Culmea ironiei…

A luat sfârşit noua criză guvernamentală printr-o pupătură generală în Piaţa Endependenţii – Cotroceni. După ce l-a ţinut în şah vreo două zile pe Ponta cu ameninţarea că nu va valida noul Guvern dacă acesta nu vine în Parlament cu un nou program de guvernare (considerând că cel vechi nu mai era bun, pentru că avea niscai trăsături liberale), Băsescu s-a înţeles până la urmă cu acesta, cerându-i cuvântul de onoare că va face această mişcare după ce el va da binecuvântarea noii formule.
Pierzând avantajul de a-l obliga să vină cu o nouă solicitare de desemnare pentru formarea unui nou guvern pe care el să poată să o refuze, a mers pe o soluţie combinată cu contestarea de către Mişcarea Populară la Curtea Constituţională a procedurii.
Vulpoiul din el a simţit însă că poate să aibă probleme cu comunitatea internaţională, unde Ponta putea să se plângă de şicanele sale şi atunci a acceptat formula de compromis, exact cu o zi înainte de o reuniune la vârf la Bruxelles, unde ar fi avut de dat explicaţii incomode. Aşa însă, s-a spălat pe mâini, pasând răspunderea pentru eventualele urmări “partidelor” din Opoziţie. Adică lui madam Udrea.
Ce este interesant în această mişcare e că repetă aproape la indigo evenimente din urmă cu vreo cinci ani, când a intrat în pâine guvernul de ciudată coaliţie PDL-PSD. Atunci cele două formaţiuni s-au înţeles asupra unui algoritm de acordare a ministerelor asemănător celui cu care copiii îşi alcătuiesc echipele de maidan: unul tu, unul eu… Având în vedere că şeful Guvernului era pedelist, prima opţiunea a aparţinut social-democraţilor. Care, ce credeţi că au ales mai întâi? Spre surpriza partenerilor, Internele! Nu Finanţele, nu Transporturile, ci Internele. De ce? Simplu: urmau alegerile prezidenţiale. Şi cine le organiza, avea prima şansă. S-au confruntat atunci mai multe grupări de forţe din partid, Gabriel Oprea ieşind victorios în faţa lui Cătălin Voicu. Dar, după preluarea mandatului, acesta a operat nişte schimbări care i-au pus în cap tot partidul, în frunte cu Geoană. Atacat, generalul de intendenţă s-a dus să ceară ajutor de la… Cotroceni, acuzând interese oculte ale părţii adverse. Mandatul său n-a fost valabil decât vreo zece zile, retrăgându-i-se sprijinul politic şi fiind înlocuit de alţi doi titulari pasageri: Nica şi Dragnea. Consecinţa? Disidenţa generalului şi trecerea sa cu arme şi bagaje în tabăra cotrocenistă. Ce-a urmat, se ştie: Băsescu a operat ceea ce reproşează acum altora. A creat o ficţiune parlamentară, cu ajutorul traseiştilor adunaţi în jurul lui Oprea, formând o majoritate ne-electorală, care a guvernat sub comanda lui Boc!
După cinci ani, iată că Oprea îşi vede cu ochii visul de a fi mai mare şi peste armata Internelor. Iar ficţiunea sa (UNPR) este partea unei noi majorităţi clădite pe acelaşi principiu. Pe care o binecuvântează acelaşi preşedinte!
Curată ironie a sorţii, nu?