Cum să rămâi curios într-o lume care te pedepseşte

Într-o lume în care adultul este mereu grăbit să aibă răspunsuri, copilul rămâne singurul care pune întrebări. Aici se vede, de fapt, distanţa dintre curiozitate şi rutină, dintre uimire şi control. Pe măsură ce trece timpul, învăţăm tot mai mult, dar ne mirăm tot mai puţin.
„Odată cu maturizarea pierdem acea curiozitate inocentă, uşurinţa de a încerca fără teamă de eşec, creativitatea născută din aceste acţiuni. Ca adulţi, de cele mai multe ori cenzurăm ceea ce gândim sau facem, de teama de a fi judecaţi, de a greşi sau poate datorită consecinţelor”, explică psihologul clinician Luminiţa Tăbăran (foto).

„Mintea de începător” şi „mentalitatea adultă”
Din perspectivă psihologică, conceptul de „minte de începător” se referă la capacitatea de a observa lumea fără prejudecăţi, cu deschidere şi curiozitate. „Mintea învaţă prin experienţă şi deseori adoptăm soluţii şi comportamente anterioare de succes la situaţii noi. Pur şi simplu, pentru o situaţie nouă, mintea caută modelul cu cea mai mare asemănare şi adoptă soluţia care în trecut a avut ca rezultat reuşita, însă nimic nu garantează un rezultat pozitiv, ba chiar poate apărea eşecul”, lămureşte psihologul.
Mentalitatea adultă, spune ea, ar trebui să fie ghidată nu de frică, ci de pasiune şi de acceptarea firească a greşelilor. „Mentalitatea adultă ar trebui să fie ghidată de pasiuni şi îmbrăţişarea eşecurilor, ca parte integrantă a procesului de învăţare. Inocenţa copilului din noi se poate manifesta doar prin autenticitate şi spontaneitate, eliberate de stereotipurile răspunsurilor mentale sau de aşteptările altora”.

Invitaţie la joacă
În psihologie, experienţele de „joacă” nu mai sunt privite ca o simplă evadare din cotidian, ci ca o formă de reglare emoţională şi de refacere a echilibrului interior. „Studii recente demonstrează că experienţele de joacă au efecte terapeutice, reducând stresul şi restabilind echilibrul emoţional prin eliberarea de endorfine şi stimularea sistemului nervos parasimpatic”, precizează Luminiţa Tăbăran.
Activităţile ludice nu aduc doar relaxare, ci un impact real asupra stării de bine. „Aceste activităţi nu aduc doar distracţie, ci contribuie şi la o îmbunătăţire generală a stării de bine, iar manifestarea adult-copilăroasă ar trebui privită ca fiind un act voluntar generator de stare de bine”.
Pentru psiholog, a gândi ca un copil înseamnă a trăi cu uimire, a privi realitatea fără a o filtra prin obiceiuri mentale. „A gândi ca un copil înseamnă a aborda viaţa cu ochi plini de curiozitate şi mirare, ca şi cum tot ce trăim ni se întâmplă pentru prima dată”.

Din tradiţiile andine
Aceeaşi idee, formulată în limbaj spiritual, se regăseşte şi în tradiţiile andine, unde curiozitatea şi echilibrul interior sunt trăite ca practici sacre. Mai precis, în învăţăturile transmise de Alberto Villoldo, antropolog şi discipol al tradiţiilor şamanice din Peru, echilibrul interior este atins prin Ayni: o stare de armonie cu sine, cu ceilalţi şi cu universului.
 „Când suntem în relaţie corectă cu destinul nostru, cu cosmosul şi cu pământul, dobândim o mare înţelepciune şi putem transforma rănile şi traumele în surse de putere; putem renunţa la poveştile trecutului, astfel încât ele să nu ne mai limiteze sau să ne definească, şi putem elibera visurile despre viitor. Şamanii andini numesc acest echilibru Ayni”, spune el. 
Când trăim în Ayni cu toate fiinţele vii, iubirea (Munay) devine principiul activ al vieţii noastre, conform spuselor sale. „Nu mai răspundem din resentiment, furie sau teamă. Ni se relevă o mare putere de a face bine şi de a crea. Iar după ce am gustat adevărata putere de a crea, putem înceta să ne mai simţim victime sau „experţi” care cred că le ştiu pe toate. Putem începe să gândim din nou ca nişte copii, cu o minte de începător, văzând viaţa ca şi cum ar fi pentru prima dată”.
Alberto Villoldo explică, pe blogul său, faptul că o astfel de atitudine presupune abandonarea atitudinii de superioritate sau de „am mai fost aici, ştiu deja cum e”. „O minte de începător ne obligă să renunţăm la ideile preconcepute despre cine ar trebui să fim şi despre cum ar trebui să funcţioneze lucrurile. Vieţile noastre devin mai simple, pentru că nu mai suntem apăsaţi de aşteptări pe care nimeni nu pare să le poată împlini complet. Inocenţa şi spontaneitatea ne însufleţesc din nou: nu pentru că ne uităm experienţa, ci pentru că nu mai confundăm ceea ce am învăţat ieri cu ceea ce descoperim azi”.
În această stare de echilibru, Ayni ne ajută să renunţăm la convingerile limitative despre lipsă, abundenţă, intimitate sau valoare personală. „Treptat, înţelegem că fiecare credinţă este o limitare şi începem să le aruncăm pe toate în coşul de reciclare. Dezvoltăm o relaţie ipotetică cu lumea, testând fiecare idee după utilitatea ei. Înţelegem că a crede înseamnă a vedea şi că universul validează orice credinţă pe care o avem despre natura realităţii.”

Echilibrul interior ca exerciţiu de curiozitate
În viziunea psihologică şi spirituală deopotrivă, mintea de începător nu este o invitaţie la naivitate, ci la flexibilitate. Înseamnă să priveşti lumea cu atenţie proaspătă, fără a fi blocat în tipare mentale.
 „Activităţi precum gândirea creativă sau jocurile de rol, alături de tehnici de conştientizare şi auto-reflecţie, ajută la depăşirea barierelor şi a temerilor mentale limitative, autoimpuse. Este important să ne îngăduim să experimentăm responsabil, îmbinând jocul cu seriozitatea, evitând astfel comportamentele naive şi imature”, spune Luminiţa Tăbăran.
Învăţăturile moderne şi cele andine converg spre aceeaşi concluzie: curiozitatea nu e copilărie, ci semn că suntem sănătoşi. A privi lumea ca şi cum ar fi pentru prima dată e, de fapt, o formă de libertate.