Cu Vadim și Gigi la Strasbourg

În TOP VIP de ieri (clasamentul celor mai mediatizate personalități, în presa scrisă) figurează nu mai puțin de patru candidați la președinție, în primii zece. Lista începe să se umple, treptat, de nume mai grele sau mai ușoare, deși primul eveniment electoral este scrutinul pentru europarlamentare, și abia după 4-5 luni și cel prezidențial. Ultimul (deocamdată), cu voia dumneavoastră, este principele Duda. L-au precedat, cu anunțuri mai mult sau mai puțin formale, Mircea Geoană (presat de colegi), Crin Antonescu (împins de facțiunea anti-Tăriceanu). Traian Băsescu n-a spus încă nici da, nici nu, însă se presupune ca va figura „drept” pe liste. În zarva creată de ultima candidatură, cea regală, zgomotul de fond al europarlamentarelor se estompează. Deși gestul făcut de Vadim este de natură să facă să curgă cerneală și vorbe. Pentru PRM, europarlamentarele reprezintă ultima șansă, colacul de salvare. În cădere liberă, partidul lui Vadim a ieșit nu numai din Parlament, dar și din aria de interes a publicului. Creat și funcționat pe principiul „one man show”, România Mare mai există acum doar prin vocea - tot mai stinsă - a Tribunului, prezent pe la felurite emisiuni de divertisment. În teritoriu, partidul e în plin proces de dezagregare, iar militanții săi tradiționali își îndreaptă privirile spre alte zări. Pentru a putea trimite măcar un sol la Strasbourg, partidul are nevoie să treacă un prag mult prea înalt. Față de ceea ce a obținut la legislative, când mai avea încă atu-ul reprezentării parlamentare, situația de acum începe să fie dramatică. Dacă cineva se mai gândește la o salvare, acela ar putea fi Gigi Becali. Până mai ieri adversar declarat al lui Vadim, din al cărui contingent electoral se înfruptase în vremea când era călare pe cai mari, Becali se află - el însuși - într-o situație chiar mai rea. Includerea sa pe poziția a doua a listei PRM-ului este una gratuită: chiar dacă un anumit curent de simpatie generat de pățania sa va îndrepta un val de voturi spre PRM, acestea nu îi vor fi de niciun folos lui. Cel mult vor reuși să îl propulseze pe Vadim, singur, la Strasbourg. Nimic nu îndreptățește speranța că el însuși să câștige o competiție pe care a mai ratat-o o dată, când condițiile erau cu totul altele. Tandemul „Vadim-Gigi” rămâne o variantă de avarie menită să mai dezmorțească puțin atmosfera - nicidecum ponderea intențiilor de vot.