Cu scaun la cap

Cu siguranţă, „a avea scaun la cap” este una dintre cele mai folosite expresii în vorbirea curentă, dar şi ciudată pentru că nu vezi oameni plimbându-se cu un scaun atârnat de cap sau dacă vezi numai „normal” nu înseamnă. De aceea, mulţi îşi pun întrebarea firească de unde până unde scaunul, în fapt o simplă piesă de mobilier, a primit valoare de gândire, de judecată dreaptă? Explicaţia a oferit-o profesorul de istorie Adrian Toma: „În vremea când a apărut această expresie – să tot fie vreo două secole – scaunul definea şi o instanţă, un tribunal, o judecătorie sau un consiliu de sfetnici domneşti. În esenţă, scaunul înseamnă înţelepciune, dreptate, chibzuinţă, aşa că oamenii l-au ataşat de cap, metaforic vorbind, pentru a arăta că acea persoană este cu o minte deosebită, nu că ar umbla la propriu cu un scaun pe creştet, ceea ce numai dovadă de înţelepciune n-ar fi”.