Cum se face un „Moțoc” din Diaconescu? (cf. DNA)

Dincolo de o elementară solidaritate profesională, mă simt obligat să mă pronunț în cazul „primului mogul arestat” – cum au titrat ziarele de ieri, dintr-o perspectivă aplicată. Vreau să precizez, de la bun început, că nu cred că operațiunea Parchetului a fost determinată de cine știe ce comandă „supremă”. Mă îndoiesc – deși unii sunt convinși – că Traian Băsescu ar fi putut da o asemenea indicație: umflați-l pe Diaconescu! Chiar dacă, într-un fel, această acțiune ar putea acoperi un sindrom de tip „Lăpușneanu”: un Moțoc de ocazie este aruncat pradă mulțimii nemulțumite de contextul economic și de politica abuzivă de austeritate pe spinarea cetățeanului. Nu cred asta, mai ales că în trecuta campanie electorală actualul președinte a găsit un spațiu primitor în hangarul din Militari care i-a aparținut lui Locic. N-aș crede nici că Traian Băsescu este un personaj marcat de sindromul recunoștinței! Ba, din contră, cred că este unul dintre prototipurile „profitorului” absolut, cel care după ce se servește de oameni, renunță la ei fără nici un fel de remușcare, când nu-i mai sunt de folos. Dan Diaconescu nu a fost unul dintre slujitorii președintelui. Mai degrabă a încercat și el să profite de o anumită conjunctură pentru a ridica audiența postului. Diversiunea – căci este vorba de o diversiune – pornește de la un nivel intermediar. De acolo unde anumite persoane încearcă să-și exprime credința și devotamentul prin exces de zel. Au fost, nu odată, identificați „mogulii de presă” cu dușmanii personali ai președintelui și ai programului său? Au fost! Hai să-i punem la punct! Și să începem cu ce e la îndemână, până când vom ajunge la cei importanți. Dan Diaconescu s-a întâmplat să fie pe acest traseu, prin tranzacția imobiliară încheiată cu Marius Locic, unul dintre componenții „lotului Voicu”. Prilejul a fost exploatat în maniera de-acum clasică, a evenimentelor mediatice. Unul dintre cele care ar putea să ofere și un soi de satisfacție plebei nemulțumite. Nu vreau să mă pronunț asupra fondului problemei – vinovăția lui Dan Diaconescu. Aceasta ar trebui să fie mai întâi stabilită de instanță. Până atunci totul rămâne în zona speculațiilor. Nu pot însă să nu mă întreb unde este „pericolul public” pe care l-ar prezenta Diaconescu, pentru a fi arestat și reținut în „apartamentele” din Rahova și dacă nu cumva acest procedeu nu are rolul de a forța, prin presiuni, apariția unor alte dovezi care să justifice reținerea – cum se întâmplă deobicei. La speța în cauză sunt convins că cercetarea se putea derula în liniște, cu cel cercetat în stare de libertate – care e condiția normală, firească, a oricărui învinuit, fie el, mogul de presă sau nu.