Cum creştem un copil bilingv

Tot mai multe familii mixte întâlnim în Europa, iar în multe dintre acestea tatăl vorbeşte o limbă, mama altă limbă şi se înţeleg într-o a treia, de cele mai multe ori, engleza. Sunt şi mai numeroase cazurile în care părinţii e înţeleg într-una dintre limbi, dar fiecăruia îi este mai uşor să folosească limba maternă, astfel că în relaţia cu copiii fiecare vorbeşte limba cu care se simte mai comod.
Mai există şi numeroase familii care au emigrat în alte ţări şi acasă vorbesc limba maternă, iar în rest limba ţării în care s-au stabilit. Sunt şi cazurile în care într-o ţară există mai multe comunităţi care vorbesc limbi diferite în familie faţă de limba oficială.
Cum ne educăm copiii în aceste situaţii este o întrebare firească. În practică există câteva metode practicate de părinţi, fără să fi studiat măcar această problemă. O metodă este „o persoană, o limbă”, în care fiecare dintre părinţi vorbeşte în limba sa maternă cu micuţii, situaţie întâlnită foarte des în cazul cuplurilor mixte.
Altă variantă este ca acasă părinţii să utilizeze o limbă, iar la grădiniţă, şcoală şi în cercul de prieteni copiii să folosească o altă limbă, aşa cum se întâmplă cel mai des în cazul emigranţilor. Tot mai des, părinţii vor să îi înveţe pe copii încă de mici o limbă străină, astfel ca la şcoală să o înveţe pe a doua.
În această din urmă situaţie se utilizează destul de des o altă metodă, în care limba folosită depinde de context, adică la masa folosim o limbă, la joacă alta, de exemplu. Psihologul braşovean Maria Teherciu prezintă câteva dintre avantajele metodelor.

Prima opţiune: „un părinte să vorbească o limbă, iar celălalt părinte să vorbească altă limbă cu copilul”
„Este bine dacă există mai multe opţiuni când vine vorba de creşterea copiilor bilingvi, fiecare dintre ele adaptabilă pentru fiecare familie în parte. Prima este ca un părinte să vorbească o limbă, iar celălalt părinte să vorbească altă limbă cu copilul. Această strategie este potrivită mai ales in cuplurile formate din doi adulţi de naţionalitate diferită. În acest caz contează însă şi ce limbă vorbesc părinţii între ei şi ce limbă învaţă copilul ân afara familiei. Cand părinţii vorbesc acasă două limbi diferite, iar la grădiniţă şi la şcoală copilul vorbeşte o altă limbă, acesta creşte trilingv”, a explicat Maria Teherciu.
În continuare, psihologul a prezentat câteva dintre situaţiile întâlnite în practică.
„A doua opţiune ar fi ca ambii părinţi să vorbească o limbă în casă, iar copilul să înveţe a doua limbă în afara familiei. De cele mai multe ori, aceasta este situaţia familiilor care aparţin minorităţilor. O a treia opţiune presupune ca ambii părinţi să vorbească două limbi cu copilul, alternându-le. Copilul va învăţa să vorbească în ambele limbi, deseori trecând de la una la cealaltă atunci când ştie că vorbeşte cu alte persoane bilingve, dar fiind capabil să se exprime într-o singură limbă atunci când interlocutorul este monolingv. O altă opţiune ar fi preferată de familiile aparţinând minorităţilor care vor să se asigure că limba maternă nu este pierdută de către copil. Aceştia aleg să vorbeasca cu copilul exclusiv în limba maternă pentru primii ani de viaţă, urmând ca la grădiniţă şi şcoală copilul să înveţe limba oficială”, a prezentat Maria Teherciu.

