Cu veto, sau cu binișorul?

Bătălia pentru fonduri europene dintre Băsescu și Ponta are și ceva comic. La Bruxelles este o dispută între președintele Van Rompuy (care reprezintă interesele donatorilor – adică ale țărilor care dau mai mult decât primesc și țin, de fapt, Uniunea în funcțiune) și Comisie plus Parlament (care reprezintă interesele „amicilor coeziunii”, adică ale țărilor care consumă, în general, mai mult decât sunt în stare să producă). De ce sunt Barroso și Schulz de partea acestora – e simplu de înțeles: ei sunt beneficiarii principali ai birocrației costisitoare a Uniunii. Dacă se reduc sumele contribuabililor, se reduc și privilegiile lor. În miezul disputei se află însă argumentul forte al lui Van Rompuy: dacă țările astea consumatoare tot nu sunt în stare să acceseze și utilizeze fondurile de coeziune decât în proporții ridicole (cazul României), ce rost are ca englezii, nemții sau danezii să ia bani de la gura propriilor lor cetățeni și să-i verse în bugetul Uniunii? Amenințarea asta cu reducerea fondurilor de coeziune e mai veche și cei vizați – în special aripa sudică a continentului – s-au organizat și au format această grupare dirijată de Barosso, cu reuniuni periodice, dintre care una a avut loc recent la București. Săptămâna asta va avea loc o confruntare dură între cele două viziuni, confruntare în care România pică cam ca musca în lapte, în condițiile în care la București decidenții politici nu sunt în stare să adopte o poziție comună. Cearta pe reprezentare, spuneam, capătă aspecte grotești. Faptul că Ponta a renunțat la adoptarea poziției de forță în urma căreia a participat pentru prima dată la o reuniune la vârf, punându-se în situația de a se afla la masa celor mari fără mandatul corespunzător, i-a dat curaj proepinentului său care și-a arogat plusul de experiență ca argument forte. Scandalul s-a declanșat odată cu recomandarea făcută de Ponta ca România să-și exercite dreptul de veto față de proiectul Van Rompuy. Atins în onoarea sa de familist UE, Băsescu l-a tras de urechi pe premierul junior, explicându-i părintește că nu poți tu, biată Românie, să te duci cu gura mare la Bruxelles și să te pui cu Angela Merkel. Șirul de replici și contra-replici ce au urmat nu au făcut decât să adâncească confuzia generală! A mai venit și rezoluția Parlamentului care îi cere lui Băsescu să dea cu veto în inamicii coeziunii, ceea ce l-a înfuriat la culme pe prezident: el, cu experiența lui, să i se spună ce să facă? De parcă n-ar ști mai bine ce e bine pentru România, decât niște pârliți de nou veniți în arena europeană? În preajma summit-ului lucrurile sunt mai neclare ca oricând: ce-o să facă România? Cu veto, sau cu binișorul?