Cum a ajuns Morar vedetă europeană!

Nu, nu este vorba despre simpaticul Morar de radio și de la TV (nici nu mai știu pe unde e acum), ci de celălalt, mai puțin simpatic, care apare și el destul de des pe ecran, dar care Dl Morar a fost adus cu mari sacrificii de către ministreasa de tristă amintire a Justiției, (cea care dansa pe mese când își lua doza de tărie, și ieșea după orele de program pe la cârciumi, împreună cu „atașatul” său de presă, un fost ziarist specialist în limbi naționale), de undeva, de prin nord. L-a pus în fruntea DNA pe barba domniei sale, deși printre performanțele respectivului se numărau și câteva arestări ilegale și condamnări obținute fără probe convingătoare. Probabil că s-a gândit doamna ex-ministru că în noua funcție va putea să repare din ce stricase. Și a avut dreptate: odată ajuns în fruntea DNA, Daniel Morar s-a pus pe reparat. Sau pe reperat. A înregistrat conștiincios comenzile prezidențiale, după care arestările cu reflectoare și inculpările cu scurgeri preferențiale la presă s-au ținut lanț. Părea că avem de-a face cu un triumf al justiției independente care, în îndeplinirea misiei sale nu ține seamă de nimic. Cu excepția indicațiilor prezidențiale. Pentru că aici s-a înregistrat o tulburătoare coincidență între agenda exprimărilor publice ale președintelui și cea a DNA-ului. Zicea azi președintele ceva de Iacobov, Sechelariu, Tender sau Patriciu? A doua zi îi și umfla poliția și-i depunea la Rahova, unde aveau întrevederi tete-a-tete cu procurorii. Anticorupția mergea strună, Europa își freca mâinile de satisfacție că în România s-au pus cu prostovolul pe peștii cei mari, nu doar pe plevușcă, și se părea că justiția nu va mai avea în veci probleme cu salvgardarea. Numai că lucrurile n-au mai mers chiar strună. S-a dovedit că dovedirea acuzațiilor cere ceva mai multă deșteptăciune decât cea cu care erau înzestarți procurorii dlui Morar. Că maniera comunistă de „băgare jos” și de obținere a unor mărturisiri complete nu mai functionează șnur, ca altădată. Că, rând pe rând, „rechinii” ies în larg și dosarele sunt returnate de instanțe. Rămas orfan, prin detașarea protectoarei sale în Macedonia, ca să aplice acolo ce n-apucase în România, dl Morar s-a trezit în postura de oaie neagră. Deși timpul a trecut și condamnările promise nu s-au făcut auzite, Europa s-a arătat sensibilă la farmecul personal al șefului DNA. Lobby-ul care i se face pe la Bruxelles în vederea reînnoirii mandatului frizează intervenția brutală în treburile interne ale statului, cu atât mai mult cu cât rămâne de neînțeles ce anume îi încântă pe unii dintre oficialii de acolo. DNA nu trebuie să fie o sperietoare. Ea trebuie să devină o instituție a dreptății, care să probeze, dincolo de orice dubii, vinovățiile și să se ferească de tentația învinovățirilor cu orice preț. Or se pare că tocmai acesta este amănuntul pe care atât dl Morar, cât și o parte dintre apropiații săi îl ignoră, în focurile vedetismului internațional.