Limba nedominantă, cel puţin 30%
Potrivit psihologului, important este să te asiguri, ca părinte, că micuţul este expus suficient la ambele limbi. Să ne gândim că, cu cât un copil aude mai multe cuvinte în ambele limbi, cu atât va avea un vocabular mai mare pentru fiecare dintre ele. Deseori, când familia vorbeşte o limbă minoritară, încercarea de a creşte un copil bilingv poate eşua, dacă părinţii nu au în vedere expunerea suficientă a copilului la limba maternă.
Specialiştii spun că pentru ca un copil să crească bilingv este necesar ca limba nedominantă (cea care este vorbita doar acasă, de exemplu) să ocupe cel puţin 30% din comunicarea cu copilul. Când copilul vorbeşte deja limba majoritară la şcoală şi cu prietenii, este important ca părinţii să încurajeze limba minoritara acasă, dacă îşi doresc să îl ajute pe copil să îşi păstreze abilităţile lingvistice.
Varietatea este de asemenea importantă pentru încurajarea bilingvismului copilului. Când cel mic interacţionează frecvent cu mai multe persoane, de vârste diferite şi din medii sociale diferite, care vorbesc ambele limbi, va avea ocazia să le exerseze pe amândouă şi să fie expus la diverse experienţe lingvistice.

Evită să corectezi excesiv
Fiecare copil bilingv va învăţa să vorbeasca în ritmul lui, în funcţie de expunerea la cele două limbi, de personalitatea sa şi a părinţilor şi de o mulţime de alţi factori sociali.
Cel mai important aspect al creşterii unui copil bilingv este să îi oferi o experienţă pozitivă atunci când comunică, oricare ar fi limba pe care o foloseşte. Evită să corectezi excesiv sau să îl faci pe copil să repete de mai multe ori o propoziţie sau frază. Aminteşte-ţi că învăţarea limbajului este un proces natural, iar copilul tău va putea învăţa ambele limbi. Este nevoie să ai rabdare şi să nu transformi comunicarea într-o situaţie stresantă pentru copil.

Bilingvi pasivi, bilingvi activi
Recomandarea privind atitudinea realistă se referă la faptul că rareori copiii bilingvi devin la fel de fluenţi în ambele limbi. Mulţi părinţi se aşteaptă ca un copil bilingv să ştie ambele limbi la nivelul unui vorbitor nativ monolingv. De cele mai multe ori, acest lucru nu va fi posibil, pentru că fiecare limbă folosită de copil va servi unui context şi scop diferit.
Astfel, copilul tău poate fi fluent în limba maternă în anumite domenii şi fluent în a doua limbă, în alte domenii (de exemplu, cel profesional). De asemenea, este bine să ştii că abilităţile copilului în ambele limbi pot fi uşor îmbunătăţite, în funcţie de contextul în care se află. Deseori, copiii bilingvi pasivi (care înţeleg o a doua limbă, dar nu o vorbesc) devin bilingvi activi (încep să vorbească a doua limbă) dacă petrec timp într-un loc sau între oameni care vorbesc doar a doua limba.
„Nu  compara copilul bilingv cu un copil monolingv în ceea ce priveşte dezvoltarea limbajului. Copiii bilingvi nu pot avea acelaşi vocabular într-o anumită limbă ca un copil monolingv. Este normal ca, în anumite domenii, copiii bilingvi să pară că au rămas în urmă faţă de un copil monolingv. De exemplu, un copil bilingv poate avea un vocabular ştiinţific bogat într-o anumită limba, însă poate avea un vocabular religios mai sărac în limba respectivă. De asemenea, ritmul de învăţare a fiecărei limbi va fi mai lent decât ritmul în care învaţă un copil monolingv să vorbească”, a mai spus pishologul braşovean.
Foarte mulţi copii bilingvi vor ajunge adulţi care vorbesc două limbi străine, însă la niveluri diferite. Acest lucru nu înseamnă că încercarea de a creşte un copil bilingv a eşuat, ci este pur şi simplu rezultatul adaptării copilului la cerinţele vieţii sale. De cele mai multe ori, copiii au nevoie să comunice mai mult într-o limbă decât în cealaltă, potrivit psihologului Maria Teherciu.