Curs BNR

1 EUR = 4.9773 RON

1 USD = 4.7033 RON

1 GBP = 6.0025 RON

1 XAU = 398.6339 RON

1 AED = 1.2805 RON

1 AUD = 3.0190 RON

1 BGN = 2.5448 RON

1 BRL = 0.7823 RON

1 CAD = 3.3495 RON

1 CHF = 5.3554 RON

1 CNY = 0.6474 RON

1 CZK = 0.1982 RON

1 DKK = 0.6674 RON

1 EGP = 0.0941 RON

1 HUF = 1.2013 RON

1 INR = 0.0555 RON

1 JPY = 3.1224 RON

1 KRW = 0.3311 RON

1 MDL = 0.2579 RON

1 MXN = 0.2327 RON

1 NOK = 0.4247 RON

1 NZD = 2.7494 RON

1 PLN = 1.1656 RON

1 RSD = 0.0426 RON

1 RUB = 0.0472 RON

1 SEK = 0.4325 RON

1 TRY = 0.1350 RON

1 UAH = 0.1134 RON

1 XDR = 6.1967 RON

1 ZAR = 0.2608 RON

Editia 8321 - 06 dec 02:52

Cuvinte de învingători. Georgescu - „o minune din Biblie”. Lasconi - „e un admirator pe faţă al lui Putin”

Autor: Marius BOERIU

Publicat la 26 noiembrie 2024

Cuvinte de învingători. Georgescu - „o minune din Biblie”. Lasconi - „e un admirator pe faţă al lui Putin”

Călin Georgescu: Cum a răspuns acuzaţiilor de extremism care i se aduc, cum a numit Republica Moldova
Mesaj pentru Lasconi. Nu aveţi de ce să vă bucuraţi!

Câştigătorul primului tur al alegerilor prezidenţiale, Călin Georgescu, a transmis, luni seara, un mesaj poporului român şi clasei politice din ţara noastră. Candidatul independent a respins acuzaţiile de extremism care i se aduc şi a afirmat că „politicienii sunt singurii care încă nu au înţeles ce s-a întâmplat" la scrutinul de duminică.
Într-un discurs care a fost transmis în direct pe reţelele de socializare, Georgescu a comparat victoria sa din primul tur al prezidenţialelor cu o minune din Biblie. De asemenea, el a spus despre Republica Moldova că este „cealaltă Românie".
„Vă mulţumesc pentru tot ceea ce aţi făcut! Vă mulţumesc pentru efortul vostru, pentru dedicaţia voastră, devotamentul şi pentru jertfa voastră. Chemarea a însemnat fiecare vine cu ce are şi a fost înălţător. A fost legea înmulţirii minunate a lui Iisus Hristos, adică 5 pâini şi 2 peşti care s-au înmulţit la 2.120.404. Le mulţumim şi celorlalţi, care nu ne-au votat, dar pe care îi aşteptăm lângă noi, să fim împreună. Pentru că ne-a unit şi ne uneşte, ca oameni, iubirea. Am fost toţi într-un gând, am mărturisit într-un gând pe Dumnezeu, căci El ne uneşte şi i-am dat votul nostru, pentru că El este liantul nostru. Iar poporul român, care a stat în întuneric atâta timp, a văzut în puterea conştiinţei Lumirea cea mare, căci Dumnezeu este cu noi. De aceea, dragii mei, vă mulţumesc încă o dată pentru chemarea la care aţi răspuns pentru chemarea pe care v-am adresat-o la o lucrare noi toţi şi împreună cu Dumnezeu. Efortul şi jertfa voastră, cum v-am spus, mă responsabilizează. Din ţară şi sigur din cealaltă Românie de peste graniţă, vocea voastră a fost acum auzită pe întregul mapamond, nu doar în ţară. Toţi şi-au reamintit de puterea poporului nostru, aşa, de altfel, cum am făcut-o în 1989. Ne-am recâştigat demnitatea şi am luptat pentru a reface cultul onoarei şi demnităţii. Am spus, din nou, că noi decidem ce este bine pentru noi şi nu ce vor alţii să fie bine pentru noi. Dragii mei, unitatea vine din nevoia de supravieţuire", a spus Călin Georgescu.
În privinţa acuzaţiilor de extremism care i se aduc, el a declarat: „Sunt acuzat de extremism, de legături cu ţări apropiate sau îndepărtate. Fals! Total fals! Pentru că sunt total dedicat cu totul, cu inima mea, cu viaţa mea, poporului român. Oameni buni, nu există est sau vest, există doar România şi pacea poporului nostru".
„Doamna Lasconi, voi fi foarte direct cu dumneavoastră şi cu restul partidelor. Nu aveţi de ce să vă bucuraţi! Poporul nu este fericit de ceea ce politicienii au făcut în aceşti ani. Inclusiv dumneavoastră aţi fost şi sunteţi parte din acest proiect politic care ne-a adus starea actuală dezastruoasă. De ce vă bucuraţi că aţi intrat în turul 2 şi transmiteţi bucuria electoratului de partid?", a declarat Călin Georgescu.
În acest context el le-a transmis acestora un mesaj clar: „Doamnelor şi domnilor politicieni. V-aţi întrecut în statitistici, în sondaje nenumărate, aţi făcut şi continuaţi să faceţi afirmaţii defăimătoare, v-aţi jignit unii pe alţii, dar, cel mai grav, este că aţi jignit poporul român timp de 35 de ani şi aţi continuat să-l jigniţi şi astăzi, când spuneaţi că nu înţelegeţi cum s-a întâmplat. Păi nu înţelegeţi că popoul român a renăscut şi a renăscut în el dorinţa de demnitate pe care a pierdut-o în aceşti ani. Nu exită locul 1 sau locul 2, nu există calificare pentru un podium. Singurul lucru care contează e poporul român. El este pe primul loc! Un singur loc, care aparţine doar poporului, iar poporul trebuie să fie întotdeauna pe primul loc".



