stare de sărăcie, am să vă spun de ce-i aşa. E greu pentru că noi toţi credem că nunta este cheltuială. I-a gândiţi-vă bine, dar pe bune… prima pe listă-i sala, ne uităm la sală, cât mai încăpătoare să recuperăm „amenzile” pe care le-am plătit la alte nunţi. Că facem listele… pomelnicele de la Biserică sunt aşa.. liga a 2-a, apoi începem să tăiem, pe ăştia nu-i chemăm, că aştia nu mai au bani ca acum patru ani, las-o aşa, ăsta-i aşa, ăla-i aşa, nu îl putem pune pe ăsta cu ăla. Pierdem vreo lună cu lista la masă şi tot nu-i bună că în timpul nunţii se amestecă între ei, oamenii la al doilea pahar nu mai citesc ce scrie pe hârtie, au nevoie de hârtie.
După aceea, pe locul doi, este „cine sunt naşii”? Dacă se poate să fie nişte naşi cu „card”… cu cord, pardon, care să îmbunătăţească starea materialist dialectică a profunzimii iubirii celor doi. După aia… ce rochii ne luăm, ce maşini, cine sunt domnişoarele de onoare, domnişorii de onoare, şi facem, şi dregem, şi nunta devine un fel de bussines monden. La sfârşit, stai să vezi că am uitat să vedem cine ne cunună, dacă avem „popă”. Mergem la popă şi spunem… ştiţi? Noi am vrea în data de, dacă se poate la ora cutare… Domnule! Dar mai sunt 7 cununii la ora cutare… nu, dar noi vrem… dar staţi domnule să vă explicăm… adică nu ne respectaţi? Noi suntem din parohia asta, şi nu ne respectaţi pe noi?… Bun.
Altă modalitate deosebită este legată de momentul în care afli că-i tocmai zi de post negru, Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, neapărat atunci vor toţi, şi le-am zis… băi, fiţi atenţi, ce prăznuiţi, aia aveţi. Uşurel cu pianul pe scari. La toate prostiile se uită un om când îşi lasă copilul să trăiască iubirea cu celălalt, mai puţin la nevoia de a-l proteja să rămână cu sufletul întreg. Să ştiţi că agoniile nu duc la naşteri niciodată. Ori simplu este: Te iubesc, mă iubeşti, ne luăm, plecăm Amin. Le zici lu’ mami şi tati, vă îndemn să spuneţi, să nu vină părinţii să spună: mamă iată fiica ta. Unde mamă? Aaa, aici erai? Oamenii să nu fie nemulţumiţi, oricum vor fi nemulţumiţi pe parcurs. Eu propun ca biserica şi popii să îi dăm noi, gratis.