Cutremurul constituțional

Numai la un cadou ca ăsta, de ziua sa, nu se aștepta președintele Băsescu. Sau se aștepta? Se speculează intens că dată fiind poziția sa, cunoscută, legată de autonomiile de tot soiul ale udemeriștilor, toată povestea cu asumarea răspunderii Guvernului pe legea Educației ar fi fost o cacealma, menită să le arate lui Marko Bela și alor săi „că noi am vrut, dar nu ne-a lăsat Constituția”. Argumentul decisiv ar fi că cel care a înclinat balanța deciziei finale a Curții ar fi tocmai omul lui Băsescu, numit de acesta pentru un al doilea mandat, la care, teoretic, n-ar prea fi avut dreptul ... Personal, nu cred în machiaverlâcurile de acest soi. Sunt convins că, la noi (în Guvern), prostia este mult mai tare decât șmecheria. Și nici măcar nu e prima dată când marele specialist (la distanță!) în drept constituțional, care este Emil Boc, o ia în barbă, cum se spune. Doar că el are acea calitate, evocată de Churchill, de a se împiedica de toate erorile posibile și evitabile, dar de a se ridica și merge mai departe. De partea cealaltă, supărarea udemeriștilor este cât muntele. Acest partid de oameni pragmatici și disciplinați ne-a obișnuit să-și vadă de treburile proprii. Ei sunt dispuși să meargă alături de nu importă cine, cu condiția de a-și bifa punctele din program. Nu întâmplător, din ’96 încoace, cu excepția celor nouă luni de concubinaj „fesenist”, de anul trecut, ei s-au aflat permanent la guvernare, unde și-au urmărit cu obstinație interesele. Revenirea la putere a Guvernului Boc, după moțiunea de anul trecut, li se datorează: fără ei, coaliția cu independenții și celelalte minorități n-ar fi funcționat. Condiția susținerii a fost tocmai această buclucașă lege a educației, pe pedala căreia au apăsat încă odată la ultima moțiune. Și, când să zică „hop”, că au trecut podețul, i-a izbit în plin decizia Curții Constituționale! Pentru niște politicieni prudenți și atenți - cu cuvintele, acuza la adresa factorului politic ce a determinat decizia este aproape fără precedent. Nu fără chiar nici un temei se întreabă Marko Bela dacă se mai merită să rămână alături de niște aliați care nu-și pot disciplina propriile efective pentru a răspunde la comenzi (iritarea cea mai mare le-a produs-o poziția lui Hârdău, de la Comisie și o serie de declarații de după anunț, ale unor membri PDL. Emil Boc vede cu groază cum eșafodajul care a rezistat moțiunii se clatină acum amenințător sub trepidația unui cutremur constituțional, riscând să-l arunce în ghearele tuturor celor care-i așteaptă cu nerăbdare căderea finală. Și n-ar fi deloc exclus ca acesta să fie și momentul izbăvirii sale de tot ce îndură cu seninătate și cu un stoicism demn de cauze mai bune.