Cui dă Statul socoteală?

Aflăm, odată cu zbaterile pentru a limita proporțiile dezastrului, că situația actuală este consecința șirului de erori – voluntare sau involuntare – pe care le-au făcut în cei 20 de ani politicienii pe care i-am desemnat să administreze țara. Boc spune - pe bună dreptate – că a preluat o moștenire catastrofală, ale cărei proporții nu le-a cunoscut, altminteri nu s-ar fi jucat un an și jumătate de-a „Baba Oarba – Anticriza” încercând să-i vină de hac cu forfetarul, Rabla și Prima Casă. Concluzia la care s-a ajuns în ceasul al 12-lea este una la fel de dureroasă ca și efectul tăierii sfertului de leafă asupra bugetarilor și a celor 15% de la pensionari. România trăiește, practic din prima zi de democrație, peste posibilitățile sale. De 20 de ani produce mult mai puțin decât consumă. Cum s-a putut perpetua acest lucru? Simplu: prin decizie politică. Fiecare guvern a rezolvat problemele zilei de azi pe seama zilei de mâine. Au alocat consumului resurse teoretice. S-au întrecut, pe final de mandat, în a face cadouri electorale, transformând aproape jumătate dintre cetățenii României în asistați sociali. Au cultivat cu consecvență nemunca și recurgerea sistematică la expediente legale. Au mărit până la obezitate aparatul de stat, pentru a-și răsplăti susținătorii și clientela politică în general cu slujbe bine plătite și în care nu se face nimic. Chiar dacă Tăriceanu a fost campionul acestor procese, nimic nu-i disculpă pe Năstase, pe Isărescu, Vasile și Ciorbea, pe Văcăroiu și Stolojan sau pe Roman. Fiecare a avut contribuția sa de iresponsabilitate, cu girul președinților aferenți, și nici unul nu a dat socoteală pentru erorile sau ilegalitățile săvârșite. E drept că, gândindu-se la propria lor siguranță, succesorii n-au insistat să primească vreun raport de gestiune de la predecesori. Legea răspunderii ministeriale, adoptată târziu, s-a dovedit profund ineficientă și nimeni n-a băgat-o în seamă. România are o mare problemă nerezolvată, de pe urma căreia va continua să tragă ponoase: nu funcționează nici un principiu al răspunderii, al dării de socoteală pentru modul în care un guvern administrează țara. Teoretic, Guvernul este subordonat Parlamentului, dar puterea politică din Parlament nu are nici un interes să-și dea în gât propriul mandatar. Alte instanțe abilitate prin lege, precum Curtea de Conturi, rămân instituții pur formale, care se apleacă asupra amănuntelor, nu a fondului chestiunii. Iar de când acolo își face siesta Văcăroiu, Curtea aproape că a intrat în anonimat. Revin la chestiune: pentru orice crimă trebuie să existe un vinovat. Sau mai mulți. Orice vinovăție trebuie sancționată prin lege. Unde este legea care guvernează România și o apără de incompetențele și hoțiile politicienilor? Și până când, pentru erorile sau ilegalitățile acestora, vom plăti, solidar, noi toți?