Cum l-a pus onoarea pe linie moartă pe Oprea

O recentă declaraţie a lui Dragnea începe să clarifice lucrurile în ceţoasa problemă a coaliţiei. Zice preşedintele PSD: atâta timp cât nu mai suntem la guvernare, coaliţia nu are nici un rost. Cu alte cuvinte – liber pentru toată lumea. Şi pentru UNPR şi pentru ALDE. Legăturile care ţineau laolaltă aceste trei partide nu mai există. Pentru că nu mai există obiectul muncii: guvernarea. De ce să mai stea şi să mai acţioneze împreună?
Dar, coaliţia nu mai este la guvernare din cauza... coaliţiei! Adică a lui Oprea. Tot Dragnea spune că dacă Oprea demisiona după demonstraţiile de stradă, coaliţia rămânea la guvernare şi Ponta premier. Din cauza refuzului vicepremierului, singurul cap care a putut fi oferit străzii a fost acela al premierului. Aruncat la „lei” cu tot cu guvernare. Adică şi cu Oprea. Care contestă aceste afirmaţii prin faptul că nu avea nici un motiv să demisioneze, pentru că el şi-a făcut în mod impecabil datoria şi a pus înainte de orice interesul naţional.
Or, de data asta, interesul naţional a jucat o festă interesului personal. În sensul că Ponta a demisionat cu tot cu guvern. Adică şi cu Oprea. Care, degeaba şi-a mai făcut datoria, că a rămas fără ce avea el mai de preţ: funcţia de ministru de Interne şi cea de premier însărcinat cu securitatea naţională. Dar, mai ales, coloana oficială.
Asta n-ar fi nimic dacă prin această mişcare UNPR-ul său, cel cu un milion de membri, şi-ar fi pierdut valoarea de piaţă. Într-o etapă cu guvernare politică, rolul său era major. Era „balamaua” care asigura rămânerea la guvernare a celor cu care se însoţea el. Şi care nu puteau compune o majoritate fără UNPR. Nu-l mai voiau social-democraţii, se ducea la liberali. Nu-l voiau liberalii, rămânea lea social-democraţi. Oricum era în câştig şi avea fotoliul său rezervat în lista de candidaţi la alegerile viitoare. Şi putea lua cu el atâţia tovarăşi câţi credea de cuviinţă. Se vorba la un moment dat că cine îl lua partener urma să-i doneze nu mai puţin de vreo 60 de locuri pe listele comune. Hai, poate nu chiar 60, dar vreo 30-40 tot obţinea, că altfel trântea guvernul şi organizau ceilalţi alegerile. Ce s-a întâmplat, însă, din motive de demnitate şi interes naţional? Oprea şi UNPR-ul său au rămas fără tovarăşi de drum. În situaţia de acum şi care va dura probabil până la alegeri, nimeni nu mai are nevoie de el. Şi nimeni nu-l va mai lua în cârcă, să-l treacă pragul electoral. Ceea ce poate să însemne un dezastru. A strâns el, partidul, mulţi parlamentari nemulţumiţi sau doritori de un trai mai bun. Dar n-a strâns o dată cu ei şi electoratul aferent. Pentru că pe cei mai mulţi electoratul nu-i ştie. Şi nu-i pasă de ei. Au ajuns parlamentari pe baza uninominalului care a adunat în parlament toate rebuturile cu pretenţii politice. În UNPR, în afară de Oprea şi alţi vreo 5-6, restul sunt anonimi. În plus, partidul ăsta nu şi-a mai încercat niciodată norocul de unul singur. Mereu a stat în sacoşa cuiva. Şi a prosperat pe seama altora.
Aşadar: dacă Oprea demisiona cum l-a rugat Ponta, chiar aşa, fără să aibă nici o vină, era el pe post de Moţoc, dar rămânea în joc, cu tot cu partid şi mergea mai departe pe mâna PSD-ului. Era într-o alianţă cu rost. Pe când aşa, a rămas cu onoarea nepătată, dar cu perspectiva neplăcută a intrării pe linie moartă.