Cum au vrut Ceauşeştii să facă rost de diamante?

Fostul lider comunist şi soţia lui, Nicolae şi Elena Ceauşescu, au fost fascinaţi de diamante şi i-a cuprins febra prin jurul anului 1972. Drept urmare, au încercat să rezolve această dorinţă arzătoare prin relaţii favorabile cu Republica Centrafricană, condusă pe atunci de dictatorul canibal Jean-Bédel Bokassa. Între cele două state s-au agreat relaţiile economice, însă când a venit vorba de diamante, liderul african nu s-a lăsat înduplecat.
Nicolae Ceauşescu nu s-a descurajat şi a decis să pună la muncă departamentul de spionaj economic al securităţii, condus la vremea respectivă de generalul Pacepa. Drept urmare, au fost aduse echipamente şi tehnologii necesare realizării diamantelor artificiale. Astfel, s-a construit, în Bucureşti, pe bulevardul Timişoara, o fabrică capabilă să producă diamante industriale şi alte minerale cu duritate mare.
După Revoluţie fabrica de la Timişoara a fost tăiată la fier vechi, iar de acele instalaţii s-a ales praful.
Ba mai mult, geologii români de la acea vreme au avansat ipoteza existenţei diamantelor în Carpaţi sau în nisipurile din Delta Dunării, fiindcă observaseră eclogite în munţi, adică roci formate la presiuni şi temperaturi ridicate, precum cele care se găsesc uneori şi în jurul diamantelor. Din păcate vestea a fost una falsă, fiindcă procesul a fost unul care nu a dus la apariţia minereului preţios.
Pe cale naturală, diamantele s-au format în foarte puţine locuri pe glob, iar unele dintre cele mai bogate ţări în diamente sunt în ordine Rusia, Botswana, Canada, Angola, Africa de Sud, Republica Democrată Congo şi Namibia.