Cuţitul îi e… pensulă

Ionel Aungurenci, elevul artistei Magdei Văcariu din Braşov, realizează picturi inedite în cuţit, ce reprezintă în special oameni ai căror emoţii le transpune în tablouri. Când nu dă sens artei însă acesta face programare.
Şi, deşi mulţi ar putea crede că informatica şi arta vieţuiesc la poli opuşi, el a găsit elemente comune, care sunt, de altfel, şi fundamentale. În ambele e nevoie de creativitate, de curiozitate şi de conectare la noutăţi.
„Am fost atras de pictură de mic. În şcoală, cred că cel mai mult îmi plăceau orele de desen, asta când nu făceam matematică în acele ore şi aşa puţine. Cred că aveam 22 de ani când mi-am cumpărat primele vopsele în ulei şi nu prea aveam idee ce înseamnă să pictezi cu adevărat”, a povestit Ionel Aungurenci pentru Ziarul Financiar.

Tăia cearşafuri şi picta pe ele
Pe atunci nu-şi permitea să cumpere pânză, astfel încât îşi tăia cearşafuri şi picta pe ele. Nu înţelegea prea bine ce înseamnă arta. În Braşov a întâlnit însă o persoană cu care să discute despre acest subiect.
„Legătura mea cu arta, destul de firavă până atunci, a devenit foarte strânsă după ce am început un curs de pictură cu Magda Văcariu în Braşov. Acolo, pe lângă faptul că am început să pictez mai mult şi să fiu pentru prima dată îndrumat, eram permanent în contact cu lumea artei”, spune Ionel.
Acesta spune că stilul este mai degrabă o entitate în metamorfoză pe tot parcursul vieţii. Cu toate că suferă modificări de la o lucrare la alta, el tot poartă amprenta unică a artistului.
„În acest moment al stilului meu, eu încerc să întrepătrund elementele unui tablou care par banale sau chiar lipsite de sens dacă sunt luate separat, însă împreună se completează şi devin un tot. Nu poţi analiza o fiinţă, un obiect, o acţiune eliminând contextul în care se află. Majoritatea picturilor mele sunt cu şi despre oameni, mai precis despre emoţiile pe care le transmit”, afirmă Ionel.

„Descopăr tabloul în timp ce lucrez”
Inspiraţia poate veni de oriunde, iar ideea plantată în mintea lui îşi urmează firul. Aceasta poate fi o exprimare rapidă, o dorinţă de a-şi vedea gândurile puse pe pânză, sau poate dura chiar luni până când Ionel decide cum vrea să arate tabloul final.
„Unii artişti previzualizează sau schiţează cum vor să arate lucrarea la final. Eu prefer să o descopăr în timp ce lucrez. Sunt ca un copil care aşteaptă emoţional să-şi deschidă cadoul de Crăciun. Aş putea spune că aloc câteva zile până la o săptămână pentru o lucrare. Dar asta înseamnă strict timpul lucrat, pentru că uneori pot face şi pauze. Nu pot picta oricând, trebuie să am o anumită dispo­ziţie, să simt că vreau să pictez în acel moment şi că mă voi concentra strict pe procesul de creaţie”, susţine Ionel.
Majoritatea tablourilor semnate de Ionel Aungurenci sunt ulei pe pânză, lucrate în cuţit, însă mai obişnuieşte să folosească şi vopsele acrilice şi a început să facă şi colaje, în combinaţie cu vopsele. Încearcă să diversifice, pentru a obţine efecte şi texturi noi, însă favoritul, dintre toate materialele, rămâne uleiul.
Când nu dă sens artei însă, Ionel Aungurenci face programare. Aici, la fel ca în pictură, a fost autodidact, în lipsa unor studii superioare de profil, aşa că acum lucrează ca programator. Şi deşi mulţi ar putea crede că informatica şi arta vieţuiesc la poli opuşi, el a găsit elemente comune, care sunt, de altfel, şi fundamentale. În ambele e nevoie de creativitate, de curiozitate şi de conectare la noutăţi.