Elena Lasconi: Mama mea a spălat toată viaţa pahare cu apă rece
Mesaj tăios pentru Călin Georgescu: „vrea o reîntoarcere la izolarea ceauşistă a României, care înainte de 1989 ne-a adus frig şi sărăcie”

Elena Lasconi a avut şi ea prima reacţie, luni seara, după primul tur al alegerilor prezidenţiale. „Dragi români vă auzim şi vă vedem. Acest vot este al poporului. Apreciez că Marcel Ciolacu şi a acceptat înfrângerea, este un gest de normalitate. Am vorbit cu mama şi m-a felicitat. Toată viaţa ei a spălat pahare cu apă rece, în fiecare zi.  În familie ştim ce e munca, ştim cum e să trăieşti din munca ta, nu din pensii speciale, din sinecuri de la partid, din cadouri de lux.Votul a arătat că ne-am săturat să fim dispreţuiti, vrem o democraţie care contează, vocea noastră contează. Vreau să construim o Românie în care poţi trăi din munca ta, în care eşti respectat, în care statul munceşte pentru tine, nu tu pentru el”, a spus preşedinta USR.
Ea a ieşit deja la atac, spunând despre contracandidatul din 8 decembrie: „Să ne fie foarte clar, Călin Georgescu este un admirator pe faţă al lui Putin. Este pe faţă împotriva NATO şi a Uniunii Europene. Are un discurs naţional, ceauşist. Este pentru izolarea României, pe care el o numeşte neutralitate. Ne aflăm în faţa unui pericole care puţini dintre noi l-au considerat posibile. Azi, ne-am trezit brusc într-o confruntare istorică între trecut şi viitor, între păstrarea democraţiei tinere a României şi putinism, între iubirea de ţară şi cei care vor să întoarcă România în sfera de influenţă rusească”. În opinia sa, Georgescu „vrea să scoată România din circuitele europene şi internaţionale”. De asemenea, avertizează că „Fără NATO, suntem la cheremul Rusiei. O spun cu voce tare şi cu inima plină şi o spun cu vocea milioanelor de români care se simt parte a familiei europene. Românii patrioţi au rezistat în istorie de zece ori invaziilor ruseşti, vom rezista şi acum”.
Elena Lasconi a mai transmis că  „România intră într-o nouă etapă. Pentru prima dată partidele sistemului nu au reprezentanţi în lupta finală pentru preşedinţia României. Votul românilor de ieri a fost un vot de blam la adresa unui stil de a face politică”.
Lasconi a mai transmis în mesajul său că „A venit timpul să vorbim de responsabilitatea celor care ne-au adus aici, dar acum e momentul să ne unim. Povestea nu se încheie aici. Din păcate, cu cât de mult am vrea să savurăm această victorie suntem conştienţi că suntem în faţa unui pericol pe care puţini l-au crezut posibil. Suntem într-o confruntare istorică între trecut şi viitor”, a mai transmis Elena Lasconi.
„USR îşi asumă clar o luptă împotriva extremismului propus, trebuie să ne mobilizăm toţi care suntem pentru democraţie şi modernizare în jurul USR. Dacă toate forţele reformiste se strâng în jurul USR, duminica viitoare avem toate şansele să demonstrăm că suntem mai puternici decât ce se visează la Moscova. Vom face propuneri concrete pentru a ne uni în faţa acestui pericol. Guvernarea dispreţului faţă de cetăţeni trebuie să se încheie, dar frustrarea şi revolta noastră nu trebuie să devină o vulnerabilitate exploatată de Rusia. Călin Georgescu vrea o reîntoarcere la izolarea ceauşistă a României, care înainte de 1989 ne-a adus frig şi sărăcie”, a mai spus Lasconi.

+1 -4

Comentarii

'Gargaunul'

2024-11-27 11:04:17


'Barbu Gh, vazi ca si acum vreo 90 de ani erau unii care erau exact la fel ca asta pana cand au inceput sa-i execute pe cei care nu erau de acord cu ei. Exact aia pe care baiatul asta ii considera eroi. Mai citeste putina istorie. In ziua de astazi este gratis.'

'Barbu Gh.'

2024-11-26 12:45:36


'Cunoaștem retorica sistemului, cunoaștem. Cine e cu țara, cu poporul, cu pacea, cu libertatea, cu dezvoltarea, cu dreptatea e putinist.'

'Willy'

2024-11-26 11:59:41


'Nici nu trebuie sa fii cine stie ce medic specialist in psihiatrie ca sa iti dai seama, doar uitandu-te la pozele astuia, ca e diliu. Diliu rau.'

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie

banner promotionalbanner promotionalbanner promotionalbanner promotional