Cum a pierdut România ceapa aurie de Buzău şi roşiile „inimă de bou”

România a pierdut, în ultimele decenii, o parte din cel mai valoros patrimoniu genetic vegetal, iar în lipsa unor instituţii care să conserve aceste resurse, soiuri întregi au ajuns în străinătate, înregistrate de alte state.
Costel Vînătoru, cercetător şi şeful Băncii de Gene de la Buzău, avertizează că România nu mai are astăzi drepturi asupra unor creaţii autohtone care, odinioară, erau simboluri naţionale.  Într-un amplu interviu acordat pentru Antena 3, Vînătoru a vorbit, cu lacrimi în ochi, despre felul în care România îşi pierde, sub ochii generaţiei noastre, propriile resurse genetice şi viitorul alimentar.  „Am făcut o mică inventariere: peste 2.600 de soiuri de legume s-au pierdut după ’90 în România”, spune Costel Vînătoru (foto jos).
Multe dintre aceste soiuri au dispărut din cauze multiple: desfiinţarea staţiunilor de cercetare, lipsa finanţării şi absenţa unei legislaţii naţionale de conservare. „Au apărut soiuri de import, iar acelea nu au mai avut «stăpân». Nu a mai avut nimeni grijă de ele. Nu am avut instituţii care să le conserve. Sigur, acum nu mai sunt în cultură. Au dispărut”, explică cercetătorul.

Ceapa aurie de Buzău, recuperată din America
Povestea cepei aurii de Buzău este emblematică pentru drama pierderii patrimoniului vegetal românesc. După ani de căutări, Vînătoru a regăsit seminţele în banca de gene de la Universitatea Cornell, din Statele Unite. „Am încercat, spre exemplu, să găsesc ceapa aurie de Buzău. Am căutat în toate băncile de resurse genetice din Europa şi nu am găsit-o. Şi ştiţi unde am găsit-o? La americani. La Universitatea Cornell, în banca lor de gene”, adaugă cercetătorul.
Recuperarea seminţelor nu a fost simplă. A durat un an întreg de corespondenţă şi documente pentru a obţine cele 50 de seminţe, iar acordul a fost obţinut pe persoană fizică. „Primul document atestă că cele 50 de seminţe sunt libere de boli şi dăunători. Al doilea – că avem dreptul să le folosim”, explică el.
Însă, chiar şi aşa, România nu mai are dreptul să revendice oficial soiul.  „Că avem voie să le folosim, dar nu mai putem să le înregistrăm în catalogul oficial românesc şi să spunem că ceapa aurie de Buzău e a noastră. Din moment ce au fost scoase şi nu au mai fost păstrate la noi, nu le mai putem declara ca fiind ale noastre. S-ar putea să fi fost deja amprentate genetic acolo. Şi când venim noi să spunem că ceapa aurie de Buzău este a noastră, ni se va spune: «Nu, e deja înregistrată la noi»”, mai spune Costel Vînătoru.

Roşiile „inimă de bou” nu mai sunt ale României 
Aceeaşi soartă au avut-o şi celebrele roşii „inimă de bou”, cândva un brand naţional.  „Uitaţi: cazul tomatelor «inimă de bou». Le-am păstrat greu. Dar acum sunt înmatriculate în Italia, în Franţa, în Bulgaria. Noi nu mai putem folosi denumirea”, declară cercetătorul.
Singura soluţie a fost obţinerea unei noi varietăţi, cu amprentare genetică diferită, pentru a putea fi folosită sub alt nume. „Am refăcut o varietate – amprentare genetică diferită – ca să nu avem probleme. Se cheamă «Andrada» şi pe spate am scris tomata Andrada, inimă de bou, ca să încercăm să reparăm faptul că nu am avut instituţii specializate care să facă acest lucru”, explică acesta.

Pepenii renumiţi de Lovrin, pierduţi în afara ţării
Drama pierderii patrimoniului vegetal continuă cu pepenii de Lovrin, ajunşi şi ei să fie cultivaţi în alte ţări.  „Vorbim de pepeni renumiţi de Lovrin, cei care se cultivau la Dăbuleni – deja nu mai sunt în România”, adaugă Costel Vînătoru.

Soiuri româneşti, regăsite în bănci de gene din Germania
Situaţia se repetă şi cu alte soiuri tradiţionale. În Germania, cercetătorul a regăsit seminţe româneşti de roşii şi vinete.  „La fel am găsit în Germania, în banca lor de gene: tomate de Ţigăneşti, vinete Danubiana, bucureştene, dintre soiurile care altădată erau branduri naţionale, cultivate pe suprafeţe mari”, explică acesta.

România a ajuns să importe ce odinioară exporta
Astăzi, România importă seminţe care au la bază creaţii autohtone.  „Am făcut analiza genetică la tomate importate şi am descoperit că una dintre ele era o populaţie locală din Buzău, din care s-a obţinut, la vremea respectivă, soiul Buzău 1600. Noi acum îl importăm, cu un cod scris pe colţul plicului: 778, de la o firmă dintr-o ţară puternică din Europa”, arată Vînătoru.
Situaţia este cu atât mai dramatică, cu cât România fusese, înainte de 1989, un exportator important de seminţe. „Eu am prins şi perioada de dinainte de '89, când exportam seminţe. Şi nu oriunde – în ţări care astăzi ne vând seminţe. La ferma unde lucram, am produs seminţe de tomate pentru Olanda. Da, Olanda!”, mai spune cercetătorul. (M.B.)