Cum se fabrică un dosar de corupţie?

Doar cei şapte membri liberalo-democraţi din Comisia Juridică au votat în favoarea cererii DNA de urmărire a lui Victor Ponta pentru fapte de corupţie. Ceilalţi 27 nu au fost convinşi (dacă ăsta era rostul) de miile de pagini din tomurile depuse de procurori la Camera Deputaţilor şi au votat împotrivă. Nimeni nu se îndoieşte – nici măcar madam Gorghiu, cea atât de excitată de situaţia din care i se pare că ar putea trage nişte foloase – că votul plenului va diferi. Dacă va diferi, atunci va da semnalul succesului moţiunii de cenzură. Dar, deocamdată, nimeni nu merge cu gândul şi speranţele atât de departe.

Eu aş vrea să mă opresc puţin asupra „şoricelului” pe care l-a fătat „muntele” DNA. Cine are curiozitatea să răsfoiască dosarele cazului va fi impresionat de volumul senzaţional al operaţiunilor de scormonire în biografia publică a premierului. Procurorii au fost nevoiţi să meargă în urmă cu aproape zece ani pentru a da peste nişte facturi despre care susţin că ar fi fost eliberate mai târziu şi fără a avea girul unei comisii de evaluare. Mai exact, Şova a considerat că serviciile – reale sau imaginare – ale prietenului său valorează atât. Şi l-a plătit. Din banii lui. E drept, că sursa o reprezentau nişte bani publici pe care acesta îi obţinuse prin servicii juridice acordate unei entităţi de stat. Cum procedau majoritatea cabinetelor de avocatură care aveau acces la clienţi cu bugete mari. Nu e doar cazul lui Şova, ci şi al Alinei Gorghiu (cu care se confrunta la bară), ba chiar al viitorului premier Predoiu, cu deosebirea că acesta, în calitate de ministru al Justiţiei, încasa bani pentru inestimabila sa contribuţie la scrierea noului Cod Penal, cazul său fiind unul clasic de corupţie. Revin: tot ce au reuşit să găsească procurorii în cotrobăirea prin zece ani de viaţă ai premierului au fost aceste facturi, pe care nici nu le-ar fi găsit fără turnătoria unor membri ai cabinetului lui Şova, strânşi cu uşa pentru cine ştie ce motive.

Cum să vii, însă, tu, instituţie serioasă, ca DNA, cu un astfel de rezultat în faţa decidenţilor (a)politici? Probabil că dna Kovesi le-a dat cu dosarele în cap, mai ales că se aflau în culpa de a investiga un caz ce n-avea legătură cu corupţia. Era unul de resortul poliţiei economice (dacă acesta mai există). Şi atunci o idee le-a străluminat creierele: stai aşa! Dar, peste zece ani, nu Ponta era cel care întorcea serviciile, făcându-l pe Şova ministru? Ba da. Şi probabil că în zelul lor investigator, tinerii procurori cărora li s-a dat pe cap beleaua asta, au reconstituit din imaginaţie secvenţa corupţiei: Victore (ar fi spus Şova), uite aici să ai şi tu nişte bani pentru benzină la curse. Dar fii atent: când o să fi numit prim-ministru (am eu premoniţia asta!) mă pui şi pe mine, pe la Marile Proiecte (e drept, nu există, dar o să-l inventezi tu) sau pe la Transporturi, şi suntem chit! Şi, uite-aşa, printr-un hocus-pocus Ponta putea fi acum acuzat de corupţie, iar DNA îşi făcea datoria faţă de consilierii săi din umbră (între care unii i-au acordat şi cetăţenia, după cum se zvoneşte...)

Aveţi acum tabloul complet al modului în care se „fabrică” un dosar de corupţie de către o instituţie profund apolitică. Amin!