Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 18:49

Cum l-a pus onoarea pe linie moartă pe Oprea

Autor:

Publicat la 04 decembrie 2015

O recentă declaraţie a lui Dragnea începe să clarifice lucrurile în ceţoasa problemă a coaliţiei. Zice preşedintele PSD: atâta timp cât nu mai suntem la guvernare, coaliţia nu are nici un rost. Cu alte cuvinte – liber pentru toată lumea. Şi pentru UNPR şi pentru ALDE. Legăturile care ţineau laolaltă aceste trei partide nu mai există. Pentru că nu mai există obiectul muncii: guvernarea. De ce să mai stea şi să mai acţioneze împreună?
Dar, coaliţia nu mai este la guvernare din cauza... coaliţiei! Adică a lui Oprea. Tot Dragnea spune că dacă Oprea demisiona după demonstraţiile de stradă, coaliţia rămânea la guvernare şi Ponta premier. Din cauza refuzului vicepremierului, singurul cap care a putut fi oferit străzii a fost acela al premierului. Aruncat la „lei” cu tot cu guvernare. Adică şi cu Oprea. Care contestă aceste afirmaţii prin faptul că nu avea nici un motiv să demisioneze, pentru că el şi-a făcut în mod impecabil datoria şi a pus înainte de orice interesul naţional.
Or, de data asta, interesul naţional a jucat o festă interesului personal. În sensul că Ponta a demisionat cu tot cu guvern. Adică şi cu Oprea. Care, degeaba şi-a mai făcut datoria, că a rămas fără ce avea el mai de preţ: funcţia de ministru de Interne şi cea de premier însărcinat cu securitatea naţională. Dar, mai ales, coloana oficială.
Asta n-ar fi nimic dacă prin această mişcare UNPR-ul său, cel cu un milion de membri, şi-ar fi pierdut valoarea de piaţă. Într-o etapă cu guvernare politică, rolul său era major. Era „balamaua” care asigura rămânerea la guvernare a celor cu care se însoţea el. Şi care nu puteau compune o majoritate fără UNPR. Nu-l mai voiau social-democraţii, se ducea la liberali. Nu-l voiau liberalii, rămânea lea social-democraţi. Oricum era în câştig şi avea fotoliul său rezervat în lista de candidaţi la alegerile viitoare. Şi putea lua cu el atâţia tovarăşi câţi credea de cuviinţă. Se vorba la un moment dat că cine îl lua partener urma să-i doneze nu mai puţin de vreo 60 de locuri pe listele comune. Hai, poate nu chiar 60, dar vreo 30-40 tot obţinea, că altfel trântea guvernul şi organizau ceilalţi alegerile. Ce s-a întâmplat, însă, din motive de demnitate şi interes naţional? Oprea şi UNPR-ul său au rămas fără tovarăşi de drum. În situaţia de acum şi care va dura probabil până la alegeri, nimeni nu mai are nevoie de el. Şi nimeni nu-l va mai lua în cârcă, să-l treacă pragul electoral. Ceea ce poate să însemne un dezastru. A strâns el, partidul, mulţi parlamentari nemulţumiţi sau doritori de un trai mai bun. Dar n-a strâns o dată cu ei şi electoratul aferent. Pentru că pe cei mai mulţi electoratul nu-i ştie. Şi nu-i pasă de ei. Au ajuns parlamentari pe baza uninominalului care a adunat în parlament toate rebuturile cu pretenţii politice. În UNPR, în afară de Oprea şi alţi vreo 5-6, restul sunt anonimi. În plus, partidul ăsta nu şi-a mai încercat niciodată norocul de unul singur. Mereu a stat în sacoşa cuiva. Şi a prosperat pe seama altora.
Aşadar: dacă Oprea demisiona cum l-a rugat Ponta, chiar aşa, fără să aibă nici o vină, era el pe post de Moţoc, dar rămânea în joc, cu tot cu partid şi mergea mai departe pe mâna PSD-ului. Era într-o alianţă cu rost. Pe când aşa, a rămas cu onoarea nepătată, dar cu perspectiva neplăcută a intrării pe linie moartă.    
 

+0 -0

Comentarii

Marius Constantin

2015-12-12 20:20:51


Partidul UNPR are onoarea nepatata! Lucrul asta este cel mai importat! Vor reusi sa se faca auziti in cel mai scurt timp.

Nicoleta Ion

2015-12-10 21:01:43


Eu cred ca dl Oprea a fost , este si va fi un om de valoare pt Romanina, un om care isi iubeste tara si semenii si care lupta sa schimbe ceva .

Andra

2015-12-05 21:13:15


Domnul Oprea este un personal politic atipic, acesta avand coloana vertebrala, ca drept dovada toate deciziile sale au fost in favoarea cetatenilor si statului roman.

cristian andrei

2015-12-04 19:37:39


Nu poti sa iti patezi onoarea doar pentru ca esti cel mai vanat om din politica romaneasca si ii deranjezi pe unii.

Andrei Ivanovici

2015-12-04 16:31:42


Vreau sa remarc negativ doua chestii in acest articol: 1. Ati citat din Dragnea care nu e o usa de biserica, sa nu mai vorbim de dosare si condamnari.Care pare cel putin disperat in acest moment. 2. Dati de inteles ca dl Oprea nu ar avea onoare, insa din faptele lui reiese altceva. Documentati va inainte sa mai scrieti prostioare!

albert

2015-12-04 11:35:35


Cel mai de pret lucru pentru dl Oprea este onoarea si responsabilitatea fata de cetateni. UNPR-ul condus de dl Oprea merge mai departe pentru ca este format din oameni care isi doresc progresul Romaniei, iar asta ne dorim toti.

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading