Cursa de şoareci

Mărturisesc că, urmărindu-l marţi seara pe Adrian Năstase la TVR, am regretat că nu candidează la preşedinţie. În 2004 nu mai ţin minte dacă l-am votat sau nu, aveam pe atunci nişte rezerve faţă de unele din acţiunile sale pe care astăzi chiar el le cataloghează cu erori. Acum, în 2014, n-aş mai fi avut nici o rezervă, ba sunt convins că nici unul dintre cei 14 candidaţi înscrişi nu s-ar fi putut măsura cu el. Din păcate, va trebui să-l alegem pe unul dintre aceştia, pe care justiţia nu i-a scos (încă?) din competiţie în maniera în care l-a eliminat din circuitul public pe fostul premier.
Ca la cursele de ciclism, avem de-a face cu un “tricou galben”, care a “furat” startul şi cu un pluton format din 13 alergători cu resurse limitate. Teoretic, şalangerul ar fi trebuit să fie candidatul desemnat de cea mai importantă alianţă de dreapta: Klaus Johannis. Iată însă că, după închiderea listei, Johannis este în situaţia mai mult decât delicată de a nu ştii încă dacă va fi descalificat de către Înalta Curte, care judecă abia săptămâna asta, în primul termen, recursul solicitat de ANI pentru incompatibilitatea primarului de Sibiu. Este, dacă nu o neglijenţă, o veritabilă lipsă de responsabilitate a formaţiunii ACL, de a juca la loterie şansa câştigării primei demnităţii din stat. După strania auto-revocare a lui Antonescu, desemnarea pripită a lui Iohannis este a doua eroare din seria celor pe care le fac cu sârg liberal-popularii. Desigur, notorietatea lui Predoiu este inferioară celei a lui Iohannis, dar ar fi putut recupera în campanie ce n-a reuşit să agonisească în anii de mandat ministerial.
Veritabila surpriză a cursei este, însă, “paraşutarea” în mijlocul plutonului a “bândului Theo”, până săptămâna trecută mai-marele spionilor români. Deşi ideea se vehiculase, nimeni nu credea serios în ea. În afara anonimului partid care i-a strâns semnăturile taman la poton. La 73 de ani, fostul ministru de Externe şi preşedinte de partid (APR) ar vrea să-şi încununeze cariera cu un sejur “scurt” la Cotroceni – palat pe care a promis că-l va părăsi benevol ca să faciliteze resincronizarea alegerilor.
ansele independentului Meleşcanu vor creşte exponenţial în situaţia eliminării lui Johannis, fostul liberal putând conta pe simpatia unora dintre foştii camarazi de partid, atât de prin PSD, cât şi de prin PNL.
Călin Popescu-Tăriceanu joacă – teoretic – rol de iepure, misiunea sa fiind să “roadă” din caşcavalul liberal. Ascensiunea sa, ajutată de PSD, l-ar putea duce în turul 2, unde nu este exclusă o surpriză de proporţii.
De aici în jos avem de-a face cu peştişori şi plevuşcă. Cele două “doamne” n-au nici o şansă, chiar dacă una dintre ele este împinsă de la spate de un preşedinte expirat, iar cealaltă de ambiţii maladive. Kelemen Hunor vrea doar să stabilizeze voturile ungureşti şi să le negocieze în turul 2. Dan Diaconescu este din capul locului suspect de fraudă, cele 2 milioane de semnături ale sale nerezistând nici la cea mai mică verificare, iar Vadim şi-a rezolvat doar timp de emisie pentru ultimele partide de exhibiţionism ale unei cariere eşuate.
Despre ceilalţi nu are rost să mai vorbim.
Reluând: Ponta va ajunge la potou cu un avans considerabil, dar insuficient pentru a câştiga din prima. Marea necunoscută rămâne doar aceea a celui de-al doilea finalist.
Cursa începe şi “şoarecii” au fost eliberaţi din sacul electoral. Să vedem cine se prinde şi cine scapă…